De câțiva ani, designerul Dorin Negrău e prezent la Husasău de Tinca, acolo unde a înființat Centrul Tradițional de Conectare la Viața Simplă, un proiect de rezidență artistică și de creație
Marți, 28 mai 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7), are loc vernisajul expoziției personale cu titlul „Chimeșa. The Old Blouse” a artistului și designerului Dorin Negrău. Curatoriată de Ana Daniela Sultana, expoziția este inclusă în circuitul de evenimente satelit RDW Design GO! a celei de-a 12-a ediții a festivalului Romanian Design Week și poate fi vizitată în perioada 28 mai – 30 iunie 2024. Organizată de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Asociaţia EURO CULTURART, „Chimeșa. The Old Blouse” aduce în atenția publicului creații semnate de Dorin Negrău, unele dintre acestea fiind realizate în colaborare cu meșteri populari autohtoni, din Țara Crișurilor, precum Katalin Kovacs, Viorica Faur și Dinu Perva, scrie modernism .ro
„Chimeșa. The Old Blouse” este un solo show care îmbină moda, instalația textilă și moștenirea culturală într-un concept inedit propus de Dorin Negrău, un remarcabil designer vestimentar român recunoscut internațional, o prezență constantă la New York Fashion Week și, totodată, fondator al Centrului Tradițional de Conectare la Viața Simplă, un proiect de rezidență artistică și de creație care promovează în nordul țării meșteșugul tradițional. La propriu și la figurat expoziția urmează un fir roșu care spune povestea iei – numită de multe ori simplu „chimeșă” sau regional „spăcel” – dintr-o perspectivă care aduce împreună tradiția și inovația, arta contemporană și măiestria meșterilor de odinioară, domeniul artei aplicate și cel al artei vizuale, trecutul și prezentul. (Ana Daniela Sultana)
Dorin Negrău este un creator din eșalonul întâi al designului românesc, având participări la târguri prestigioase de profil organizate la New York, Paris, Moscova, Düsseldorf și Arabia Saudita. Pe lângă contribuția sa incontestabilă în lumea modei, Dorin Negrău s-a remarcat, de asemenea, în domeniul dermato-cosmetic, lansând linia de produse CLONA. După prezentarea inedită a colecției sale „Visions”, care a avut loc pe un șantier în construcție de pe Lipscani, în Centrul Vechi, Dorin Negrau și-a lansat colecția de primăvară-vară „LOST” în 2013, la Biblioteca Națională, având ca sursă de inspirație costumul popular din zona Crișului Negru, judetul Bihor, realizat acum 50 de ani de către bunica sa pentru una dintre fetele ei. Această piesă a reprezentat pentru designer întotdeauna etalonul feminității, fiind și cea care i-a deschis calea spre lansările colecțiilor sale în cadrul New York Fashion Week și promovarea motivelor tradiționale românești pe plan internațional. În 2023, Dorin Negrău a itinerat un valoros proiect expozițional cu titlul „Din Bihor la New York”, reunind piese din creația designerului în dialog cu costume din colecția Muzeului Țării Crișurilor.