Înalta Curte reține legalitatea Ordinului nr. 826/2016, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, constatând că măsura luată, de aprobare a modelului cererilor de plată la valori reduse ale cuantumului ajutorului financiar acordat prin programul de dezvoltare rurală al României, este o măsură justificată legal, conform jurisprudenței CJUE, în cauza C-443/21.
Înalta Curte apreciază că norma naţională este emisă în aplicarea normei europene, de aceea aceasta nu poate fi interpretată şi aplicată contrar celei europene, iar comportamentul unei autorităţi însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, în contradicţie cu acest drept, nu poate crea pentru justiţiabili încrederea legitimă că va beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.
De asemenea, în aplicarea jurisprudenţei CJUE, în cauza C-443/21, instanţa supremă a arătat că dreptul Uniunii nu impune statelor membre să aştepte o decizie a Comisiei de excludere de la finanțarea din partea Uniunii a sumelor rezultate dintr‑o eroare de calcul, constatată de Curtea de Conturi Europeană, înainte de a recupera plăţile necuvenite, întrucât, o asemenea obligaţie s-ar putea dificil concilia cu sarcinile de protejare a intereselor financiare ale Uniunii, pe care art. 59 din Regulamentul nr. 966/2012 le încredințează statelor membre atunci când bugetul Uniunii se execută prin gestiune partajată sau cu obligațiile care le sunt impuse acestora prin art. 58 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2017, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.), în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea a solicitat:
– anularea în parte a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a) – porcine şi Pachetul b) – păsări, publicat în Monitorul Oficial nr. 437 bis, din data de 10 iunie 2016, în privinţa cuantumului de 3,92 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 3b) – Îmbunătățirea condiţiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului şi a cuantumului de 10,91 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 4b) – Corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apa utilizată, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului;
– obligarea pârâţilor Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la modificarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 826 din 9 iunie 2016, pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a) – porcine şi Pachetul b) – păsări, publicat în Monitorul Oficial nr. 437 bis din data de 10 iunie 2016, în sensul introducerii în Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi în Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului, a cuantumului de 14,29 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 3b) – Îmbunătățirea condiţiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului şi a cuantumului de 29,49 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 4b) – Corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apa utilizată;
– anularea deciziei nr. 8970 din 25.11.2016, emise de către pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea, prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva deciziei de plată nr. b.1.4VL002/30.09.2016;
– anularea deciziei de plată nr. b.1.4VL002/30.09.2016, emise de către pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea;
– anularea tuturor actelor şi operaţiunilor pregătitoare care au stat la baza emiterii deciziei de plată şi a deciziei de respingere a contestaţiei, inclusiv nota privind plăţile acordate în cadrul Măsurii 215 – bunăstarea animalelor, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub nr. 88211 din 20.01.2016 şi înştiinţarea nr. 1800/08.03.2016, emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea;
– obligarea pârâţilor M.A.D.R., A.F.I.R. şi A.P.I.A. la repararea prejudiciului suferit ca urmare a adoptării Ordinului M.A.D.R. nr. 826/2016, a emiterii deciziei de plată şi a deciziei de respingere a contestaţiei, prin efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru plata către reclamantă a diferenţei de 222.390,27 lei, conform decontului justificativ aferent anului 4 de angajament, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei amenzi în cuantumul prevăzut la art. 24 din Legea nr. 554/2004;
– obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului proces.
Prin sentinţa civilă nr. 3213 din 19.09.2017, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a capetelor de cerere privind anularea deciziilor emise de A.P.I.A. – Centru Judeţean Vâlcea, a actelor şi operaţiunilor care au stat la baza emiterii lor şi repararea prejudiciului în favoarea Tribunalului Vâlcea. Capetele de cerere privind anularea parţială a O.M.A.D.R. nr. 826/2016, modificarea aceluiaşi ordin şi obligarea M.A.D.R. la repararea prejudiciului aferent au fost disjunse, fiind constituit prezentul dosar.
La data de 03 mai 2018, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu următoarele întrebări:
1. Art. 288 din T.F.U.E., conform căruia decizia [în speță, decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2012)3529 din 25 mai 2012 de aprobare a revizuirii P.N.D.R. 2007-2013] este obligatorie în toate elementele sale, trebuie interpretat în sensul că se opune adoptării, în dreptul intern, de către statele membre (în speţă, Statul Român) a unui act normativ cu prevederi contrare deciziei, precum Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016, care modifică cuantumurile sprijinului financiar nerambursabil, stabilite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (în continuare „P.N.D.R. 2007-2013”), fără a parcurge procedura de modificare a P.N.D.R. 2007-2013 şi fără a exista o nouă decizie a Comisiei de aprobare a acestei modificări?
2. Art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 288 din T.F.U.E., permițând Statului Român, atât timp cât este vorba de corecţii financiare, să adopte măsuri şi acte normative, în dreptul intern, care contravin prevederilor unei decizii a Comisiei Europene [respectiv contravin P.N.D.R. 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2012)3529 din 25 mai 2012], precum nota M.A.D.R. nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016?
3. Totodată, art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 7 Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, astfel încât permite Statului Român să adopte măsuri şi acte normative în dreptul intern (precum nota M.A.D.R. nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016), care contravin P.N.D.R. 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin decizia Comisiei, fără a fi necesară respectarea procedurii de revizuire a P.N.D.R. 2007-2013 sau a termenului limită de 30 iunie 2013, conform art. 7 menţionat mai sus?
4. Având în vedere trimiterea expresă din art. 146 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 la art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, se poate interpreta, din analiza coroborată a acestor articole, că nici corecţiile financiare nu pot fi aplicate dacă încalcă principii generale de drept comunitar, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice şi previzibilităţii normelor juridice (principii încălcate în prezenta cauză datorită culpei comune a Comisiei şi a Statului Roman în gestionarea bugetului Uniunii)?
5. Art. 317 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul în care, atunci când este vorba de bugetul Uniunii, principiul bunei gestiuni financiare trebuie aplicat cu prioritate în faţa altor principii fundamentale ale dreptului UE, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice şi previzibilităţii normelor juridice, în situaţia în care aplicarea principiului bunei gestiuni financiare conduce la încălcarea celorlalte 4 principii de mai sus şi, implicit, la prejudicierea particularilor (în speță, beneficiarii Măsurii 215), cărora nu li se poate imputa nicio culpă?
6. În cazul unui răspuns pozitiv la întrebarea anterioara, sintagma „pe propria răspundere” din cuprinsul art. 317 din T.F.U.E. trebuie interpretată în sensul în care Comisia își va asuma răspunderea doar dacă nu aplică cu prioritate principiul bunei gestiuni financiare? Sau aceasta sintagmă trebuie interpretată în sensul în care trebuie angajată răspunderea Comisiei de fiecare dată când executarea greşită a bugetului Uniunii se datorează şi culpei acesteia, alături de cea a Statului Român, Comisia fiind astfel obligată, în solidar cu Statul Român, la adoptarea oricăror măsuri de remediere şi la repararea oricăror prejudicii cauzate particularilor (în speţă, beneficiarii Măsurii 215)?
7. Art. 40 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 trebuie interpretat în sensul în care protejează atât Comisia, cât şi Statul Român de orice culpă concretizată în erori de calcul, chiar dacă aceste erori de calcul prejudiciază particularii (în speţă, beneficiarii Măsurii 215, cărora nu le este imputabilă nicio culpă) şi încalcă principii fundamentale ale dreptului UE, consacrate în repetate rânduri în jurisprudenţa instanţelor europene, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice şi previzibilităţii normelor juridice?
Totodată, a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea unei hotărâri preliminare de către CJUE, în acord cu dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 7 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Prin sentinţa civilă nr. 3816 din data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) împotriva acestuia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă. În ceea ce priveşte fondul cauzei deduse judecăţii, prima instanţă a respins acţiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 3816 din data de 27 septembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârilor atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost disjunsă.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, următoarele:
1. În mod nelegal, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate de recurenta-reclamantă.
Consideră că instanţa de fond ar fi trebuit să solicite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe, cu titlu preliminar, asupra întrebărilor formulate şi să suspende cauza, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., până la pronunţarea CJUE, având în vedere Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit şi Lanificio di Gavardo Spa contra Ministerului Sănătăţii, cauza C-283/81, conform căreia nu este necesară sesizarea CJUE în cazul în care se constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.
Necesitatea sesizării CJUE ar deriva din inconsecvenţa între diferite norme europene, dar şi între normele naţionale şi cele europene, de aceea apreciază că problema sesizată este şi pertinentă.
În acelaşi timp, consideră că aplicarea dreptului comunitar nu este evidentă, astfel încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile.
Sub un al doilea aspect, apreciază îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 267 T.F.U.E., inclusiv a condiţiei necesităţii.
Punctează faptul că, la momentul la care a solicitat instanţei de fond sesizarea CJUE, exista deja un organism european (Organismul de conciliere) care a constatat existenţa unei culpe comune a Comisiei Europene şi a Statului Roman în erorile de calcul sistematic realizate, erori care au reprezentat cauza reală a reducerii cuantumului sprijinului financiar nerambursabil în cadrul Măsurii 215.
În acest sens, redă câteva pasaje relevante din raportul Organismului de conciliere, inclusiv concluzia acestui organism, potrivit căreia o corecţie pentru suma forfetară de 25% este nejustificată, iar aplicarea unei corecţii pentru perioada anterioară notificării raportului ECA nu ia în considerare aşteptările legitime ale autorităţilor şi ale beneficiarilor români.
Mai mult, autorităţile române au recunoscut existenţa erorilor de calcul care au condus la reducerea cuantumului.
Consideră că, în condiţiile în care beneficiarii Măsurii 215 nu au avut nicio culpă în existenţa erorilor de calcul, aceştia sunt protejaţi de principiile fundamentale ale dreptului european, menite tocmai să asigure eliminarea unor astfel de abuzuri de putere, precum cele săvârșite în prezenta cauză.
Pe de altă parte, invocă principiul bunei gestiuni financiare, care este expres reglementat, inclusiv în T.F.U.E., şi pe care statul trebuie să îl respecte în măsurile pe care le adoptă.
Consideră că numai instanţa europeană poate realiza o astfel de interpretare, luând în considerare atât culpa Comisiei, care a verificat modalitatea de calcul şi a aprobat sumele stabilite de P.N.D.R. 2007-2013, cât şi prevederile şi principiile dreptului UE care, chiar dacă prevăd obligaţia statelor de realizare a unor corecţii financiare, nu trebuie să conducă la un abuz de putere, încălcând drepturile particularilor şi cauzând prejudicii acestora.
Totodată, observă o inconsecvenţă şi între prevederile europene, în sensul în care, pe de-o parte, acestea prevăd obligaţia statelor membre să respecte deciziile Comisiei, care pot fi modificate doar urmând o anumită procedură într-un anumit termen, iar, pe de altă parte, stabilesc obligaţia statelor să realizeze corecţii financiare, fără a distinge dacă aceste corecţii se pot realiza doar în măsura în care mai poate fi parcursă procedura de modificare a P.N.D.R. şi, implicit, a deciziei Comisiei de aprobare a acestuia.
Sub alt aspect, afirmă că a urmărit obţinerea unei decizii de interpretare a unor norme comunitare, situaţie în care instanţa europeană porneşte de la analiza situaţiei de fapt în legătură cu care au fost adresate întrebările preliminare, dar aceasta nu înseamnă ca instanţa europeana dă o „decizie de îndrumare” instanţei de trimitere privind modul în care aceasta soluţionează speţa.
În considerarea acestor motive, solicită să fie casată în tot atât încheierea de şedinţă din data de 07.06.2018, cât şi sentinţa civilă nr. 3816/27.09.2018, să fie trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei competente, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, cu obligaţia acesteia de a adresa CJUE următoarele întrebări preliminare şi de a suspenda cauza până la pronunţarea unei decizii de către CJUE:
a. Art. 288 din T.F.U.E., conform căruia decizia [în speţă, decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2012)3529 din 25 mai 2012 de aprobare a revizuirii P.N.D.R. 2007-2013] este obligatorie în toate elementele sale, trebuie interpretat în sensul că se opune adoptării, în dreptul intern, de către statele membre (în speţă, Statul Român) a unui act normativ cu prevederi contrare deciziei, precum Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016, care modifică cuantumurile sprijinului financiar nerambursabil, stabilite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (în continuare „P.N.D.R. 2007-2013”), fără a parcurge procedura de modificare a P.N.D.R. 2007-2013 şi fără a exista o nouă decizie a Comisiei de aprobare a acestei modificări?
b. Art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 288 din T.F.U.E., permiţând Statului Român, atât timp cât este vorba de corecţii financiare, să adopte măsuri şi acte normative în dreptul intern care contravin prevederilor unei decizii a Comisiei Europene [respectiv contravin P.N.D.R. 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2012)3529 din 25 mai 2012], precum nota M.A.D.R. nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016?
c. Totodată, art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 7 Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, astfel încât permite Statului Român să adopte măsuri şi acte normative, în dreptul intern (precum nota M.A.D.R. nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016), care contravin P.N.D.R. 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin decizia Comisiei, fără a fi necesară respectarea procedurii de revizuire a P.N.D.R. 2007-2013 sau a termenului limită de 30 iunie 2013, conform art. 7 menţionat mai sus?
d. Având în vedere trimiterea expresă din art. 146 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 la art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, se poate interpreta, din analiza coroborată a acestor articole, că nici corecţiile financiare nu pot fi aplicate dacă încalcă principii generale de drept comunitar, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice şi previzibilității normelor juridice (principii încălcate în prezenta cauză datorită culpei comune a Comisiei și a Statului Român în gestionarea bugetului Uniunii)?
e. Art. 317 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul în care, când este vorba de bugetul Uniunii, principiul bunei gestiuni financiare trebuie aplicat cu prioritate în faţa altor principii fundamentale ale dreptului UE, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice şi previzibilității normelor juridice, în situaţia în care aplicarea principiului bunei gestiuni financiare conduce la încălcarea celorlalte 4 principii de mai sus şi, implicit, la prejudicierea particularilor (în speţă, beneficiarii Măsurii 215), cărora nu li se poate imputa nicio culpă?
f. În cazul unui răspuns pozitiv la întrebarea anterioara, sintagma „pe propria răspundere” din cuprinsul art. 317 din T.F.U.E. trebuie interpretată în sensul în care Comisia îşi va asuma răspunderea doar dacă nu aplică cu prioritate principiul bunei gestiuni financiare? Sau această sintagmă trebuie interpretată în sensul în care trebuie angajată răspunderea Comisiei de fiecare dată când executarea greşită a bugetului Uniunii se datorează şi culpei acesteia, alături de cea a Statului Român, Comisia fiind astfel obligată, în solidar cu Statul Român, la adoptarea oricăror măsuri de remediere şi la repararea oricăror prejudicii cauzate particularilor (în speță, beneficiarii Măsurii 215)?
g. Art. 40 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 trebuie interpretat în sensul în care protejează atât Comisia, cât şi Statul Român de orice culpă concretizată în erori de calcul, chiar dacă aceste erori de calcul prejudiciază particularii (în speță, beneficiarii Măsurii 215, cărora nu le este imputabilă nicio culpă) şi încalcă principii fundamentale ale dreptului UE, consacrate în repetate rânduri în jurisprudența instanţelor europene, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice şi previzibilității normelor juridice?
2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3816/27.09.2018, recurenta reţine că prima instanţă nu a judecat cauza pe fondul acesteia, ci a respins cererea de chemare în judecată fără a analiza niciunul din motivele de nulitate a Ordinului nr. 826/2016, invocate în cauză – aspecte faţă de care invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (2), art. 20, art. 22 alin. (6), art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a principiului general al dreptului la apărare, instanţa de fond omițând să se pronunţe asupra motivelor de nulitate a Ordinului M.A.D.R. nr. 826/2016 privind: încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, invocate în cererea de chemare în judecată; încălcarea principiului neretroactivității legii civile; încălcarea Deciziei Comisiei Europene nr. C(2008) 3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 („P.N.D.R. 2007-2013”); încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului, aferent Măsurii 215; emiterea actului administrativ normativ cu exces de putere publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care M.A.D.R. şi-a invocat propria culpă în ceea ce priveşte erorile de calcul în metodologie, actul contestat fiind emis şi cu încălcarea principiilor comunitare ale securității juridice şi protecţiei încrederii legitime.
În opinia recurentei, această omisiune reprezintă o încălcare a prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. (judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut), art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor), art. 20 C. proc. civ. (judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, inclusiv principiul general al dreptului la apărare) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. – încălcări care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Susţine că motivarea hotărârii se sprijină pe un singur aspect al cauzei, referitor la faptul că reducerea cuantumului plăţilor compensatorii şi obligarea beneficiarilor la redepunerea cererilor de plată aferente anului IV de angajament şi a cererilor ulterioare cu noile cuantumuri reduse (…) au fost luate prin notele anterioare emise de pârât, nr. 82171/16.10.2015 şi nr. 88211 din 20.01.2016 (…), acte administrative necontestate. Recurenta apreciază că cele două note nu sunt acte administrative, că acestea nu i-au fost comunicate şi că, raportat la obiectul prezentei acţiuni, niciun considerent nu răspunde argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.
În acest sens, precizează că, prin capătul de cerere nr. 5, a solicitat anularea tuturor actelor şi operaţiunilor pregătitoare care au stat la baza emiterii deciziei de plată şi a deciziei de respingere a contestaţiei, inclusiv nota privind plăţile acordate în cadrul Măsurii 215 – bunăstarea animalelor, emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub nr. 88211 din 20.01.2016 şi înştiinţarea nr. 1801/08.03.2016, emisă de pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea.
Recunoaşte că, prin sentinţa civilă nr. 3212 din 19.09.2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, împreună cu capetele de cerere având ca obiect anularea deciziei de plată emise de A.P.I.A. şi a deciziei de respingere a contestaţiei, şi declinarea acestora către Tribunalul Vâlcea, dar apreciază că aceasta nu înseamnă că nu a solicitat anularea notei M.A.D.R. nr. 88211 din 20.01.2016, însă nu ca act administrativ, ci în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte nota nr. 82171/16.10.2015, precizează că aceasta a fost depusă de intimatul-pârât M.A.D.R. odată cu întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, acela fiind momentul la care a luat cunoştinţă de conţinutul acestei note interne.
Concluzionează că instanţa de fond a refuzat nejustificat să analizeze motivele de nulitate a Ordinului nr. 826/2006, ca act administrativ normativ de sine stătător care a produs efecte juridice, chiar în ipoteza în care cele două note ar fi acte administrative, pe care nu le-a atacat.
Afirmă că notele M.A.D.R. nu erau apte să producă niciun efect juridic asupra beneficiarilor, în condiţiile în care, prin nota M.A.D.R. nr. 88211 din 20.01.2016, Ministerul a „propus” autorităţilor din subordine reducerea cuantumului sprijinului financiar nerambursabil. În raport de conţinutul notei, aceasta nu a reprezentat actul autorităţii prin care s-a redus cuantumul sprijinului financiar nerambursabil, fiind o simplă notă internă, care nu era aptă să producă, în sine, efecte juridice.
Susţine că efectele juridice s-au produs prin emiterea de către A.P.I.A. a deciziilor de plată (acte administrative individuale) şi prin emiterea de către M.A.D.R. a Ordinului nr. 826/2016, prin care au fost aprobate noile formulare ale cererilor de plată, în care au fost introduse cuantumurile reduse ale sprijinului financiar nerambursabil.
Apreciază ca fiind superficiale considerentele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ceea ce dovedeşte că instanţa de fond nu s-a aplecat nici asupra situaţiei de fapt, şi nici asupra situaţiei de drept, ceea ce echivalează cu o lipsa de motivare a hotărârii.
În sprijinul acestor critici invocă Decizia Î.C.C.J. nr. 1954/2014, în R.R.D.J. nr. 5/2014.
3. În subsidiar, în măsura în care se apreciază că prin sentinţa atacată a fost judecat fondul cauzei, solicită să fie casată, în tot, sentinţa nr. 485/22.03.2018, iar, în urma rejudecării litigiului în fond, să fie admisă cererea de chemare în judecată, pentru următoarelor motive:
• Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. – Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea Deciziei Comisiei Europene nr. C(2008)3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 („P.N.D.R. 2007-2013″), a Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215, a prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi a normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Reiterează faptul că nota nr. 88211/08.01.2016 şi nota nr. 82171/16.10.2015 sunt acte interne, notificări prin care intimatul M.A.D.R. a comunicat autorităţilor din subordine împrejurarea că a identificat erori în metodologia de calcul şi le-a propus să diminueze cuantumul sprijinului financiar nerambursabil şi că acestea nu sunt acte administrative care au redus cuantumul sprijinului financiar.
Consideră că, în opoziţie cu afirmaţiile judecătorului fondului, reducerea cuantumului ratelor de sprijin a avut loc prin Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016, care a instituit obligaţia de a depune, într-un anumit termen, clauza de revizuire şi cererea de plată, cu ratele de sprijin reduse, sub sancţiunea restituirii tuturor sumelor primite de beneficiar în cadrul Măsurii 215.
Argumentează poziţia exprimată prin aceea că în noile formulare ale cererilor de plată, precum şi în formularul de accesare a clauzei de revizuire, au fost trecute ratele de sprijin reduse, beneficiarii fiind obligaţi la redepunerea cererilor de plata aferente anului IV de angajament şi a cererilor ulterioare, cu noile cuantumuri reduse.
În raport de conţinutul ordinului, recurenta apreciază că nu se poate considera că acest act normativ doar aprobă modelele cererilor de plată, în situaţia în care atât în cazul clauzei de revizuire, cât şi în cazul cererii de plată pentru anul 2016, a prevăzut termen limită de depunere cu aplicarea unei reduceri pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarii, în cazul întârzierii.
Recurenta critică susţinerea instanţei de fond privind caracterul temporar şi asigurător al măsurilor luate prin notele M.A.D.R., care nu răspunde argumentelor de nelegalitate invocate, respectiv, că în momentul adoptării Ordinului nr. 826/2016, măsura a devenit definitivă, beneficiarii fiind obligaţi şi în continuare să utilizeze acest model al cererii de plată, care conţine cuantumurile reduse, iar faptul că măsurile ar avea un rol asigurător nu le conferă şi un caracter legal şi întemeiat.
Nu în ultimul rând, susţine că adoptarea unor măsuri doar pentru a preveni presupusa plată necuvenită a sumelor către beneficiari, înainte de a se lua o decizie finală de către Comisia Europeană de excludere de la finanţare, nu se poate realiza cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, a drepturilor legitime ale beneficiarilor şi a principiilor comunitare menite să îi protejeze pe aceştia din urmă.
În continuare, recurenta expune pe scurt principalele motive pentru care Ordinul nr. 826/2016 a fost emis cu încălcarea Deciziei Comisiei Europene nr. C(2008)3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215, prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi a normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
– În ceea ce priveşte încălcarea P.N.D.R. 2007-2013, ratele de sprijin financiar nerambursabil, aferent Măsurii 215 au fost stabilite de Statul Român, conform prevederilor art. 40 din Regulamentul nr. 1698/2005 şi art. 27 alin. (2)-(13) din Regulamentul nr. 1974/2006, devenind obligatorii pentru acesta, odată cu aprobarea de către Comisie a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.
Solicitanţii care au depus cererea de ajutor pentru subpachetele aferente Măsurii 215 (inclusiv pentru subpachetele în discuţie, respectiv 3 b) şi 4 b) şi-au asumat obligaţia de a implementa standardele suplimentare de bunăstare a animalelor, astfel cum au fost acestea reglementate prin P.N.D.R. 2007-2013, având însă şi dreptul corelativ de a primi sprijinul financiar nerambursabil, în forma şi valoarea stabilite tot prin P.N.D.R. 2007-2013.
P.N.D.R. are caracter obligatoriu şi, în măsura în care Statul Român ar fi decis reducerea cuantumului sumelor cuvenite beneficiarilor pentru angajamentele asumate în cadrul Măsurii 215, era obligatorie modificarea P.N.D.R.-ului, în conformitate cu procedura reglementata de art. 9 din Regulamentul nr. 1974/2006.
Conform prevederilor art. 9 alin. (3) din Regulamentul nr. 1974/2006, modificările P.N.D.R.-ului puteau fi efectuate doar până la data de 31 decembrie 2015, cu condiţia ca acestea să fie notificate de către statele membre până la 31 august 2015.
Statul Român nu a modificat P.N.D.R. 2007-2013, în condiţiile în care erorile de calcul din metodologie au fost identificate de M.A.D.R., A.F.I.R. şi A.P.I.A., cel mai probabil, în perioada decembrie 2015-ianuarie2016.
– În privinţa încălcării prevederilor Ghidului solicitantului privind Măsura 215, arată că la momentul la care a fost depusă cererea de ajutor şi cererile de plată (inclusiv cererea de plată aferentă anului IV de angajament, pentru care s-a emis decizia de plată), Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215 prevedea că sprijinul financiar nerambursabil cuvenit beneficiarilor, care şi-au asumat angajamente în cadrul subpachetelor 3b) şi 4b) pentru pui de carne, este de 14,29 euro/UVM şi, respectiv, de 29,49 euro/UVM. Reducerea cuantumului sumelor cuvenite de la 14,29 euro/UVM la 3,92 euro/UVM şi, respectiv, de la 29,49 euro/UVM la 10,91 euro/UVM încalcă prevederile Ghidului solicitantului.
– În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, susţine că Ordinul nr. 826/2016 nu s-a limitat la implementarea măsurilor necesare adaptării angajamentelor la noile reglementări comunitare, ci a modificat şi cuantumul finanţării nerambursabile, deşi niciunul dintre actele normative în baza căruia a fost emis ordinul nu stabileşte dreptul M.A.D.R. de a modifica aceste sume.
Astfel, ordinul a fost emis cu nerespectarea limitelor trasate prin actele normative de nivel superior.
În ceea ce priveşte încălcarea normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocă faptul că, folosindu-se de un „artificiu”, respectiv de instituirea unei obligaţii în sarcina fermierilor de a redepune cererile de plată pentru anul 2016 şi clauzele de revizuire a angajamentelor, Ordinul nr. 826/2016 a reglementat şi cu privire la perioada anterioară intrării în vigoare a acestuia.
Astfel, pentru anul IV de angajament, corespunzător perioadei octombrie 2015 – octombrie 2016, cererile de plată au fost depuse de fermieri în perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2015, însă, la acest moment M.A.D.R., în calitate de A.M. P.N.D.R., era deja în întârziere în ceea ce priveşte adoptarea unor reglementări referitoare la adaptarea angajamentelor asumate în cadrul Măsurii 215 la noile reguli aplicabile din 2014.
Astfel, prin Regulamentul nr. 761 din 13 mai 2016 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 s-a stabilit că, pentru anul 2016, datele finale care urmează să fie stabilite de statele membre şi până la care trebuie depuse cererea unică, cererile de ajutor sau cererile de plată nu pot fi ulterioare datei de 15 iunie. Ca urmare, în ultimul moment posibil, la data de 9 iunie 2016, M.A.D.R. a adoptat Ordinul nr. 826/2016 prin care a statuat că, pentru anul 2016, beneficiarii care au depus cereri de ajutor, în conformitate cu prevederile Ordinului M.A.D.R. nr. 239/2012, pot depune cereri de plată – până la data de 15 iunie 2016, conform prevederilor regulamentului comunitar anterior menţionat.
În realitate, pentru anul 2016, cererile de plată fuseseră deja depuse de beneficiari încă din perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2015.
Ordinul nr. 826/2016 retroactivează în sensul că:
– statuează şi cu privire la cererile de plată depuse în anul 2015, când era în vigoare Ordinul M.A.D.R. nr. 1125/2013;
– pentru perioada 1 ianuarie 2016 – 10 iunie 2016 nu se mai poate vorbi de un efectiv estimat, ci de un efectiv realizat, iar perioada respectivă a fost acoperita tot de Ordinul M.A.D.R. nr. 1125/2013;
– noile cuantumuri se aplică pentru perioada anterioară intrării în vigoare.
• Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. – Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea principiilor comunitare ale protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securității juridice şi previzibilității normelor juridice şi cu greșita aplicare a principiului comunitar al bunei gestiuni financiare
Cu privire la încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, învederează că Ordinul nr. 826/2016 a fost emis pentru a corecta anumite greşeli de calcul realizate de către intimata-pârâtă M.A.D.R., iar aceste erori prejudiciază recurenta, ordinul fiind emis cu exces de putere publică.
În esenţă, susţine că M.A.D.R., în calitate de autoritate de management pentru P.N.D.R., poartă întreaga răspundere cu privire la corectitudinea metodologiei de calcul a sprijinului financiar nerambursabil, nefiind permis acestei instituţii să se derobeze de răspunderea care îi incumba în cazul în care, din culpa sa, au fost comise erori de calcul în metodologie.
Or, pornind de la principiul de drept conform căruia nemo auditur propriam turpitudinem alegans (nimeni nu îşi poate invoca propria culpă în apărare), recurenta nu poate fi ţinută să suporte consecinţele acestor erori, prin reducerea cuantumului sprijinului financiar nerambursabil.
În privinţa principiilor comunitare, pretins încălcate şi neanalizate de prima instanţă, recurenta susţine următoarele:
1. Principiul protecţiei încrederii legitime a fost încălcat, având în vedere, pe de-o parte, încălcarea aşteptărilor legitime ale beneficiarilor Măsurii 215, prin emiterea unor documente care reduc sumele pe care aceştia sunt îndreptăţiţi, iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului beneficiarilor la un cadru juridic stabil şi previzibil, fiind emise acte normative cu o putere juridică inferioară care modifică drepturile conferite beneficiarilor în temeiul unor acte normative cu o putere juridică superioară.
2. Principiul comunitar al asumării răspunderii statului, consacrat pe cale jurisprudențială, în Hotărârea CJUE din 5 martie 1996, Brasserie du pecheur SA/Bundesrepublik Deutschîand, C-46/93 şi C-48/93, a fost cu evidenţă încălcat.
3. Principiul securității juridice sau al stabilităţii raporturilor juridice a fost încălcat, având în vedere modificarea, prin adoptarea Ordinului nr. 826/2016, a unui angajament pe termen lung, în care recurenta a decis să se implice tocmai în considerarea cuantumului sprijinului, pe care intimata-pârâtă M.A.D.R. l-a modificat prin acest ordin.
4. Principiul previzibilității normelor juridice a fost încălcat, având în vedere, pe de-o parte, termenul exagerat de scurt în care a trebuit să depună noile cereri, în temeiul Ordinului nr. 826/2016, iar, pe de altă parte, lipsa oricărei predictibilități, în condiţiile în care P.N.D.R. 2007-2013 nu a fost modificat.
Concluzionează că societatea beneficiază de drepturi câştigate, odată cu asumarea angajamentelor din cererea de ajutor, drepturi care nu mai pot fi afectate la acest moment.
În drept, recurenta a invocat: art. 178 alin. (2), art. 483, art. 488 pct. 8 C. proc. civ.; art. 1517 C. civ.; art. 1, art. 2 alin. (1) lit. n), art. 8, art. 16, art. 20, art. 24 din Legea nr. 554/2004; Decizia Comisiei Europene nr. C(2008)3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013; Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215; Ordinul M.A.D.R. nr. 6/2013; Ordinul M.A.D.R. nr. 43/2015; Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016; art. 4 alin. (3), art. 77 din Legea nr. 24/2000; art. 40 din Regulamentul nr. 1698/2005; art. 9, art. 27 alin. (2)-(13), art. 48 alin. (2) din Regulamentul nr. 1974/2006; art. 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014; art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 761/2016; art. 31 alin. (3) din Constituţie şi art. 41 alin. (2) lit. (c) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 267 alin. (2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, formulate de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.), ca nefondată, precum şi cenzurarea cuantumului eventualelor cheltuieli de judecată, în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de apărător, în acord cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, intimatul-pârât a invocat în cuprinsul întâmpinării, excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la aceasta.
În susţinerea poziției sale procesuale, intimatul a susţinut următoarele chestiuni esenţiale:
Judecătorul naţional este singurul competent a decide dacă întrebările din cererea de sesizare a CJUE sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, nefiind suficient ca o parte să susţină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE) pentru ca instanţa naţională să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.
Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016 este un act normativ care are ca temei legal prevederi ale regulamentelor europene şi respectă întrutotul legislaţia românească în domeniu.
Nota nr. 82171/16.10.2015 şi nota nr. 88211/20.01.2016 sunt acte administrative, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu caracter temporar şi asigurător.
Celelalte motive de anulare a Ordinului M.A.D.R. nr. 826/2016, ce privesc pretinsa încălcare a principiului neretroactivității, securității juridice, previzibilității ori protecţiei încrederii legitime nu au fost supuse dezbaterii instanţei de fond.
Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este mulţumită de felul în care instanţa de fond s-a pronunţat nu poate constitui temei pentru admiterea recursului.
5. Alte aspecte procesuale relevante
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare, formulată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/3/2017, al cărui obiect era similar cu cel al dosarului pendinte.
