pPrin rechizitoriul din 19.02.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanţă la 29.02.2024, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpate, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, faptă prev. de art. 296 al. 2 Cod penal, rap. la art. 193 al. 2 Cod penal. În fapt s-a reţinut că inculpata, în data de 30.05.2023, în jurul orei 11.30, fiind în timpul programului de lucru şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca profesor de învăţământ primar în cadrul Şcolii Primare „Nufărul” Rontău, a agresat-o fizic prin tragere şi smucire de păr, lovire cu liniarul în zona corpului şi îmbrâncire pe scări o elevă cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 1 – 2 zile de îngrijiri medicale. În data de 30.05.2023, ora 11:55 organele de poliţie au fost sesizate prin apel 112 să se deplaseze la Școala Primară „Nufărul” Rontău II, unde mamam fetei în vârstă de 10 ani, elevă în cadrul acestei unități de învățământ, a reclamat că aceasta a fost agresată fizic în timpul orelor de curs de către învățătoarea sa. Echipajul de poliție ajuns la fața locului a întocmit proces-verbal de constatare în care s-a consemnat că fetița prezenta la nivelul feței, pe zona pometului stâng, o zgârietură de circa 5-6 cm) . Fetița a declarat că într-o zi din luna mai 2023, se afla în sala de curs la Școala Primară „Nufărul” din Rontău având cursuri cu doamna învățătoare. La un moment dat a avut nevoie să meargă la toaletă și a cerut voie doamnei învătătoare, dar a fost refuzată, fapt pentru care a făcut pipi pe ea, motiv pentru care s-a ridicat din bancă cu intenția de a merge la baie, dar doamna învățătoare a prins-o de mână, a pus-o cu forța înapoi în banca ei și cu un liniar ce îl avea în mână, a lovit-o în zona ochiului stâng, observând la scurt timp că îi curge sânge. Întrucât i-a fost frică, a fugit din sala de clasă pe hol cu intenția de a ieși din școală, dar în urma ei a venit în fugă și doamna învățătoare care a ajuns-o din urmă în apropierea toaletei, a prins-o de braț, a tras-o de păr, a ridicat-o în sus în timp ce o ținea de păr împingând-o pe ușa de acces spre curtea interioară, ea căzând astfel la sol. A mers direct acasă, unde atât ea, cât și mama ei au observat urme de vânătăi pe picioare și șold. Din raportul de expertiză medico-legală nr. 1817/II i a/150 din 31.05.2023, reiese faptul că minora a prezentat leziuni în zona feţei şi la şold, putând data din 30.05.2023, care au fost produse prin zgâriere cu unghiile şi prin cădere şi au necesitat pentru vindecare 1 – 2 zile de îngrijiri medicale . Mama a declarat că nu mai dorește cercetarea penală aînvățătoarei cu privire la agresiunea fizică comisă asupra fiicei sale și nici nu se constituie parte civilă față de inculpată. Martorul , profesor de învățământ primar la aceeaşi şcoală, a arătat că în luna mai sau iunie 2023, în intervalul orar 11.00-12.00, se afla cu copiii din clasa sa în curtea unității. La un moment dat, în timp ce se afla pe platoul unde sunt treptele accesului de la intrarea principală în clădire, a observat că ușa de acces se deschide, iar eleva din clasa a 3-a a plonjat direct în fața sa ca și cum ar fi fost scoasă forțat de mână de cineva din interior, dar fără să observe de către cine. S-a uitat în interiorul clădirii și a observat că în hol, la un metru de ușa de acces, se afla învățătoarea şi doi sau trei copii. Cu privire la elevă, martorul a declarat că înainte de acest incident, aproape zilnic învățătoarea se plângea de comportamentul acesteia, întrucât nu voia să scrie nimic, ci doar deranja toată clasa, având un comportament obraznic, iar învățătoare spunea că nu mai știe ce să facă cu această elevă. Referitor la învățătoare martorul a precizat că este o femeie liniștită, calmă, își iubește mult copiii din clasă, întrucât din bugetul personal le cumpăra dulciuri și rechizite. Martoru, coleg de clasă cu persoana vătămată, a declarat că în ziua respectivă, la ora de română, în timp ce d-na învățătoare scria la tablă, colega s-a ridicat din banca ei, s-a dus la catedră şi a luat haina învățătoarei, pe care a aruncat-o pe jos, după care a căutat în geanta învățătoarei, din care a luat niște jeleuri. Își amintește că a aruncat și geanta pe jos, mâncând între timp din jeleurile luate din geantă, fără a i se da voie sau să fi fost servită de către doamna învățătoare. Când învăţătoarea a observat că lucrurile i-au fost aruncate pe jos a început să plângă și i-a spus minorei să iasă afară din sala de clasă, dar aceasta a refuzat. În acel moment învățătoarea a prins-o cu