Pe 1 iulie încep probele scrise la Bac. Paul Nicolau alias Pescobar a luat pe toată lumea prin surprindere cu un anunț pe care l-a făcut în urmă cu puțin timp. Patronul de la Taverna Racilor este dispus să scoată o sumă frumușică din buzunar pentru a-i susține pe absolvenții de liceu să învețe.
Pescobar a decis să facă un gest neașteptat pentru absolvenții de liceu care vor reuși să promoveze bacalaureatul cu nota 10. Patronul de la Taverna Racilor a explicat că va oferi 100 de euro fiecărei persoane care ia nota 10 la examenul maturității, indiferent de numărul elevilor.
„Facem așa: cine ia 10 la Bac are 100 de euro de la mine. Toți care iau 10 din toată țara, nu mă interesează câți sunt. Nu contează numărul lor. Haide, cu învățătură că asta e cheia succesului… una din ele. Cartea e sfântă. Spor la învățat, copii!”, a spus Paul Nicolau într-un videoclip pe contul său de TikTok.