Acţiunea inculpatului de a promite unor potenţial agresori că îi va recompensa financiar şi le va remite ulterior un cadou ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, în modalitatea reglementată de norma de incriminare a coruperii.
I. Prin sentinţa penală nr. 579 din data de 28.11.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/30/2021, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C.proc.pen., printre altele, rap. la art. 370 C.pen. rap. la art. 188 C.pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
În baza art. 67 alin. (1) C.pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) C.pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C.pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) C.pen.
II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, inculpatul A. şi partea civilă B.
Prin decizia penală nr. 202/A din data de 15.03.2023 a Curții de Apel Timișoara, Secţia penală, pronunțată în dosarul nr. x/30/2021, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 579 din data de 28.11.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/30/2021.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara şi apelantul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi rejudecându-se cauza:
În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C.proc.pen., rap. la art. 370 C.pen. rap. la art. 188 C.pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
Au fost menţinute celelalte prevederi ale sentinţei penale apelate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel a constat, în esenţă, în aceea că fapta inculpatului A. care, în data de 10.09.2019, a încercat să-l determine pe numitul C. ca acesta, împreună cu D. şi E., să-l agreseze prin împuşcare, pe jurnalistul B. de la publicaţia on-line „F.”, scop pentru care i-a predat lui C., în vederea folosirii în agresiune, o armă de foc scurtă, semiautomată, cu țeava ghintuită, calibrul 7.65 mm cu seria x., în stare de funcţionare, promiţând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori şi le va face cadou şi arma astfel furnizată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor, prevăzută de art. 370 alin. (1) rap la art. 188 C.pen.
III. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
Prin cererea formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., prin prisma căruia a invocatul faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, a arătat că în mod greşit, cu aplicarea eronată a legii, a fost condamnat, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 370 C.pen. (încercarea de determinare a săvârşirii unei infracţiuni) în conţinutul lor concret fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte infracţiunea de încercare de determinare a săvârşirii unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C.pen., a arătat că o analiză a elementelor constitutive ale infracţiunii relevă faptul ca obiectul juridic special al acesteia vizează relaţiile sociale care ocrotesc o convieţuire paşnică fundamentată pe respectarea ordinii de drept, fiind sancţionate încercările de constrângere şi corupere exercitate în vederea săvârşirii unor fapte penale grave.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, iar subiectul pasiv principal al infracţiunii este Statul, doar în mod secundar subiect pasiv al infracţiunii fiind persoana asupra căreia se exercită constrângerea sau coruperea.
Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de încercare a determinării săvârşirii unei infracţiuni grave, pentru care legea prevede pedeapsa detenției pe viaţă sau închisoarea mai mare de 10 ani.
Pentru existenţa infracţiunii, legea impune condiţia ca aceasta să fie săvârșită prin constrângere sau corupere. Ca atare, simplul îndemn la comiterea unei infracţiuni, neurmat de punerea în executare, nu constituie infracţiune în lipsa unor acte de constrângere sau corupere prin care să se încerce determinarea la săvârşirea faptei.
Constrângerea poate fi fizică sau psihică, iar coruperea presupune promisiunea sau oferirea de bani sau foloase pentru a determina comiterea faptei.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, iar legătura de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.
Ca atare, fapta efectiv săvârșită nu poate fi privită ca o solicitare de săvârşire a unei infracţiuni de omor, aspect esenţial în aprecierea existentei sau nu a faptei prevăzute de art. 370 C.pen., sub aspectul limitelor de pedeapsă necesare în ce priveşte infracţiunea la a cărei săvârşire s-a încercat a se determina, astfel încât faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penala ca infracţiune.
IV. Prin încheierea din 17.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, în dosarul nr. x/30/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15.03.2023 a Curții de Apel Timișoara, Secţia penală, pronunțată în dosarul nr. x/30/2021, apreciindu-se că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C.proc.pen.
V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C.proc.pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 17.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârșită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.
Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. vizează, printre altele, faptul că:
- infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C.pen. există doar dacă încercarea de a determina o persoană să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se realizează prin constrângere sau corupere, aspect care nu poate fi reţinut în prezenta cauză;
În ceea ce priveşte prima critică, respectiv ca fapta pentru care a fost condamnat, încadrată în infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, reglementată de art. 370 C.pen., nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte reţine:
Constituie infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C.pen.: Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii rezultă că elementul material al acestei infracţiuni implică existenţa unei acţiuni de încercare de a determina o persoană să comită o infracţiune, iar pentru realizarea condiţiilor de tipicitate, elementul material implică întrunirea anumitor cerinţe şi anume:
– încercarea de a determina o persoană să săvârşească o infracţiune să se realizeze prin constrângere sau corupere;
– este imperios necesar ca activitatea de determinare să vizeze comiterea unei infracţiuni de o gravitate sporită pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.
În ceea ce priveşte mijloacele specifice instigării calificate, constrângerea presupune existenţa unor violenţe fizice (constrângere fizică/materială) sau morale/psihice (constrângere morală), iar coruperea implică promisiunea sau oferirea de bani sau alte bunuri ori foloase pentru a determina comiterea faptei.
Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii conduce la lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii.
În esenţă, chestiunea invocată de inculpat şi care în viziunea acestuia conduce la neprevederea faptei în legea penală este reprezentată de lipsa constrângerii sau a coruperii, aspect ce urmează a fi analizat de instanţa supremă din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. în raport de situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.
Pornind de la această premisă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, constatând că fapta inculpatului A. care, în data de 10.09.2019, a încercat să-l determine pe numitul C. ca acesta, împreună cu D. şi E., să-l agreseze prin împuşcare, pe jurnalistul B. de la publicaţia on-line „F.”, scop pentru care i-a predat lui C., în vederea folosirii în agresiune, o armă de foc scurtă, semiautomată, cu țeava ghintuită, calibrul 7.65 mm cu seria x, în stare de funcţionare, promiţând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori şi le va face cadou şi arma astfel furnizată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor, prevăzută de art. 370 alin. (1) rap. la art. 188 C.pen.
Prin urmare, Înalta Curte, în raport de această situaţie de fapt şi de critica inculpatului, va analiza dacă acţiunea acestuia realizează corespondenţa dintre fapta concret săvârșită şi elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă fapta inculpatului poată fi încadrată în elementul material al infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
Analizând cele statuate prin hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat unele dintre activităţile incriminate şi că acestea au constat în acţiuni de corupere a numiților C., D. şi E., în sensul că le-a promis acestora că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar şi le va face cadou şi arma astfel furnizată.
Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului de a promite unor potenţial agresori că îi va recompensa financiar şi le va remite, cu titlu de cadou, arma furnizată pentru comiterea infracţiunii, realizează condiţia esenţială criticată de recurent, respectiv ca activitatea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni (infracţiunea de omor în speţa de faţă) să se realizeze prin una dintre modalităţile reglementate de actul de incriminare constrângere sau corupere.
Aşadar, sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în acţiunea de corupere a numiților C., D. şi E., respectiv prin oferirea unor sume de bani şi a unui pistol, pentru ca aceştia să săvârşească infracţiunea de omor împotriva numitului B., infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului de a încerca să-i determine pe numiții C., D. şi E., să-l agreseze prin împuşcare, pe jurnalistul B., promițându-le că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar şi le va face cadou arma furnizată în scopul precizat, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, prevăzută de art. 370 C.pen., în varianta comiterii prin corupere.
Dincolo de analiza acestor chestiuni care vizează examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că inculpatul, sub protecţia oferită, de cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), tinde la reaprecierea situaţiei de fapt şi la reinterpretarea materialului probator în vederea exonerării de la răspunderea penală.
În raport de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C.proc.pen., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara, Secţia penală, în dosarul nr. x/30/2021.