mână de umăr, respectiv de bluză, pentru a o forța să iasă din clasă, iar fata a fugit pe hol spre ieșirea din școală. Învăţătoarea a fugit după elevă pe care a juns-o la ușa de la ieșirea din școală, a prins-o cu mâna de geacă, a lovit-o cu un liniar peste mână, de cca două ori și apoi a împins-o din holul clădirii spre exterior, unde a căzut pe jos. Martora, colegă de clasă cu persoana vătămată, a declarat că în acea zi, în ultima oră de curs, în timp ce d-na învățătoare scria la tablă, fiind cu spatele la clasă, persoana vătămată s-a ridicat din banca ei, s-a dus la catedră şi a luat de pe spătarul scaunului vesta de lână a învățătoarei, s-a îmbrăcat cu această vestă și i-a spus d-nei învățătoare ”uite doamna, am vestă”. Învățătoarea i-a solicitat să pună înapoi vesta pe scaun, dar a aruncat-o pe jos, după care la ceva timp a luat-o și a pus-o înapoi pe scaun și a fugit pe hol. Nu a văzut ca dna învătătoare să o fi lovit pe eleva în vreun fel în timp ce era în sala de clasă și nici nu a ieșit pe holul școlii când persoana vătămată a plecat acasă. Martora își aduce aminte că în dimineața respectivă, când a venit la școală la ora 08:00, avea o urmă de zgârietură pe obraz, precizând că acea urmă de zgârietură o avea și înainte cu o zi, dar ea nu a întrebat-o ce a pățit la față. Despre eleva, martora a afirmat că este o elevă care are un comportament necorespuzător, în sensul că uneori vorbește urât cu profesorii, pe care îi înjură, pleacă din clasă în timpul orei de curs fără permisiunea profesorului, strigă în timpul orei, fiind cea mai neastâmpărată și nedisciplinată colegă din clasă la momentul respectiv. Martora precizează că și înainte de acest incident, a avut de mai multe ori comportamente neadecvate la adresa învățătoarei, pe care nu o asculta, mânca fără să i se permită în timpul orei, vorbea urât și o înjura. Audiată în cursul urmăririi penale, inculpata a declarat că în data de 30.05.2023, în jurul orei 11:30, în ora de română, în timp ce scria la tablă, eleva s-a ridicat din banca ei şi a mers la catedră, unde ea avea poșeta, o borsetă cu fișe de lucru și pe spătarul scaunului o haină pe care eleva a aruncat-o în mijlocul clasei, după care l-a călcat intenționat în picioare, acelaşi lucru făcându-l și cu geanta și borseta. A atenționat-o cu privire la acest comportament, dar persoana vătămată a fugit pe holul școlii și s-a ascuns după un dulap. A fugit după ea, având un liniar flexibil în mână și a ajuns-o din urmă la ieșirea din unitatea de învățământ pe holul mic. A prins-o și a tras-o de păr, a lovit-o de aproximativ trei sau patru ori cu liniarul peste picioare, dar nu a lovit-o peste față, după care a deschis ușa, cu intenția să o scoată în afara clădirii, iar în momentul când ușa s-a deschis, persoana vătămată s-a lăsat să cadă, fără să o împingă în vreun fel, observând că după căderea la sol minora s-a ridicat singură de jos și a fugit…Când eleva a venit la școală a observat că avea o zgârietură la nivelul feței – o cicatrice, mai veche. Inculpata a regretat reacția agresivă pe care a avut-o la data de 30.05.2023 față de minora menționând că aceasta s-a datorat nu doar celor petrecute în ziua respectivă, când i-au fost aruncate hainele și lucrurile pe jos, fiind călcate în picioare, ci datorită întregului comportament agresiv verbal și necorespunzător al persoanei vătămate față de ea, de când aceasta este elevă în clasa ei. În urma vizionării înregistrărilor video aflate la dosar care surprind imaginile din incinta unității de învățământ din data de 30.05.2023, intervalul orar 11:30-12:00, s-a observat momentul în care inculpata aleargă pe holul unității de învățământ pentru a o prinde pe persoana vătămată, pe care o ajunge în zona ușii de acces în școală, o trage cu mâna de păr, o smuceşte în timp ce o ține de păr, o loveşte cu un liniar în repetate rânduri la nivelul corpului și ulterior o împinge în afară, pe scări, fapt ce i-a cauzat minorei căderea la sol.. În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din data de 04.06.2024, inculpata #### ##### a fost audiată, ocazie cu care a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă pe baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției. Totodată inculpata şi-a exprimat acordul pentru a presta muncă neremunerată în folosul comunității. Cu privire la starea de fapt inculpata a arătat că la data faptei persoana vătămată minoră, fără nici un motiv, i-a aruncat pe jos geanta, o borseta și o haina tip sacou pe care a început să le calce în picioare. In momentul în care i-a reproșat