Lipsa unei soluții distincte, a procurorului, asupra unei apărări care tinde la reținerea unei cauze justificative sau eventuala interpretare eronată a probelor care sunt esențiale în ceea ce privește condițiile de incidență a unei cauze justificative, deși sunt de natură să afecteze temeinicia acuzației formulate de Ministerul Public, în sensul art. 309 din Codul de procedură penală, nu conduc la trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, dacă procurorul și-a exprimat fără echivoc opinia în legătură cu existența ilicitului penal și inexistența cauzei de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.
Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2021/a1, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C.proc.pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpatul C.
În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/P/2019 din 20 septembrie 2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe inculpatul C, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. f) C.pen., lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C.pen., tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzută de art. 371 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din 20 septembrie 2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K, de profesie avocat, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. f) C.pen., lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C.pen. (parte civilă H), tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzută de art. 371 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C pen..
A constatat că în actul de sesizare s-a reținut, în esență, sub aspectul situației de fapt, că, la data de 27 august 2019, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla în curtea locuinței sale și ulterior pe trotuarul din fata locuinței, inculpatul C a apucat o teslă, iar cu marginea tăioasă a acesteia, în mod succesiv, le-a aplicat părților civile F, E, G și I lovituri în zona capului, provocându-le astfel leziuni traumatice de o mare intensitate.
Totodată, s-a mai reținut în sarcina acestuia că, la data de 27 august 2019, în jurul orei 14.30, inculpatul a imobilizat-o pe partea civilă H și a tras-o în curtea locuinței sale unde a agresat-o, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, provocându-i, astfel, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medico-legale.
În sarcina inculpatului s-a mai reținut că, în aceeași zi, în jurul orei 14.30, atât în curtea locuinței sale în timp ce porțile de acces erau deschise, cât și pe trotuarul din fața acesteia, a exercitat acte grave de violență împotriva părților civile H, G, F, I și E, tulburând astfel liniștea și ordinea publică.
S-a mai arătat că, prin cererea depusă la 25 octombrie 2021, inculpatul C a contestat rechizitoriul emis la 20 septembrie 2021 și ordonanțele din 27 august 2019, 28 august 2019, 30 august 2019, 07 iulie 2020, 10 iulie 2020 și 15 iulie 2021, apreciind că procurorul prezintă o realitate juridică nereală, incompletă și scoasă din context în cuprinsul acestor acte procesuale, întocmind actele de cercetare cu încălcarea drepturilor ce îi sunt recunoscute de lege, atât în calitate de inculpat, cât și de persoană vătămată.
Printre altele, inculpatul a susținut că respingerea tuturor probelor solicitate a fi administrate în favoarea sa reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, măsurile dispuse de procuror încălcând art. 8, art. 10, art. 83, art. 100 alin. (1) și (2) C.proc.pen.
Sub acest aspect, a arătat că a ales să nu facă apărări cu privire la săvârșirea sau nu a faptelor, întrucât le-a recunoscut, așa cum rezultă din declarațiile sale, singura apărare referindu-se la existența cazurilor justificative sau de neimputabilitate, situație care nu poate rezulta decât din contextul în care s-a petrecut incidentul. A susținut că nu poate decât să presupună că atitudinea procurorului de a cenzura orice probă care ar putea lămuri contextul în care a săvârșit faptele, coroborat cu refuzul de a face timp de 2 ani orice demersuri pentru soluționarea plângerii sale (cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de violare de domiciliu), nu reprezintă altceva decât modul preconceput în care acesta a efectuat cercetarea tuturor faptelor în dosarul nr. x/P/2019. A învederat că cenzurarea singurelor probe ce puteau fi utile pentru apărare nu reprezintă altceva decât cenzurarea dreptului său la apărare, întrucât procurorul, prin respingerea probelor propuse, nu i-a acordat posibilitatea să dovedească situația contrară acuzațiilor ce i se aduc, respectiv existența cazurilor justificative și de neimputabilitate. A arătat că procurorul nu a dorit să lămurească contextul în care au fost săvârșite faptele prin administrarea de probe din oficiu și, mai mult, a căutat să evite orice referire la acest context.
Inculpatul a mai susținut că, în lipsa administrării unor probe care să dovedească faptele celor care l-au agresat în propriul său domiciliu și a contextului în care s-au săvârșit toate faptele ce fac obiectul dosarului de cercetare penală nr. x/P/2019, s-au întocmit acte de cercetare care au la bază probe nelegale. În opinia sa, elementele cheie în dezlegarea situațiilor juridice de care depindea stabilirea vinovăției au fost stabilit. exclusiv de agresori, care au dat declarații mincinoase/pro causa, doar o mică parte din cele relatate de aceștia fiind confirmată de martori (doar săvârșirea de către inculpat a faptelor, aspect pe care l-a recunoscut). Cu toate acestea, respectivele declarații au fost singurele „probe” reținute de către procuror în susținerea acuzației.
Or, în opinia inculpatului, procurorul era obligat să administreze probe și cu privire la modul în care agresorii au pătruns în domiciliul său, de vreme ce acest aspect constituie un element cheie în stabilirea vinovăției tuturor participanților la evenimentul penal. Cum nu a procedat în acest fel, dezlegarea de drept dată de procuror situației factuale este greșită și nelegală, soluțiile de clasare întemeindu-se eronat pe faptul că agresorii au acționat în legitimă apărare, deși această situație nu exista.
Inculpatul a reiterat criticile cu privire la modul în care procurorul a organizat imparțial, preconceput și ilegal cercetarea în dosarul nr. x/P/2019, prin aceea că a refuzat să cerceteze faptele celor ce l-au agresat în propriul domiciliu și a omis să administreze probe și cu privire la contextul în care au fost săvârșite faptele, respectiv la existența cazurilor justificative și de neimputabilitate, considerând, astfel, că actele de cercetare au fost întocmite cu încălcarea legii și cu parțialitate. A subliniat că lipsa de interes pentru lămurirea întregului context în care s-a desfășurat incidentul a condus la nesocotirea dispozițiilor art. 100 C.proc.pen., punându-l în imposibilitate de a-și dovedi nevinovăția, aspect care este de natură să îi încalce dreptul la apărare recunoscut de prevederile art. 10 C.proc.pen. coroborat cu art. 5, art. 8, art. 100 C.proc.pen. și cele ale C.E.D.O..
A opinat că refuzul de a cerceta faptele agresorilor săi și de a administra probe cu privire la acestea face ca soluțiile de clasare propuse de procuror să fie nelegale, motiv pentru care ar trebui invalidate.
O altă critică a vizat greșita dispoziție dată de procuror de efectuare a urmăririi penale și punere în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, prin nereținerea unuia din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) C.proc.pen. ce era incident în cauză. În acest sens, a reiterat susținerile sale referitoare la faptul că procurorul a dat o dezlegare greșită situației juridice, nesocotind probele evidente din dosar și încălcând legea, întrucât a refuzat să ia în considerare prezumțiile ce operau în favoarea sa și a ignorat împrejurările în care s-a petrecut altercația, faptele fiind scoase din context. În plus, a subliniat că procurorul a avut în vedere doar declarațiile date pro-causa de către agresori, care, practic, și-au stabilit singuri nevinovăția. A mai arătat că, din lecturarea declarațiilor grupului de agresori, se poate observa că procurorul i-a lăsat dea declarațiile așa cum au dorit, fără să le ceară lămuriri cu privire la faptele proprii, punând întrebări doar cu privire la activitatea inculpatului.
Totodată, a subliniat că procurorul a propus clasarea cauzei fără să cerceteze și să audieze, în calitate de suspecți/învinuiți, persoanele acuzate de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovirea sau alte violențe și amenințare, ci s-a raportat doar la faptele de care inculpatul este acuzat.
De asemenea, inculpatul a criticat faptul că procurorul a apreciat diferit și părtinitor concluziile rapoartelor de expertiză cu privire la părțile implicate în lupta care a avut loc în curtea domiciliului său, reținând, contrar acestor concluzii, că leziunile suferite de inculpat au fost de mai mică importanță decât cele suferite de „părțile civile”. A arătat că modul imparțial și nelegal în care procurorul a apreciat concluziile specialistului a rezultat din soluțiile date, respectiv clasarea în cazul agresorilor săi și punerea în mișcare a acțiunii penale în privința sa.
Întrucât faptele săvârșite de agresori nu au fost cercetate, inculpatul a apreciat că procurorul nu și-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului, astfel că nu a determinat dacă a acționat în legitimă apărare ori dacă riposta sa a fost proporțională cu atacul, nu a ținut seama de starea de tulburare în care se afla inculpatul sau de dinamica luptei și de caracteristicile spațiului în care aceasta a avut loc.
