Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea făuritorului României moderne, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mai multe instituţii muzeale s-au unit pentru a crea expoziţia „Alexandru Ioan Cuza 150”.Expoziţia aduce în prim-plan o varietate de piese de excepţie, multe dintre ele clasate în categoria tezaur şi expuse pentru prima dată la Iaşi. Printre acestea se numără cele două tronuri domneşti, uniforma, decoraţiile, săbiile primite în dar şi sigiliile. De asemenea, vor fi prezentate şi obiecte personale ale domnitorului, cum ar fi verigheta lui Cuza, butonii de aur, bicornul şi casca, ceasul şi brelocul de aur. Expoziţia cuprinde şi obiecte care amintesc despre ceremonialul înmormântării sale, precum albumul de condoleanţe, voalul de doliu al Elenei Cuza şi medaliile comemorative, dar şi despre posteritatea sa, prin documente, medalii şi litografii.
Obiecte de poveste
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, vernisajul expoziției „Alexandru Ioan Cuza 150”, care va avea loc vineri, 12 iulie, la ora 17:00, în sala de expoziții temporare a Secției de Artă de la parter (Str. Armatei Române nr. 1/A).
În 2023 s-au împlinit 150 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să înscrie o pagină de mare însemnătate în istoria României. A fost primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866), sub domnia sa punându-se bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural.
Proiectul expozițional „Alexandru Ioan Cuza 150” aduce pentru prima oară în fața publicului orădean exponate de mare valoare, unele dintre ele fiind încadrate la categoria Tezaur, din patrimoniul mai multor muzee: Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Muzeal Național Moldova Iași – Muzeul Unirii, Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipiului București, Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad), Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Muzeul Universității „Alexandru I. Cuza” Iași și Muzeul Național al Bucovinei (Suceava). La expoziție a contribuit și domnul Daniel Cosmin Obreja, cu obiecte din colecția proprie.
Printre exponatele care vor putea fi admirate se numără: tunica de ofițer de lăncieri care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, celebrul portret oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, sabia de onoare a domnitorului dăruită de districtul Râmnicu Sărat în 1863, bicornul original al lui Alexandru Ioan Cuza.
Vor fi expuse obiecte personale ce au aparținut lui Alexandru Ioan Cuza (ceasuri, bijuterii, tabachere, servieta, un tac de billiard, brelocul din aur cu tipar sigilar din 1862) și ale Doamnei Elena Cuza (scrisori, sigilii, fotografii, bijuterii și o lampă).
Expoziția mai cuprinde decorații românești și străine, fotografii, litografii și picturi, cărți poștale, tipărituri, portrete ale Doamnei Elena Cuza, piese de mobilier, printre care un fotoliu care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, documente legate de marile reforme ale lui Cuza, cum ar fi Circulara despre Legea Rurală, Mihail Kogălniceanu, 1864, sau Ștampila Universității din Iași, 1860.
Se regăsesc în vitrine și mărturii legate de moartea lui Cuza, cum ar fi tricolorul îndoliat folosit la înmormântare, o broșură cuprinzând programul ceremoniei de la înmormântarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sau de posteritatea acestuia (medalii, cărți).
La vernisaj vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, conf. univ. dr. Neculai Bolohan, director al Muzeului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, muzeograf dr. Brândușa Munteanu, de la Muzeul Unirii din cadrul Complexului Național Muzeal Moldova din Iași, precum și curatorul expoziției, Roxana Pătrașcu, muzeograf la Muzeul Național de Istorie a României.
Expoziția va putea fi admirată până în 27 octombrie, de marți până duminică, între orele 10.00-18.00. Prețul unui bilet va fi de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii.