Senatorii din cadrul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări au dat, luni, raport de respingere proiectului de lege al USR care propune desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților. Raportul urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, marți.
Inițiativa USR a fost respinsă și de către Camera Deputaților, cu votul a 167 de aleși, la sfârșitul lunii iunie. Pe lângă aceasta, în comisia pentru drepturile omului și în cea pentru muncă, familie și protecție socială ale Senatului a primit aviz negativ.
Senatul este forul decizional în acest caz.
Semnat de 41 de parlamentari ai USR şi de către fostul ministrul al Justiției Ana Birchall, proiectul are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).
SIIJ a fost înființată în cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a devenit operațională în 23 octombrie 2017. Secția are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.