În concluzie, inculpatul a arătat că rechizitoriul și ordonanțele au fost întocmite cu încălcarea legii și a drepturilor sale, respectiv cu încălcarea art. 4, art. 5 și art. 10 C.proc.pen., art. 16 alin. (1) lit. d), art. 43 alin. (1) lit. c), art. 81 alin. (1) lit. b) și g, art. 82 lit. d), art. 99, art. 100, art. 103, art. 111, art. 115, art. 131, art. 305 alin. (3), art. 309 alin. (1), art. 311 C.proc.pen., art. 314 C.proc.pen., art. 316 C.proc.pen., motiv pentru care a solicitat îndepărtarea probelor nelegale, și anume a declarațiilor pro causa date de numiții H, F, G, I și E, L, întrucât, din cauza intereselor contrare, afirmațiile acestora nu pot reprezenta adevărul.
Totodată, a solicitat să fie avute în vedere următoarele probe ce au fost excluse de procuror: planșele foto și procesul verbal întocmit de echipa operativă de cercetare la fața locului, certificatul său medico-legal și declarațiile martorului S. A mai solicitat aplicarea prezumțiilor prevăzute de lege în favoarea sa, ori de câte ori există urme de îndoială (art. 4 C.proc.pen. – prezumția de nevinovăție și art. 18, 19 și 26 C.pen. – cazurile justificative și de neimputabilitate).
De asemenea, a solicitat ca procurorul să fie obligat să realizeze efectiv cercetarea faptelor agresorilor pentru infracțiunile de tentativă de omor, lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu, amenințarea, respectiv să-i audieze în calitate de suspecți pe numiții H, F, G, I, E și L, cu respectarea drepturilor inculpatului în calitate de persoană vătămată, iar obiectul acestor audieri să fie reprezentat de faptele săvârșite de aceștia.
Inculpatul a mai solicitat ca procurorul să fie obligat să administreze efectiv probe cu privire la faptele agresorilor și contextul în care au avut loc, la obiectul contondent cu care i-a fost spart capul, la identificarea celorlalte persoane ce au participat la agresarea sa, la identificarea locului în care s-au săvârșit faptele și la dinamica luptei, la succesiunea în care s-au comis faptele sale și ale grupului de atacatori, la agresarea mamei sale S în propriul său domiciliu, toate aceste probe fiind necesare în apărare pentru dovedirea cazurilor justificative și de neimputabilitate.
A mai solicitat ca cercetarea faptelor de care este acuzat să se facă in rem până se vor administra suficiente probe cu privire la existența sau nu a unuia din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, să se invalideze soluțiile de clasare și să se dispună începerea urmăririi penale împotriva suspecților H, F, G, I, E și L pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, amenințare.
Analizând cererile și excepțiile formulate de către inculpatul C, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
În acest sens, a reținut că, în esență, criticile formulate de inculpatul C în procedura de cameră preliminară vizează faptul că procurorul nu a administrat probele solicitate și care erau apte să demonstreze că a acționat în legitimă apărare, că nu a cercetat în mod efectiv și acțiunile ilicite ale părților civile și contextul în care inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, condiții în care dreptul la apărare i-a fost încălcat. De asemenea, a susținut că în mod nelegal s-a dispus efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, procurorul reținând în mod greșit că nu există niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) C.proc.pen.. Totodată, inculpatul a arătat că procurorul a prezentat fapte scoase din contextul în care acestea s-au petrecut, astfel încât să nu se poată face o legătură între atacul la care a fost supus și riposta pe care a fost nevoit să o dea grupului de agresori. A mai solicitat excluderea declarațiilor date de părțile civile H, F, G, I și E și de martorul L, întrucât, din cauza intereselor contrare, afirmațiile acestora nu corespund adevărului, formulând, de asemenea, critici împotriva soluțiilor de clasare dispuse prin rechizitoriu.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că toate aceste critici se circumscriu exclusiv unor apărări de fond și excedează obiectului acestei proceduri.
În acest sens, raportându-se la dispozițiile art. 342 C.proc.pen., care stabilesc obiectul procedurii camerei preliminare, judecătorul de la fond a arătat că, în această etapă, analiza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale se face doar sub aspectul legalității administrării sale, fără a se putea aprecia asupra caracterului complet sau incomplet al cercetării penale ori asupra necesității administrării unor probe suplimentare, care n-au fost administrate în cursul urmăririi penale.