Urmare pronunţării de către CJUE a Hotărârii din data de 17 noiembrie 2022, în Cauza C-443/2021, recurenta-reclamantă a solicitat, la data 23 martie 2023, reluarea judecăţii procesului, iar Înalta Curte, în temeiul art. 415 C. proc. civ., a dispus repunerea cauzei pe rol, această soluţie fiind consemnată în partea introductivă a încheierii de şedinţă din data de 4 octombrie 2023, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Prin notele finale depuse de recurentă la data de 03.10.2023, aceasta a suplimentat argumentele cererii de recurs, urmare pronunţării Hotărârii CJUE, în sensul că recursul nu poate fi soluţionat exclusiv prin raportare la această hotărâre, ci prin luarea în considerare şi a următoarelor considerente:
Trebuie avută în vedere puterea de lucru judecat a Deciziei Î.C.C.J. nr. 2647/2021, pronunțate în dosar nr. y/2/2017, şi a deciziei Curţii de Apel Brașov nr. 32/202, pronunțate în dosarul nr. x/2/2016, în sensul că în cuprinsul acestor hotărâri s-a decelat asupra faptului că Ordinul nr. 826/2016 este act administrativ normativ (nu individual), care retroactivează și asupra aspectului de nelegalitate a operaţiunilor şi actelor pregătitoare emiterii ordinului, inclusiv nota nr. 88211/20.01.2016.
Trebuie avută în vedere jurisprudenţa CJUE [C-213/13, C-69/14, C-234/04/16.03.2006, C-126/97, C-224/01] şi cea obligatorie a Î.C.C.J. (Decizia HP nr. 45/2016), cu privire la protejarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor instanţelor naţionale.
Trebuie avut în vedere că decizia de punere în aplicare C(2012) 3529 final a Comisiei, din 25 mai 2012, prin care s-a introdus Măsura 215, se bucură de prezumţia de validitate, atâta timp cât nu a fost revocată sau anulată, şi trebuia respectată de Statul Român, în considerarea art. 288, art. 291, art. 297, paragraful final T.F.U.E., a jurisprudenţei CJUE, în cauza C-137/92, şi a prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
Intimatul-pârât M.A.D.R. a solicitat respingerea excepția puterii de lucru judecat, invocând la rândul său autoritatea de lucru judecat din dosarul nr. z/2/2017, în cadrul căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins capătul de cerere cu privire la anularea Ordinului nr. 826 din 9 iunie 2016, atacat și în prezenta cauză.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs
Analizând hotărârile recurate, în raport şi în limitele motivelor de casare, de actele şi lucrările dosarului şi de normele de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Primordial, în privinţa recursului declarat împotriva încheierii din 07.06.2018, de respingere a cererii de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate, instanţa de recurs constată că demersul recurentei a rămas lipsit de interes practic, urmare pronunţării de către CJUE a Hotărârii din data de 17 noiembrie 2022, în Cauza C-443/2021, până la pronunţarea căreia judecata prezentului recurs a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 C. proc. civ.
Întrucât prin această hotărâre, CJUE s-a pronunţat asupra chestiunilor de interpretare şi aplicare a dreptului european incident, conținute în întrebările preliminare formulate şi în prezenta cauză, o nouă cerere de sesizare a CJUE nu se impune, motiv pentru care nu se impune nici casarea încheierii de mai sus ori rejudecarea acestei cereri.
În consecinţă, recursul împotriva încheierii din 07.06.2018 va fi respins.
În continuare, cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3816/27.09.2019, se reţine că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în contencios administrativ, având ca obiect anularea în parte a Ordinului M.A.D.R. nr. 826/2016, pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a) – porcine şi Pachetul b) – păsări, cu privire la pachetul păsări, categoria „pui de carne”, subpachetele 3b) şi 4b), în următoarele circumstanțe esențiale ale litigiului:
După adoptarea Deciziei nr. C(2008) 3831 a Comisiei din 16 iulie 2008 de aprobare a programului de dezvoltare rurală al României pentru perioada de programare 2007-2013 (denumit în continuare „P.N.D.R. 2007-2013”), s-au adoptat dispoziții pentru îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a animalelor.
Prin Decizia nr. C(2012) 3529 din 25 mai 2012, la cererea Statului Român, Comisia a inclus în P.N.D.R. 2007-2013 o măsură de ajutor sub forma unor plăți compensatorii pentru pierderile de venituri și costurile suplimentare suportate de fermierii care și-au asumat în mod voluntar implementarea unor standarde de îmbunătățire a condițiilor de bunăstare a animalelor (denumită în continuare „Măsura 215”).
În ceea ce privește păsările, se prevăd, în temeiul acestei măsuri, o plată anuală de 14,29 euro pe „unitate vită mare” (UVM), cu titlu de ajutor pentru îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului (denumit în continuare „ajutorul pentru îmbunătățirea transportului”) și o plată anuală de 29,49 euro/UVM, cu titlu de ajutor pentru corectarea nivelului nitriților și nitraților din apa utilizată (denumit în continuare „ajutorul pentru îmbunătățirea apei”).
O vizită de audit efectuată în România între 18 și 29 mai 2015 de Curtea de Conturi Europeană a evidențiat existența unor erori care au determinat niveluri de plăți excesive în cazul ajutoarelor acordate în temeiul măsurii 215.
Ca urmare a acestor erori și pentru a reduce riscul unor plăți necuvenite, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în continuare M.A.D.R.), printr-o notă din 16.10.2015 a dispus oprirea plăților, până la adoptarea unei decizii de către Comisie, iar printr-o notă din 20 ianuarie 2016, a propus efectuarea unor plăți parțiale, calculate pe baza unor cuantumuri provizorii, reduse la 3,92 euro/UVM pentru ajutorul pentru îmbunătățirea transportului și la 10,91 euro/UVM pentru ajutorul pentru îmbunătățirea apei.
Prin Ordinul nr. 826/2016 M.A.D.R. a aprobat modelul cererilor de plată, precum şi modelul formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a) – porcine şi Pachetul b) – păsări, la valorile reduse.
Reclamanta a susţinut reducerea nelegală a sprijinului financiar aferent Măsurii 215 – Pachetul b) – păsări.
Prima instanţă a respins acţiunea pentru două considerente majore.
În primul rând, s-a reţinut că prin ordinul contestat nu au fost luate măsurile care au atras nemulțumirea reclamantei, reducerea cuantumului plăţilor compensatorii şi obligaţia depunerii cererilor de plată aferente anului IV de angajament şi cererilor de plată cu noile cuantumuri reduse au fost luate prin notele anterioare emise de pârâtul M.A.D.R., nota nr. 8217/16.10.2015 şi nota nr. 88211/20.01.2016, acte administrative care nu au fost contestate de reclamantă.
În al doilea rând, chiar în ipoteza în care Ordinul nr. 826/2016 este un act de sine stătător, nicio critică de nelegalitate nu poate fi primită, întrucât măsurile dispuse prin notele anterioare au caracter temporar (până la luarea unei decizii finale de gestionare a erorilor contestate) şi asigurător (pentru a preveni plata necuvenită a unor sume către beneficiari).
