Actuala conducere interimară impusă de la Bucureşti, la PNL, în județul Timiș, respectiv Vasile Blaga (foto) – judeţ şi Cristian Buşoi – Timişoara, nu este agreată de primari, anunță De Banat.
29 de primari PNL dintr-un total de 38 s-au întâlnit într-o şedinţă informală pentru a analiza rezultatelor alegerilor
Concluzia a fost că PNL a fost marele perdant ale alegerilor locale, iar primul lucru care trebuie făcut este demisia/demiterea celor doi lideri impuşi de la centru: Vasile Blaga – preşedinte PNL Timiş; Cristian Buşoi – preşedinte PNL Timişoara.
„Cineva trebuie să-şi asume acest eşec. Actuala conducere de la centru trebuie să-şi asume pierderea alegerilor şi să plece acasă”, a declarat penrtu deBanat un participant la întâlnire
Din 29 de primari prezenţi doar cinci nu au fost de acord cu această soluţie.
De menţionat că, în comparaţie cu alegerile trecute, PNL a pierdut preşedinţia CJ Timiş, Primăria Lugoj şi un scaun de viceprimar al Timişoarei. Per total, din 47 de primării câştigate în 2020, PNL a ajuns acum la 38 de primării. Scorul scos de liberalii timişeni îi plasează la coada clasamentului organizaţiilor din ţară, respectiv locul 35.
De asemenea, s-a mai discutat ca pe viitor să nu mai fie acceptaţi candidaţi impuşi de la Bucureşti, menţionându-se că din 2012 au fost mai mulţi astfel de „Agamiţă Dandanache”: Ben-Oni Ardelean, Alina Gorghiu, Pavel Popescu etc. De altfel, Blaga şi Buşoi susnt suspetaţi că au venit în Timişoara doar pentru a primi locuri eligibile pe liste.
“S-a luat până acum o decizie în PNL Timi fără aprobarea lui Fredi Simonos (preşedintele PSD Timiş – n.a.)? Haideţi să recunoaştem că Simonis conduce acum şi PNL Timiş”, a afirmat un primar, fiind aprobat de majoritatea celor prezenţi