În Monitorul Oficial nr. 486/27.V.2024 a fost publicată Decizia CCR Nr.755 din 14 decembrie 2023 prin care CCR a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (3) din Codul penal.
Prin Încheierea din 22 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8/828/2018, Judecătoria Topoloveni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (3) lit. c) din Codul penal. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească într-o cauză penală în care unul dintre inculpați este minor și se află în executarea măsurii educative a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, măsură dispusă pentru o infracțiune concurentă cu cea dedusă judecății.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească, autoare a acesteia, susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi și libertatea individuală. În acest sens, arată că, în speță, inculpatul minor se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate, dispusă pentru perioada maximă prevăzută de lege de 6 luni, pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente cu cea dedusă judecății în cauza de față. Or, în situația în care inculpatul minor va fi găsit vinovat de comiterea faptei în curs de judecată, instanța este obligată, în temeiul prevederilor art. 123 alin. (3) lit. c) din Codul penal, să înlocuiască măsura educativă a asistării zilnice cu o măsură privativă de libertate, întrucât prelungirea primei măsuri nu este posibilă, având în vedere durata maximă prevăzută de lege pentru care a fost stabilită, iar înlocuirea acesteia cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă este, de asemenea, imposibilă, întrucât măsura asistării zilnice este cea mai severă dintre măsurile educative neprivative de libertate, luând în calcul conținutul acesteia prin comparație cu cel al celorlalte măsuri educative neprivative de libertate.
Plecând de la această obligativitate a soluției de înlocuire a măsurii educative a asistării zilnice, dispusă pe o perioadă de 6 luni, cu o măsură educativă privativă de libertate, discriminarea pe care o instituie textul de lege analizat are în vedere aplicarea unui tratament sancționator vădit mai aspru pentru inculpații minori care se regăsesc în situația inculpatului în discuție față de inculpații minori judecați pentru infracțiuni concurente comise anterior, care însă au executat măsura educativă a asistării zilnice pe 6 luni, dispusă pentru respectivele infracțiuni.
Pentru acești din urmă inculpați, nu doar că se poate stabili o măsură educativă neprivativă de libertate, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 114 din Codul penal, dar tratamentul sancționator pentru infracțiunea concurentă judecată ulterior poate fi chiar mai blând, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 2 din 26 ianuarie 2016, ce obligă instanța să țină cont la alegerea și stabilirea sancțiunii ulterioare, conform art. 129 alin. (1) din Codul penal, de durata măsurii educative neprivative de libertate deja executate.
În al doilea rând, consideră că există discriminare între inculpații minori care se regăsesc în situația inculpatului din cauză și inculpații minori care au comis infracțiuni concurente judecate împreună, în privința cărora Codul penal în vigoare a instituit ca regulă luarea unei măsuri educative neprivative de libertate, iar doar ca excepție și în mod facultativ luarea unei măsuri educative privative de libertate. În al treilea rând, susține că există discriminare între inculpații minori care se regăsesc în situația inculpatului din speță și inculpații minori care sunt considerați „recidiviști”, în accepțiunea dispozițiilor art. 114 alin. (2) lit. a) din Codul penal, față de care se poate dispune o măsură educativă privativă de libertate, nefiind obligatorie o astfel de măsură, deși periculozitatea acestor infractori minori este vădit mai accentuată. Elementul de diferențiere între situația inculpatului din cauză și cea a inculpaților din primele două categorii menționate mai sus constă în executarea în întregime sau nu a măsurii educative a asistării zilnice pe 6 luni, dispusă pentru infracțiunea concurentă judecată anterior, respectiv judecarea sau nu împreună a tuturor infracțiunilor concurente comise de același inculpat minor.
Or, acest element de diferențiere nu este unul obiectiv și rezonabil, putând fi influențat de alți factori aleatorii, precum descoperirea ulterioară a infracțiunii concurente, temporizarea procesului penal pentru infracțiunea concurentă până la executarea în întregime a măsurii educative dispuse anterior sau, dimpotrivă, întârzierea punerii în executare a măsurii educative a asistării zilnice pe o durată de 6 luni dispuse anterior până la pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești definitive pentru o infracțiune concurentă.
Consecințele discriminării sunt cu atât mai grave cu cât infracțiunea pentru care este judecat ulterior inculpatul minor, concurentă cu cea pentru care s-a dispus în mod definitiv măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă, nu ar fi putut să atragă, în mod legal, ca sancțiune o măsură educativă privativă de libertate, având în vedere dispozițiile art. 114 alin. (2) lit. b) din Codul penal.
În ceea ce privește elementul de diferențiere între situația inculpatului în discuție și cea a inculpaților din cea de-a treia categorie menționată mai sus, ce rezidă în perseverența infracțională a infractorilor minori după luarea în mod definitiv a unei măsuri educative pentru o infracțiune anterioară, nici acesta nu justifică, în mod rațional, un tratament sancționator in abstracto mai aspru pentru inculpații care au comis infracțiuni concurente judecate separat față de cei vădit mai periculoși care au comis o nouă infracțiune după luarea unei măsuri educative. Instanța judecătorească, autoare a excepției, consideră că acest regim sancționator disproporționat determină și o restrângere nejustificată a libertății individuale a inculpatului minor — care se află în executarea măsurii educative a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, dispusă pentru o infracțiune concurentă cu cea dedusă judecății —, cu consecința încălcării prevederilor art. 23 din Constituție.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 123 alin. (3) lit. c) din Codul penal. Din motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește dispozițiile art. 123 alin. (3) din Codul penal, în ansamblul lor. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 123 alin. (3) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune:
a) prelungirea măsurii educative luate inițial, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate.”
În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, instanța judecătorească, autoare a excepției, invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 23 privind libertatea individuală.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instanța de judecată, autoare a acesteia, nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile de lege criticate, ci solicită completarea textului de lege analizat, astfel încât acesta să prevadă că, în cazul în care un minor față de care s-a luat o măsură educativă neprivativă de libertate pe durata maximă prevăzută de lege este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate menține măsura educativă neprivativă de libertate luată inițial. Oasemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, Decizia nr. 479 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2019, paragraful 15, și Decizia nr. 191 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, paragraful 13).
Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 123 alin. (3) din Codul penal este inadmisibilă.