Reclamanta a declarat recurs, criticând hotărârea sub mai multe aspecte care pot fi grupate în două chestiuni esenţiale: 1). notele emise de pârât, anterior Ordinului nr. 826/2016, nu sunt acte administrative, întrucât nu produc efecte juridice în sensul Legii contenciosului administrativ şi 2). instanţa de fond a procedat greşit, neanalizând niciun motiv de nelegalitate a actului normativ atacat, motivele fiind fondate şi conducând la admiterea acţiunii, aşa cum aceasta a fost formulată şi susţinută.
Întrucât în recurs s-au invocat trei motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda, mai întâi, la verificarea sentinţei recurate în privinţa incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situația în care s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Invocând încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, respectiv, asupra nelegalității parţiale a Ordinului nr. 826/2016.
Contrar acestei susţineri, Înalta Curte constată că prin dispozitivul sentinţei acţiunea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind soluţionat fondul cauzei.
Motivele care susţin această soluţie converg spre concluzia că O.M.A.D.R. nr. 826/2016 a fost emis în baza unor acte administrative ce se bucură de legitimitate câtă vreme nu au fost anulate. Vătămarea drepturilor pretinse de reclamantă nu este consecinţa directă a actului normativ atacat legal din perspectiva existenţei actelor administrative anterioare. În această accepțiune, s-a considerat implicit că sunt lipsite de relevanţă orice alte critici ale ordinului atacat.
Înalta Curte constată că, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu există o încălcare a prevederilor procesuale indicate. Criticile privind raţionamentul instanţei de fond, cele legate de natura juridică a celor două note, comunicarea/necomunicarea şi atacarea separată/neatacarea lor, sunt chestiuni care nu se încadrează în acest motiv de casare, dar pot fi încadrate în motivul de casare distinct, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material și vor fi analizate împreună cu celelalte critici subordonate acestui motiv.
Deşi recurentul a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contractorii ori numai motive străine de natura cauzei”), criticile sunt comune cu cele subsumate motivului de casare analizat anterior.
Aşa cum s-a arătat în precedent, pe de o parte, motivarea soluţiei adoptate se regăseşte în cuprinsul considerentelor, în limita raţionamentului care justifică soluţia, iar, pe de altă parte, recurenta-reclamantă critică însuși raționamentul instanței cu privire la aspectele esențiale ale cauzei, fapt ce nu se încadrează în ipoteza normei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că obligația instanței de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților şi punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.
Or, în cauza de față, aceste cerințe au fost întrunite, întrucât instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, raţiunile avute în vedere de către aceasta fiind clare.
În baza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., numai o lipsă totală a considerentelor ori o motivare care face imposibilă verificarea silogismului juridic poate atrage casarea, însă aceste ipoteze nu se verifică în speță.
Înalta Curte aminteşte în acest context de decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, în considerentele căreia s-a reţinut că „(…) deşi art. 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria A nr. 303-B).”
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, se regăsesc mai multe critici care vor fi grupate și abordate, cu prioritate, din perspectiva Hotărârii CJUE, în cauza C-443/21, pronunţate la data de 17 noiembrie 2022 [„Trimitere preliminară – Politica agricolă comună (P.A.C.) – Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (F.E.A.D.R.) – Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 – Articolul 40 – Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor – Erori de calcul – Reduceri ale plăților de către autoritățile naționale – Principiul protecției încrederii legitime – Principiul securității juridice”].
Mai întâi, instanța de recurs lămurește faptul că cele două note anterioare emiterii Ordinului nr. 826/2016, nota nr. 82171/16.10.2015 şi nota nr. 88212/20.01.2016, sunt note interne al pârâtului care propun luarea unor măsuri de oprire a plăţilor până la luarea unei decizii finale şi de plată parţială a angajamentelor în cadrul celor două subpachete 3b) şi 4b), în limitele valorilor reduse.
Aceste acte produc efecte juridice, temporar şi condiţionat, în privinţa raportului juridic stabilit în baza angajamentului încheiat în cadrul Măsurii 2015 şi a fişei tehnice a acestei măsuri. Aspectul comunicării/necomunicării, atacării/neatacării acestor acte este nerelevant în prezentul litigiu, al cărui obiect este limitat la analiza de nelegalitate a Ordinului nr. 826/2016.
Apoi, cu privire la caracterul definitiv sau temporar al măsurii adoptate de pârât, se reţine că, deşi iniţial reducerea a fost concepută ca o măsură provizorie, sub forma unor plăţi parţiale până la finalizarea controlului, procedura desfăşurată de ECA a fost finalizată cu emiterea de către Comisie a deciziei de excludere de la finanţare (2018/873), iar această decizie a rămas definitivă prin respingerea acţiunii Statului Român, ca inadmisibilă – Ordonanţa Tribunalului Uniunii Europene, pronunţată în cauza T-530/18 din 30.04.2019. În concluzie, măsura de reducere a valorii plăților este definitivă.
În principal, cu privire la legalitatea Ordinului nr. 826/2016 (supus judecăţii), Înalta Curte constată că modelul cererilor aprobate prin acest act cuprinde valorile reduse și că măsura adoptată de M.A.D.R. este justificată legal, conform jurisprudenţei CJUE, în cauza C-443/21, care a stabilit că: „Art. 40 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 74/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009, și art. 58 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, coroborate cu art. 310 alin. (5) T.F.U.E., precum și principiile protecției încrederii legitime și securității juridice, trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca autoritățile naționale implicate în implementarea unei măsuri de sprijin financiar nerambursabil să adopte, ca urmare a unei erori de calcul constatate de Curtea de Conturi Europeană, acte care impun o reducere a cuantumului ajutorului financiar acordat prin Programul de Dezvoltare Rurală al României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.) pentru perioada de programare 2007-2013, astfel cum a fost aprobat de Comisia Europeană, fără să aștepte adoptarea de către aceasta a unei decizii care să excludă de la finanțarea din partea Uniunii sumele rezultate din această eroare de calcul.
Astfel, CJUE a considerat, în esenţă, că:
”(…) Sarcinile legate de execuția bugetară sunt delegate statelor membre, iar acestea sunt obligate să respecte principiul bunei gestiuni financiare și să își îndeplinească obligațiile care le revin în materie de control și de audit (…).
Potrivit art. 59 alin. (2) din Regulamentul nr. 966/2012, în îndeplinirea sarcinilor legate de execuția bugetului, statele membre adoptă toate măsurile necesare, inclusiv legislative, de reglementare și administrative, pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii, în special garantând că acțiunile finanțate de la buget sunt executate corect, în conformitate cu normele sectoriale aplicabile. (paragraful 32)
(…) Art. 52 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 impune Comisiei să adopte acte de punere în aplicare, prin care să stabilească cuantumurile care se exclud de la finanțarea din partea Uniunii atunci când constată că cheltuielile nu au fost efectuate în conformitate cu dreptul Uniunii.
