Oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate apreciază, joi, că suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii garantează accesul neîntrerupt al pacienţilor la servicii medicale, dar şi predictibilitatea financiară a activităţii furnizorilor de servicii medicale.
<Suntem deosebit de bucuroși ca miercuri, 3 Iulie 2024, instituția CAS Bihor a fost vizitată de Dna președinte CNAS dr Valeria Herdea. Aprecierile dnei președinte referitoare la întreaga activitate, desfășurată la nivelul instituției CAS Bihor, evidențiază faptul ca managementul local reprezintă un model de buna practica in domeniul asigurarilor sociale de Sanatate din România.>, spunea șeful CAS Bihor, Dorel Dulău imediat după eveniment. Acum, într-un comunicat, CAS Bihor anunță noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
<În ședința executivului de astăzi (luni 8 iulie n.r) a fost adoptată o hotărâre prin care se alocă suma de 3 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic al asigurărilor sociale de sănătate.
Proiectul actului normativ vizând măsurile necesare asigurării accesului continuu al pacienților la serviciile medicale până la finele acestui an a fost inițiat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul nemijlocit al Ministerului Finanțelor și al Ministerului Sănătății.
Reamintim că prin Hotărârea de Guvern nr. 687/2024 dispozițiile Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate au fost completate cu prevederi care mențin în trimestrul III al anului 2024 valorile garantate ale punctelor pentru asistența primară și cea pentru specialităţile clinice în ambulatoriu la același nivel ca în semestrul I 2024 și semestrul II 2023>, se arată în comunicatul CAS Bihor.
Suma alocată prin actul normativ adoptat astăzi va permite în trimestrul IV al anului 2024 majorarea valorii punctului pe serviciu medical în asistența ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice de la 4,5 la 5 lei, menținerea valorilor punctelor „per capita” și pe serviciu în asistența medicală primară, precum și a valorii lunare pentru asistența medicală dentară. <Astfel se asigură accesul neîntrerupt al pacienților la servicii medicale, dar și predictibilitatea financiară a activității furnizorilor de servicii medicale>, explic[ Dorel Dulău.
„Această măsură reprezintă încă un pas în ducerea la îndeplinire a mandatului pe care mi l-am asumat încă de la început, alături de echipa de specialiști a CNAS, de a deschide instituția pentru dialogul cu reprezentanții asociațiilor de pacienți, cu furnizorii de servicii medicale și cu decidenții din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie asigurate echilibru, stabilitate, sustenabilitate și predictibilitate în activitatea medicală pe parcursul întregului an 2024” – a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat, joi, că bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2024 se suplimentează cu suma totală de 3,039 miliarde lei credite de angajament şi 39 milioane lei credite bugetare, pentru a asigura continuitate în acordarea materialelor şi prestărilor de servicii medicale, dar şi pentru plata cheltuielilor aferente personalului propriu al caselor de asigurări de sănătate şi al CNAS.
El mai arată că peste 6 miliarde lei pleacă lunar de la Ministerul Finanţelor către sănătate, iar comparativ cu anul trecut, au o creştere de aproximativ 30% a cheltuielilor Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.