Fructele şi legumele pe care le găsim în supermarket au fie individual, fie pe ambalajul lor un sticker pe care apare un logo, dar şi câteva informaţii preţioase despre produs. Se numesc coduri “PLU” şi arată dacă produsul a fost crescut bio, cu îngrăşăminte chimice sau dacă a fost modificat genetic.
Trebuie doar să ştii cum trebuie să citeşti aceste etichete pentru a ştii cât mai multe lucruri despre produsul pe care vrei să-l cumperi. Ai fi surprinsă ce se poate ascunde în spatele unor cifre!
Fiecare etichetă care este lipită pe fruct/legumă sau pe ambalaj are pe ea un cod format din 4 sau 5 cifre. În funcţie de câte numere are codul şi de cifra cu care începe, stabileşti în ce categorie este încadrat produsul: bio (ecologic), nemodificat genetic (dar nu BIO) sau modificat genetic.
Iată câteva lucruri la care trebuie să fii atent:
1. Un cod de patru cifre care începe cu cifrele 3 sau 4
Acest lucru înseamnă că acel produs a fost crescut în mod convenţional. Asta înseamnă că s-au folosit pesticide şi chimicale pentru a asigura culturi mai durabile, mai productive şi mai rapide.
Acest lucru înseamnă că acel produs a fost crescut în mod convenţional. Asta înseamnă că s-au folosit pesticide şi chimicale pentru a asigura culturi mai durabile, mai productive şi mai rapide.
2. Un cod de cinci cifre care începe cu cifra 8
Aceste produse sunt modificate genetic, potrivit specialiştilor citaţi de BrightSide.me Bananele, pepenele galben şi papaya se numără printre fructele care sunt cel mai des modificate genetic. Este bine să verifici eticheta bananelor pe care le cumperi ca să te asiguri că acel cod nu începe cu cifra 8!
3. Un cod din cinci cifre care începe cu cifra 9
Acest cod îţi spune că produsul respectiv a fost crescut organic şi este sigur pentru a fi consumat. Acest lucru înseamnă că solul pe care s-au cultivat nu conţine deloc pesticide, îngrăsşăminte, chimicale şi antibiotice.
4. Dacă un fruct nu are sticker lipit
Este de preferat să cauţi un altul pentru a verifica eticheta sau să te uiţi pe ambalajul în care au fost păstrate. Dacă codul lipseşte nu înseamnă că fructul este bun şi ferit de orice substanţe nocive.