Casa Națională de Pensii a trimis deciziile în teritoriu, iar oficiile județene de pensii din întreaga țară vor începe să expedieze deciziile de recalculare după 10 iulie. Documentele vor fi livrate prin Poșta Română, iar pensionarii vor trebui să confirme primirea. În cazul în care nu sunt găsiți acasă, deciziile vor fi lăsate la oficiul poștal și apoi vor fi returnate caselor de pensii.
„În acest moment, peste 98% din dosarele de pensii sunt prelucrate și pregătite pentru etapa din 1 septembrie. Deciziile sau adeverințele cu pensia reclaculată care va fi primită la 1 septembrie se vor expedia după 10 iulie. Vă pot confirma că noile pensii se vor încasa cu siguranță în luna septembrie”, a precizat șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.
Modelul noilor decizii de pensionare a fost publicat în Monitorul Oficial și a fost distribuit către Casele de Pensii. Acest document le permite pensionarilor să afle detalii despre punctajul obținut, numărul de puncte stabilite, valoarea pensiei și modul în care s-a ajuns la suma respectivă.
Deciziile se emit în două exemplare care cuprind în clar numele și prenumele directorului executiv sau, după caz, ale directorului executiv adjunct al Direcției stabiliri și plăți prestații sau ale șefului casei locale, din care un exemplar va fi comunicat beneficiarului, iar cel de al doilea va fi arhivat la dosarul de pensie.
„Vor fi mai mult de trei milioane de oameni, pentru că, practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației sociale şi care vor ieși din această zonă. Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a explicat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu.
„În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar, pe care noi l-am prevăzut în lege. Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat”, a adăugat acesta.