Ministrul Justitiei, Alina Gorghiu, a anuntat marti ca instanta de fond din Malta a hotarat predarea lui Paul-Philippe al Romaniei. Decizia nu este definitiva.
“Instanta de fond din Malta a hotarat predarea lui Paul-Philippe al Romaniei. El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani si 4 luni de inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta si complicitate la abuz in serviciu si pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro.
Comisia Europeana a dat dreptate Romaniei in privinta legitimatii actiunilor vizand extradarea Printului Paul, informeaza surse judiciare. Curtea de Apel Brasov sesizase Curtea de Justitie Europeana cu mai multe intrebari preliminare prin care a cerut sa analizeze daca in cazul predarii lui Paul este respectata legislatia UE in materia mandatului european de arestare.
Astfel, Comisia Europeana desfiinteaza presupunerea instantei din Franta care a argumentat ca Printul Paul nu a avut parte de un proces echitabil (mai exact, ca doi dintre judecatorii care l-au condamnat nu aveau juramantul depus). CE subliniaza ca niciunul din rapoartele sale privind progresele realizate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare sau privind statul de drept sau cele recente ale Comisiei de la Venetia, nu au evidentiat nereguli sistematice in ceea ce priveste depunerea juramantului de catre judecatori in Romania.
De asemenea, CEDO a respins o cerere privind lipsa numirii unor judecatori ai Inaltei Curti de Justitie si Casatie prin decret al Presedintelui Romaniei. Mai mult, recent, la 15 septembrie 2023, Comisia a inchis a mecanismului de cooperare si de verificare privind Romania deoarece aceasta a indeplinit in mod satisfacator toate obiectivele de referinta si toate recomandarile stabilite in cadrul mecanismului privind, printre altele, independenta sistemului judiciar. Prin urmare, Comisia are dubii, pe baza elementelor disponibile, ca pretinsele neregulile in ceea ce priveste cei doi judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie ar putea fi considerate de o natura si gravitate care sa demonstreze existenta unor deficiente sistemice sau generalizate in Romania.
Comisia Europeana mai spune ca informatiile referitoare la existenta sau la agravarea unor deficiente sistemice cu privire la independenta puterii judecatoresti dintr‑un stat membru nu pot fi suficiente in sine pentru a justifica refuzul executarii unui mandat european de arestare emis de o instanta a acestui stat membru. Instanta trebuie sa stabileasca existenta unui risc real ca acestei persoane sa i se incalce, in cazul predarii catre autoritatea judiciara emitenta, dreptul sau fundamental la un proces echitabil in fata unei instante constituite in prealabil prin lege. Ori, in speta, Comisia are dubii asupra existentei acestui risc real avand in vedere cele mentionate in hotararea instantei de trimitere. In ceea ce priveste unul din judecatori, Inalta Curti de Casatie si Justitie a hotarat ca lipsa juramantului nu este pedepsita de lege iar celalalt judecator a declarat in fata unui notar public ca a depus juramantul in anul 1995.
Prin urmare, Comisia propune urmatorul raspuns CJUE: „Instanta chemata sa decida cu privire la predarea unei persoane pentru care a fost emis un MEA, nu poate refuza executarea acestuia doar in baza unor pretinse nereguli privind depunerea juramantului de catre membrii completului judiciar al instantei de condamnare fara a constata – in baza unor elemente obiective, fiabile, precise si actualizate in mod corespunzator, existenta unor deficiente sistemice sau generalizate in ceea ce priveste functionarea sistemului jurisdictional al statului membru emitent sau a unor deficiente care afecteaza protectia jurisdictionala a persoanei in cauza SAU ca exista un risc real ca acestei persoane sa i se incalce, in cazul extradarii in Romania, dreptul sau fundamental la un proces echitabil in fata unei instante constituite in prealabil prin lege”.
Printul Paul a fost condamnat definitiv la 3 ani si 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta si complicitate la abuz in serviciu in dosarul Ferma Baneasa. Prejudiciul: 9.523.769 euro.
La data de 28 aprilie 2024, Printul Paul a fost gasit in Malta. Dupa comunicarea mandatului european de arestare nr. 1/17 decembrie 2020 catre autoritatea judiciara de executare pentru a fi predat, Printul Paul a fost arestat la data de 29 aprilie.
In data de 30 aprilie 2024, Curtea de Apel Brasov a sesizat Curtea de Justitie cu mai multe intrebari preliminare prin care a cerut sa analizeze daca in cazul predarii lui Paul este respectata legislatia UE in materia mandatului european de arestare.
La 20 mai 2024, instanta de executare din Malta a refuzat predarea printului Paul considerand ca exista un risc real de incalcare a dreptului fundamental prevazut de articolul 4 din carta si articolul 3 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950 (CEDO), cu privire la interzicerea tratamentelor inumane si degradante, sub aspectul conditiilor de detentie.