„Duminică, 22 ianuarie, la ora 21.15, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Hidișelu de Sus, un tânăr de 18 ani, din comuna Drăgești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism înspre Beiuș, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, a lovit două indicatoare rutiere, un stâlp metalic și zidul unui imobil din localitate, iar apoi a fost proiectat, parțial, pe partea carosabilă”, așa era descris accidentul petrecut la Hidișelu de Sus în urma căruia o minoră de 13 ani, din comuna Drăgești, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni, în urma cărora a pierdut lupta pentru viață. Totodată, șoferul, două minore de 15 ani și un tânăr de 17 ani, toți din comuna Drăgești, pasageri în autoturism, au fost transportați la spital cu leziuni ușoare.
În data de 22.01.2023, inculpatul împreună cu victima și alți trei pasageri reîntorcându-se la domiciliul din sat Tăşad, laora 21,15 autoturismul condus de către inculpat în care se afla victima şi ceilalţi 3 pasageri se deplasa pe DN 76 spre Beiuș, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, inculpatul a pierdut controlul autoturismului marca BMW, acesta părăsind partea carosabilă, a intrat în şanţ, a lovit 2 indicatoare rutiere, un stâlp metalic şi zidul imobilului cu nr. 216 B, din loc. Hidişelu de Sus, după care a fost proiectat cu spatele pe partea carosabilă. Cei 3 pasageri anterior menţionaţi au suferit leziuni care au necesitat conform certificatelor mecico-legale întocmite de SJML Bihor un număr între 2 şi 50 zile de îngrijiri medicale. Fetița de 13 ani însă a suferit leziuni care i-au cauzat decesul, astfel cum rezultă din expertiza medico-legală necroptică nr. 266/III/43/24.01.2023 întocmit de SJML Bihor, în care se concluzionează că leziunile provocate din cauza accidentului şi decesul acesteia sunt în cauzalitate directă, necondiţionată. Inculpatului i s-a reţinut că a încălcat prevederile care care impun în sarcina conducătorului de vehicule să adapteze viteza în funcţie de condiţiile de drum, care nu poate depăşi 30 km/h în localităţi, în curbe deosebit de periculoase, semnalizate ca atare. Referitor la accidentul rutier de menţionat este faptul că curba deosebit de periculoasă la stânga era semnalizată prin indicatoare rutiere, iar vitezometrul autoturismului care a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a rămas blocat la viteza de 98 km/h.
Ieri, Judecătoria Oradea l-a condamnat pe tânăr pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de: -1 an 6 luni închisoare.Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.
Complet: P2 penal-cam preliminara si jud.in prima instanta
Tip solutie: Soluţionare
Solutia pe scurt: În baza art. 192 alin. 2 C.penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul BOJANI FLORIN DARIUS, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de: – 1 an 6 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Drăgeşti sau în cadrul Primăriei Hidişelu de Sus pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că acţiunea civilă a fost stinsă pe calea tranzacţiei încheiate între SAR Groupama SA şi părţile civile Bojani Cristian, Bojani Cristina Magdalena şi Bojani Magdalena Florentina. În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 1020 de lei, conform delegaţiilor nr. 57/2024 şi 58/2024 reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Vancea Andreea ?i a sumei de 942 lei, conform delegaţiei nr. 1383/2024, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Gurzău Ioana. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 27.05 2024.
Document: Hotarâre 820/2024 27.05.2024
p