Prin urmare, s-a arătat că excedează competenței judecătorului de cameră preliminară analiza modului în care organele de urmărire penală au apreciat asupra probelor administrate în cauză și a aspectelor referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce fac obiectul cauzei, la vinovăția persoanei trimise în judecată, la existența faptei sau a unor cauze justificative/de neimputabilitate, întrucât judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza împrejurări ce țin de fondul cauzei.
S-a subliniat că singurele aspecte care pot fi sancționate de judecătorul de cameră preliminară în această procedură privesc neregularitățile actului de sesizare sau efectuarea actelor de urmărire penală ori administrarea probelor cu încălcarea dispozițiilor legale. Aceasta deoarece procedura de cameră preliminară nu reprezintă un filtru al modului în care organele de urmărire penală au apreciat asupra necesității administrării unor mijloace de probă sau procedee probatorii, procurorul fiind singurul competent să stabilească ce probe se impun a fi administrate în cursul anchetei, fără ca acest aspect să poată fi cenzurat de către judecător în etapa de față.
Or, ceea ce inculpatul a invocat se referă tocmai la modalitatea în care procurorul a interpretat probatoriul și a stabilit situația de fapt, chestiuni care nu pot fi avute în vedere în această etapă procesuală. În mod evident, inculpatul va avea posibilitatea în faza publică a procesului să invoce aceste aspecte și să solicite readministrarea probelor din cursul urmăririi penale sau administrarea unor probe suplimentare, care să combată acuzațiile reținute în sarcina sa.
Sub același aspect, s-a subliniat că verificările realizate pe parcursul procedurii de cameră preliminară au în vedere doar respectarea dispozițiilor legale cu prilejul administrării mijloacelor de probă în timpul anchetei penale, aspecte care, însă, nu au fost criticate, oportunitatea acestora fiind în competența exclusivă a procurorului, ca titular al acțiunii penale.
În ceea ce privește faptul că în mod nelegal s-ar fi dispus efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, ca urmare a împrejurării că în mod greșit procurorul a reținut că nu există niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) C.proc.pen., judecătorul a constatat, de asemenea, că nici această critică nu se circumscrie obiectului procedurii de cameră preliminară, ci reprezintă o apărare care tinde la pronunțarea unei soluții de achitare, conform art. 396 alin. (5) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C.proc.pen., soluție care în mod evident nu poate fi dispusă decât în faza de judecată, după efectuarea cercetării judecătorești.
Tot sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în cadrul procedurii de față nu se poate pune în discuție temeinicia soluției de trimitere în judecată, ci doar legalitatea sesizării instanței. Or, din această perspectivă, în mod evident, nu se poate aprecia asupra incidenței unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât o astfel de chestiune este exterioară noțiunii de legalitate a sesizării instanței, vizând de fapt temeinicia soluției de trimitere în judecată.
Referitor la solicitarea de excludere a declarațiilor date de părțile civile H, F, G, I și E și de martorul L, judecătorul a constatat că și aceasta se circumscrie mai degrabă unor apărări de fond, întrucât tinde să combată fiabilitatea acestor mijloace de probă și forța lor probantă (se susține că declarațiile respective nu ar corespunde adevărului), nefiind așadar chestiuni ce țin de legalitatea administrării acestor probe în adevăratul sens al cuvântului.
În privința criticilor vizând soluțiile de clasare dispuse prin rechizitoriu, judecătorul de cameră preliminară a reținut că acestea fac obiectul dosarului nr. x/2/2021, aflat pe rolul Curții de Apel București, Secția I penală, conform art. 340-341 C.proc.pen., iar nu al prezentei proceduri.
În altă ordine de idei, judecătorul de cameră preliminară a reținut că sesizarea instanței s-a realizat prin rechizitoriu, conform art. 329 C.proc.pen., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege în privința întocmirii lui. Astfel, s-a observat că rechizitoriul cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 328 C.proc.pen. referitoare la faptele reținute în sarcina inculpatului, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare, fiind totodată verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior.
