Evaluarea competențelor lingvistice și digitale a avut loc în perioada 17-27 iunie 2024. Pe1 iulie 2024 are loc proba scrisă la Limba și literatura română .
În județul Bihor 3.881 candidaţi s-au înscris la examenul de BAC, sesiunea iunie – iulie.Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, din totalul celor înscrişi, 3.474 candidați provin din promoţia 2023-2024, iar 407 candidați sunt din promoţiile anterioare.
Probele scrise se vor desfășura în 13 de centre de examen: Colegiul Economic “Partenie Cosma” Oradea, Colegiul Național “Emanuil Gojdu” Oradea, Colegiul Național “Mihai Eminescu” Oradea, Colegiul Național “Onisifor Ghibu” Oradea, Colegiul Tehnic “Traian Vuia” Oradea, Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” Oradea, Liceul Teologic Romano-Catolic ”Szent Laszlo” Oradea, Liceul Teoretic “Petofi Sandor” Săcueni, Liceul Tehnologic “Unirea” Ștei, Liceul Teoretic “Horvath Janos” Marghita, Colegiul Tehnic “Alexandru Roman” Aleșd, Colegiul Național “Teodor Neș” Salonta, Colegiul Național “Samuil Vulcan” Beiuș, iar pentru evaluarea lucrărilor s-a organizat un centru zonal de evaluare cu două subcomisi
,,23 de candidați vor susține examenul în condiții speciale conform reglementărilor în vigoare, în conformitate cu prevederile Procedurii nr. 31816/25. 10.2023 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”, a spus inspectorul Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Calendarul probelor scrise:
- 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
Primele rezultate de la probele scrise se vor afișa în data de 8 iulie 2024 până la ora 12,00, iar contestațiille se vor depune în aceeași zi în intervalul orar 12,00 – 18,00.
În perioada 09 – 11 iulie 2024 se vor rezolva contestațiile. Rezultatele finale se vor afișa pe data de 12 iulie 2024.