text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
Aurora Dumitrescu s-a născut la 13 februarie 1931, în Beiuş. Tatăl ei, Vasile Illea, a fost ţărănist, ziarist la „Dreptatea” şi redactor-şef la ziarul „Glasul Bihorului”. Imediat după alegerile din 1946, a fost anchetat și arestat în două rânduri.
Aurora Dumitrescu, studentă în anul I la Filosofie la Cluj, a fost arestată pe 13 decembrie 1951 „de acasă (Beiuș – n.n.), la ora 23:39”, acuzată că face parte dintr-o „organizaţie subversivă paramilitară cu caracter legionară”, în care ar fi fost înscrişi 25 de tineri, din care cinci fete. Capul organizaţiei a fost identificat ca fiind Stanciu Petru, care a luat legătura cu Mărăscu Adrian, Brânzaş Virgil şi Brânzaş Liviu, tinerii s-au organizat sub formula „1 plus 1”.
Prin Sentinţa nr. 1 din 3 ianuarie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea, un număr de 23 din cei 25 tineri arestați au primit condamnări cuprinse între un an şi 25 de ani de muncă silnică.
Conform sentinței, Aurorei Dumitrescu i se impută că „a fost de acord cu propunerile lui Stanciu Petru să ia legătura cu numitul Jurca Gheorghe care aducea lapte la familia unde locuieşte aceasta, Jurca urmând să intermedieze între Stanciu şi bandele teroriste din apropierea comunei Tărcăiţa. În scopul stabilirii legăturii cu teroriştii Stanciu Petru a dat următoarele parole: «Dumnezeu ajută pe cei care se ajută între ei» pentru ca terorişii să răspundă: «Şi noi ne ajutăm»”.
Calvarul temnițelor comuniste a început la Oradea
După arestare, Aurora Dumitrescu a fost dusă la sediul Securităţii din Oradea şi anchetată timp de un an şi o lună. A fost lovită în repetate rânduri şi supusă unui regim foarte dur, anchetatorii ajungând chiar să-i fractureze o mână. Din mărturiile ei se poate contura o imagine clară a modului în care se desfăşurau anchetele: „La Securitatea Oradea erau nişte bestii: n-aveai voie să vorbeşti, n-aveai voie sa cânţi colinde de Crăciun, anchetele se făceau numai noaptea, cu bătai crunte. Sergentul ne punea ochelari negri când ne lua din celulă şi, până sus, la camera unde ne interogau, ne izbea cu capul de toţi pereţii sau ne izbea cu cizmele“, a povestit Aurora Dumitrescu.
La finalul anchetei şi după pronunţarea sentinţei, 6 ani de închisoare, drumul Aurorei Dumitrescu a continuat cu Penitenciarul Oradea, unde a fost închisă într-o celulă de 2 m/1,5 m, neluminată şi friguroasă. Regimul alimentar sărăcăcios consta într-un terci sau un surogat de cafea dimineaţa, arpacaş sau varză acră la prânz, iar seara, din nou arpacaş.
De la Oradea, ajunge la Jilava acolo unde condiţiile de detenţie au fost sub nivelul minim de civilizaţie. „Câte 80 de femei în celulă (12 m sub nivelul pământului), pe priciuri suprapuse cu rogojini, cu tineta în celulă, cu spălătorul cu o cană de apă (din care să rămână şi de băut)”, a mărturisit Aurora Dumitrescu. Aceasta l-a înfruntat pe torționarul Alexandru Vișinescu atât la Jilava, cât și la Mislea, unde a ajuns ulterior, fiind torturată în chip bestial la ordinele acestuia. Aurora Dumitrescu îşi aminteşte că la Mislea a „muncit la maşina de cusut” şi doar pe timp de noapte.
Scăpată din ”iadul roșu”, a fost exmatriculată din 7 facultăți
A fost eliberată pe 24 iulie 1953, însă ca majoritatea celor arestaţi pe criterii politice, după eliberare s-a confruntat cu o serie de probleme privind reintegrarea socială, fiind exmatriculată din şapte facultăţi. S-a angajat ca muncitor necalificat la minele de aur de la Sacarâmb, apoi, după o vreme, s-a mutat în Bucureşti.
A reluat studiile universitare, întrerupte în anii de detenţie, absovind Facultatea de Istorie şi Geografie. După două divorțuri, timp de 20 de ani a fost căsătorită cu Cristian Dumitrescu, condamnat la moarte, căruia i s-a comutat sentința în ultima clipă.
Aurora Dumitrescu s-a stins din viață pe 26 ianuarie 2016, la București.
Bibliografie:
Cristina Liana Pușcaș, Iadul roșu în orașul de pe Criș, Penitenciarul Oradea, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2014; Cristina Liana Puşcaş, Rezistență anticomunistă în întrebări și răspunsuri, Editura Eikon, București, 2017; www.memoriarezistentei.ro.
Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.
Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro
Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici
Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500
Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/
Recitesc cu sentimente greu de explicat momente din viata bunei mele prietene
Lola Dumitrescu. Adesea imi amintesc si de ea si de sotul ei ,Cristi, am trait zile placute dar pline de amintiri comune din penitenciarele comuniste.
N.B. În dictatura comunista nu s-a permis predarea ISTORIEI dacă nu erai membru PCR! Nici nu se aproba dosarul pt un concurs de catedra sau la MUSEUM dacă nu era copia după carnetul de membru!