comportamentul necorespunzător a iesit din sala de clasă pe hol. A urmat-o pe holul școlii până la ușa principală și acolo a prins-o de păr și de 3 ori a lovit-o cu liniarul peste picioare, apoi a împins-o puțin si a căzut pe scări, dar nu s-a lovit si s-a ridicat singura și a plecat acasa. Inculpata a precizat că nu i-a provocat elevei leziunile de la nivelul feței și că aceasta a venit de dimineata la scoala zgâriata pe față si pe mâini, fapt observat si de o altă învatatoare care a întrebat-o ce a pățit, iar minora i-a spus că a sărit un gard si s-a agatat într-o sârmă. Totodată inculpata a precizat că persoana vatamata este un copil problematic care sustrage bunuri de la cadrele didactice și ceilalți copii, loveste copii, scuipă inclusiv pe ea a scuipat-o, iese din clasa pe hol în timpul orelor si bate pe la usile celorlalte clase. A primit reprosuri de la profesori, dar efectiv nu a putut lua niciun fel de măsuri, pur și simplu pleaca din clasă în timpul orelor.Din probele administrate nu reiese ca minora să fi fost lovită în zona feţei, ci că ar fi prezentat anterior incidentului o cicatrice pe faţă (indicată de mai mulţi martori, iar martora ######### a indicat-o ca fiind unică pe faţa minorei) şi zgârieturi pe gât (recunoscute şi explicate de mama minorei prin joaca acesteia cu sora mai mică – în procesul verbal de constatare). În certificatul medico-legal sunt descrise însă și leziuni la nivelul şoldului produse prin cădere, aspect ce confirmă acțiunea de împingere, persoana vătămată căzând în urma propulsiei, având-se însă în vedere și faptul că cele 1-2 zile de îngrijiri medicale au fost acordate pentru ambele leziuni. Rejust.ro scrie că vinovăţia inculpatei a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv: plângerea şi declaraţia persoanei vătămate şi a reprezentantului legal, proces-verbal de constatare, fişa de intervenție în urma apelului 112, raport de expertiză medico-legală, declaraţii martori, procese-verbale de vizionare a înregistrărilor video şi suporturile optice, planşa foto, …De asemenea instanța a avut în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei care a fost comisă pe fodul unei reacții disproporționate determinate de comportamentul necorespunzător al persoanei vătămate. Probele administrate în cauză au relevat fără echivoc că acest comportament neadecvat nu este unul izolat, ci dimpotrivă persoana vătămată are în mod constant reacții neconforme cu normele școlare atât față de colegi, cât și față de cadrele didactice. Acest comportament relevă o lipsă de educație ca problemă socială, al cărei control nu poate fi pus doar în seama inculpatei, în condițiile în care nu au fost luate nici un fel de măsuri în privința persoanei vătămate care a persistat în atitudinea sa, nici de către unitatea școlară și nici de membrii familiei, de-a lungul timpului. Totodată în raport de persoana inculpatei, de vârsta acesteia, atitudinea sinceră, împrejurarea că nu au fost relevate alte situații în care aceasta să fi avut reacții necorespunzătoare față de copii, deși este cadru didactic de mai mulți ani,faptul că este liniștită, colaborează bine cu copii din clasă, cărora le cumpără dulciuri și rechizite din bani personali pentru a-i recompensa, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia şi a carierei profesionale. Instanța a ținut cont și de poziția reprezentantei legale a persoanei vătămate care a arătat că nu dorește continuarea procesului penal și nu mai are nici un fel de pretenții. În ce privește solicitarea avocatului inculpatei de a se dispune o soluție de renunțare la judecată instanța reșine că este inadmisibilă întrucât maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de faptă purtare abuzivă prev. de art. 296 al. 2 Cod penal, rap. la art. 193 al. 2 Cod penal, este mai mare de 5 ani, în condițiile în care maximul de 5 ani prevăzut pentru infracțiunea de lovire se majorează cu o treime. Instanţa reţine însă faptul că în prezenta cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. 1 şi 2 Cod penal, având în vedere natura infracţiunii săvârşite de către inculpată şi cuantumul pedepsei stabilite în sarcina ei, persoana şi conduita acesteia anterior săvârşirii infracţiunii, posibilitățile sale de îndreptare și faptul că şi-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunităţii, astfel că apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatei pentru o perioadă determinată, motiv pentru care în temeiul art. 83 alin.1 şi art. 84 alin.1 Cod penal, va amâna aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.