În cadrul ședinței din 3 iunie Înalta Curte de Casație și Justiție a admis prin Decizia nr. 30 sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare din oficiu?”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că:
În cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate aşa încât retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art.158 alin. (1) din Codul penal. (Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile.)
Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.