Deopotrivă, s-a apreciat că infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată au fost descrise în mod corespunzător și suficient de clar, așa încât inculpatul să înțeleagă faptele de care este acuzat. Astfel, s-a constatat că descrierea situației factuale este amplă, iar rechizitoriul conține suficiente elemente care să permită atât instanței de judecată, cât și părților, să determine, fără dificultăți, în ce constă pretinsa activitate infracțională imputată în concret inculpatului. În plus, situația de fapt a fost prezentată prin raportare la probele care fundamentează acuzațiile, nefiind sub nicio formă vorba de o simplă enunțare a elementului material prevăzut în conținutul legal al infracțiunilor reținute. Ca urmare, s-a considerat că rechizitoriul îndeplinește toate standardele de claritate, iar inculpatul are, fără putință de tăgadă, posibilitatea de a cunoaște faptele care îi sunt imputate și de a formula apărări, dreptul la apărare și la un proces echitabil nefiind încălcat.
Totodată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că mijloacele de probă au fost administrate în cursul urmăririi penale cu respectarea principiului legalității și loialității, astfel încât nu se impune aplicarea sancțiunii excluderii vreunei probe.
Judecătorul de cameră preliminară a mai constatat că instanța competentă din punct de vedere personal, material și teritorial să soluționeze în fond prezenta cauză este Curtea de Apel București, raportat la dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) și art. 41 alin. (1) lit. a) C.proc.pen..
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpatul C, învederând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 342 și art. 345 alin. (3) C.proc.pen., întrucât judecătorul de cameră preliminară a omis să îi soluționeze cererile.
În acest sens, reiterând aspectele invocate în memoriul conținând cererile și excepțiile ridicate în fața judecătorului de cameră preliminară de la fond, a susținut, în esență, că se impunea constatarea nulității actelor de cercetare penală dispuse cu încălcarea legii și a drepturilor sale (în special ordonanța de începere a urmăririi penale, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și rechizitoriul), întrucât procurorul a refuzat să administreze probe și în favoarea sa, deși acestea erau necesare pentru aflarea adevărului în cauză.
Procedând într-o asemenea manieră, procurorul a ignorat contextul în care s-au săvârșit faptele și a întemeiat trimiterea în judecată exclusiv pe declarațiile date de persoanele care l-au agresat în propriul domiciliu, cu toate că existau și alte probe (planșele foto și procesul verbal de cercetare la fața locului, certificatul medico-legal, declarațiile martorei S) pe baza cărora trebuia să constate că este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. (legitima apărare), în prezența căruia acțiunile pe care le-a comis nu pot fi reținute ca fiind infracțiuni.
A apreciat că, dat fiind modul incomplet, imparțial și nelegal în care s-a realizat de către procuror cercetarea faptelor, și anume prin neadministrarea unor probe cu privire la acțiunile agresorilor săi ce au constituit atacul la care a ripostat, dreptul său la apărare, care este garantat de normele procesual penale, a fost încălcat.
Analizând contestația formulată în cauză, prin prisma criticilor invocate și prin raportare la dispozițiile art. 347 și art. 4251 C.proc.pen., Înalta Curte, Completul de 2 judecători, constată următoarele:
Verificând încheierea atacată prin raportare la criticile formulate de inculpatul C cu privire la omisiunea judecătorului primei instanțe de a se pronunța asupra cererilor sale, se constată că acestea nu pot fi primite, o atare omisiune fiind inexistentă, în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară de la fond, după ce a prezentat, pe scurt, acuzațiile aduse prin actul de sesizare și cererile și excepțiile invocate, le-a analizat, expunând succint argumentele avute în vedere la respingerea acestora, la constatarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală cu consecința dispunerii începerii judecății în cauză și reținând, în esență, că nu se impune admiterea cererilor întrucât aspectele invocate constituie apărări de fond, care excedează examinării în această procedură.
Pe fondul contestației, așa cum, în mod corect, s-a reținut și în încheierea atacată, potrivit art. 342 C.proc.pen., obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală, analiză care se realizează doar din perspectiva cazurilor de nulitate prevăzute de art. 281 – art. 282 C.proc.pen. și a condițiilor de incidență a acestora.
Procedura camerei preliminare stabilește dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată în condițiile unei proceduri echitabile ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, care sunt actele asupra cărora va purta cercetarea judecătorească, pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată.
Deopotrivă, din coroborarea art. 345 alin. (2) și 3 C.proc.pen. și art. 346 alin. (2), 3 și 4 C.proc.pen., rezultă că, în această etapă, judecătorul de cameră preliminară analizează regularitatea rechizitoriului, ca act de sesizare, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 328 C.proc.pen. privind conținutul său, inclusiv sub aspectul descrierii faptelor pentru a se putea stabili obiectul și limitele judecății, dar și al existenței controlului efectuat de către procurorul ierarhic superior asupra legalității și temeiniciei acuzației formulate.
