În perioada 1 mai‑15 iunie 2024, Fundația Europe Young Participation România a desfășurat în Oradea proiectul Sim4All în care s-au implicat aproximativ 90 de elevi orădeni în cele trei secțiuni ale proiectului: Model Curtea de Justiție, Model European Union și Model Consiliul Local.
Proiectul a urmărit dezvoltarea abilităților de comunicare ale participanților, implicarea în problemele curente ale comunității, însușirea unor noțiuni și principii în domeniul juridic, orientarea în cariera.
Tinerii au dezbătut tema igienei în unitățile școlare și au simulat la Curtea de Apel Oradea un proces având ca obiect plângere contravențională, au adoptat o directiva europeană prin care toate statele UE sunt obligate până în 2030 să doteze unitățile școlare cu cantine pentru elevi și finalmente au votat în consiliul local bugetul de investiții pentru amenajarea cantinei în câteva unități școlare.
Astfel tinerii participanți au urmărit procesul legislativ de la inițiativă la punere în practică și consecințe juridice. Activitățile din cadrul proiectului au fost găzduite de CN Mihai Eminescu în Sala Festivă, Curtea de Apel Oradea și Primăria Oradea în Sala Traian Moșoiu.
În cadrul proiectului, prestația elevilor a fost observată de un juriu format din profesori și avocați, urmărindu-se o serie de criterii precum: pregătirea pe tema propusă, susținerea unui discurs, implicarea în echipă, consecvență pe durata proiectului șamd. Cei mai buni participanți vor fi recomandați în viitor pentru a participa la proiecte similare desfășurate în străinătate.
S-au acordat diplome de excelență pentru cel mai bun participant la fiecare secțiune: Model Court of Justice: Alecu Ștefania (CN Onisifor Ghibu), Model EU: Munteanu-Laza Vlad (CN Mihai Eminescu), Model Local Council: Țoia Maia (CN Emanoil Gojdu)
S-au acordat diplome speciale următorilor participanți: Popa Natalia (CN Emanoil Gojdu), Hăsan Daria (CN Mihai Eminescu), Simut Sergiu (CN Mihai Eminescu), Hiticaș George (CN Emanoil Gojdu), Peter David (CN Onisifor Ghibu și Ienei Cristina (CN Mihai Eminescu)
S-au acordat diplome pentru bune rezultate înregistrate la fiecare secțiune după cum urmează:
MCJ: Andrica Andrei (Liceul Aurel Lăzăr), Popovici George (Liceul Aurel Lăzăr), Dume Alexandru (CN Emanoil Gojdu)
MEU: Onița Ana Maria (Liceul Aurel Lăzăr), Vida Patrik (Liceul Aurel Lăzăr), Morariu Sara (CN Emanoil Gojdu), Bonchiș Alexandru (CN Onisifor Ghibu)
MLC: Ienei Cristina (CN Mihai Eminescu), Hrincă Emirene (CN Mihai Eminescu).