În procedura de cameră preliminară nu este permisă analizarea probelor sub aspectul temeiniciei sau a reflectării lor în încadrarea juridică dată faptelor, aceste aspecte ținând de faza cercetării judecătorești. Se observă, așadar, că în procedura de cameră preliminară pot fi remediate doar încălcări ale legii privind desfășurarea urmăririi penale, iar și nu chestiuni care decurg strict din temeinicia acuzației pe care procurorul le-a cunoscut, dar a apreciat că nu sunt incidente în cauză. De altfel, modul de administrare a probatoriului în faza de urmărire penală nu conduce la concluzia că apărările persoanei acuzate au fost ignorate ori că probele propuse de aceasta au fost respinse în integralitate.
În acest context, având în vedere competența judecătorului de cameră preliminară, se reține că apărările formulate în calea de atac împotriva încheierii prin care s-au respins cererile și excepțiile și s-a dispus începerea cercetării judecătorești ce tind la examinarea existenței sau inexistenței conținutului infracțiunii, a vinovăției ori a temeiniciei probelor și interpretării dată de procuror faptelor și actelor de la dosar cu referire la același conținut al infracțiunilor excedează analizei în prezenta procedură. În egală măsură, evaluarea procurorului cu privire la inexistența unei cauze justificative poate fi cenzurată doar în cadrul cercetării judecătorești și nu cade în competența judecătorului de cameră preliminară. Lipsa unei soluții distincte, a procurorului, asupra unei apărări care tinde la reținerea unei cauze justificative sau eventuala interpretare eronată a probelor care sunt esențiale în ceea ce privește condițiile de incidență a unei cauze justificative, deși sunt de natură să afecteze temeinicia acuzației formulate de Ministerul Public, în sensul art. 309 C.proc.pen., nu conduc la trimiterea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, dacă procurorul și-a exprimat fără echivoc opinia în legătură cu existența ilicitului penal și inexistența cauzei de împiedicare a puneri în mișcare a acțiunii penale. Obligațiile care decurg pentru acuzare din perspectiva art. 309 C.proc.pen. (constatarea existenței probelor din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și a inexistenței vreunuia dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) C.proc.pen.) sunt respectate atunci când procurorul analizează probatoriul în scopul prevăzut de textul de lege, astfel încât probele apărării să nu fie ignorate. Obligația prevăzută de art. 309 C.proc.pen. este respectată indiferent dacă interpretarea probelor de către acuzare ajunge la aceeași concluzie sau la o concluzie diferită de cea a apărării cu privire la existența cazurilor prevăzute de art. 16 alin. (1) C.proc.pen..
Concluzia urmăririi penale nu poate fi impusă, însă, cu autoritate de lucru judecat instanței de judecată în cercetarea judecătorească. Valoarea elementelor de probatoriu și rolul acestora în soluția asupra vinovăției pot fi discutate doar în cadrul cercetării judecătorești. Valoarea probelor este stabilit. d)e judecători doar după administrarea nemijlocită și după ce acuzarea și apărarea au avut posibilitatea să adreseze întrebări martorilor și inculpaților. Susținerile legate de caracterul incomplet al urmăririi penale având în vedere respingerea unor probe, de neconcordanța între starea de fapt expusă și conținutul real al probelor, de interpretarea eronată dată materialului probator nu pot fi analizate în prezenta contestație, întrucât, atâta timp cât procurorul a analizat probele, concluzia la care ajunge rechizitoriul cu privire la vinovăție excedează controlului ce se efectuează în procedura de cameră preliminară, iar verificarea temeiniciei acestei concluzii aparține cercetării judecătorești.
În plus, apărările referitoare la reținerea selectivă doar a unora dintre probe, deși situația juridică ce stă la baza acuzației presupune un material probator mai numeros, nu pot fi analizate în cursul procedurii de cameră preliminară dacă există deja o soluție a procurorului (dacă procurorul s-a pronunțat asupra acestora). Aspectele de previzibilitate a interpretării elementelor constitutive ale infracțiunii în situații juridice identice sunt date de procedura penală în competența cercetării judecătorești și a completului de judecată, nefăcând obiectul procedurii de cameră preliminară.
În consecință, Înalta Curte – completul de 2 judecători de cameră preliminară a respins contestația formulată de inculpat sub acest aspect.