(…) Art. 58 alin. (1) din același regulament, statele membre au obligația să adopte, în cadrul P.A.C., toate actele cu putere de lege și actele administrative, precum și orice altă măsură necesară pentru a asigura protecția eficace a intereselor financiare ale Uniunii și, în special, pentru a corecta neregulile și pentru a recupera plățile necuvenite.
Aceste dispoziții pun în aplicare principiul bunei gestiuni financiare, consacrat la art. 310 alin. (5) T.F.U.E., potrivit căruia statele membre și Uniunea cooperează pentru a face posibilă utilizarea alocărilor înscrise în buget, în conformitate cu acest principiu. (paragraful 34)
(…) Aceste dispoziții nu impun statelor membre să aștepte o decizie a Comisiei de excludere de la finanțarea din partea Uniunii a sumelor rezultate dintr‑o eroare de calcul al ajutorului înainte de a recupera plățile necuvenite, întrucât, o asemenea obligație s‑ar putea dificil concilia cu sarcinile de protejare a intereselor financiare ale Uniunii, pe care art. 59 din Regulamentul nr. 966/2012 le încredințează statelor membre atunci când bugetul Uniunii se execută prin gestiune partajată sau cu obligațiile care le sunt impuse acestora prin art. 58 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013.
(…) Orice exercitare de către un stat membru a unei puteri de apreciere asupra oportunității de a solicita sau nu restituirea fondurilor Uniunii, acordate în mod necuvenit sau nelegal, ar fi incompatibilă cu obligația impusă, în cadrul P.A.C., autorităților administrative naționale de a recupera fondurile plătite în mod necuvenit sau nelegal (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Erzeugerorganisation Tiefkühlgemüse, C‑516/16, punctul 68 și jurisprudența citată). (paragraful 36)
Din jurisprudența constantă a Curții reiese că, atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligația de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează în special principiile securității juridice și protecției încrederii legitime (Hotărârea din 26 mai 2016, Județul Neamț și Județul Bacău, C‑260/14 și C‑261/14, punctul 54). (paragraful 38)
Principiul protecției încrederii legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții precise a unui text de drept al Uniunii, iar comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii care este în contradicție cu acest drept nu poate crea pentru un justițiabil încrederea legitimă că va beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii (Hotărârea din 7 august 2018, Ministru kabinets, C‑120/17, punctul 52 și jurisprudența citată). (paragraful 41)
Art. 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005 stabilește normele privind plățile care trebuie acordate anual agricultorilor pentru toate costurile suplimentare și pierderile de venituri sau pentru o parte din acestea rezultate din angajamentele pe care și le‑au asumat în favoarea bunăstării animalelor. Această dispoziție prevede în mod expres că „plățile se acordă anual și acoperă costurile suplimentare și pierderea de venituri datorate angajamentelor asumate și, după caz, (…) pot acoperi și costurile induse”. (paragraful 42)
Urmare erorilor de calcul al plăților compensatorii constatate de Curtea de Conturi în privința ajutoarelor acordate în temeiul Măsurii 215 privind păsările, aceste plăți fuseseră stabilite inițial la niveluri care le depășeau pe cele necesare pentru compensarea pierderilor de venituri și a costurilor suplimentare ocazionate de implementarea Măsurii 215, cu încălcarea art. 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005. Pentru a remedia această supracompensare, A.P.I.A. Vâlcea a redus sumele stabilite inițial în P.N.D.R. 2007-2013. (paragraful 43)
Întrucât aceste sume au fost stabilite într‑un mod care nu este conform cu art. 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005, autoritățile române nu au putut crea în beneficiul C., indiferent de buna‑credință a acesteia, încrederea legitimă că va beneficia de un tratament care încalcă dreptul Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 iunie 2013, Agroferm, C‑568/11, punctele 53-56, și Hotărârea din 20 decembrie 2017, Erzeugerorganisation Tiefkühlgemüse, C‑516/16, punctele 70-74). (paragraful 44)
Această apreciere nu poate fi repusă în discuție de faptul că C., predecesoarea în drept a reclamantei, se angajase inițial să respecte cerințe specifice pentru o durată minimă de cinci ani în schimbul ajutoarelor acordate în temeiul Măsurii 215 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 aprilie 1988, Krücken, 316/86, punctele 22-24, și Hotărârea din 20 iunie 2013, Agroferm, C‑568/11, punctul 56). (paragraful 45)
Modul de redactare a art. 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005 este lipsit de ambiguitate, acesta indicând în mod clar și precis costurile suplimentare și pierderile de venituri pe care urmăresc să le acopere plățile în favoarea bunăstării animalelor, prevăzute la art. 40 menționat. Prin urmare, principiul securității juridice nu se opune ca autorități naționale, precum autoritățile române în discuție în litigiul principal, să adopte, ca urmare a unor erori de calcul constatate de Curtea de Conturi, care au determinat o supracompensare a acestor costuri și pierderi, acte care impun o modificare a cuantumului ajutorului financiar acordat prin P.N.D.R. 2007-2013, în temeiul acestei dispoziții, chiar dacă Comisia nu ar fi adoptat încă o decizie de excludere de la finanțarea din partea Uniunii a sumelor care depășesc costurile și pierderile menționate, rezultate din aceste erori de calcul. (paragraful 47)”
Raportat la aceste considerente, susţinerile recurentei cu privire la interpretarea şi aplicarea normelor de drept material incidente în cauză sunt nefondate.
Contrar susţinerii recurentei, există o bază legală pentru emiterea Ordinului nr. 826/2016, aşa cum se indică în dispozitivul hotărârii CJUE şi nu au fost încălcate principiile protecţiei încrederii legitime şi securității juridice, pentru considerentele expuse pe larg în conţinutul hotărârii şi pe care instanţa de recurs le aplică în mod corespunzător în prezentul recurs.
Norma naţională este emisă în aplicarea normei europene, de aceea, aceasta nu poate fi interpretată şi aplicată contrar celei europene, raţiune pentru care vor fi înlăturate toate criticile contrare considerentelor hotărârii CJUE, cu privire la încălcarea P.N.D.R. 2007-2013 şi a Ghidului solicitantului aferent Măsurii nr. 215.
Recurenta nu se poate prevala de dispozițiile naționale inițiale, în privința ajutoarelor acordate în temeiul Măsurii 215 privind păsările, întrucât acestea cuprind erori de calcul al plăților compensatorii, care conduc la depășirea nivelurilor necesare pentru compensarea pierderilor de venituri și a costurilor suplimentare ocazionate de implementarea Măsurii 215, cu încălcarea art. 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005.
Recurenta-reclamantă nu poate pretinde un drept care încalcă dreptul Uniunii, ca motiv de anulare a Ordinului nr. 826/2016, act ce cuprinde în modelul cererilor, nivelul legal al plăților compensatorii.
Din această perspectivă, principiul răspunderii statului membru pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului european care îi sunt imputabile, analizat în cauzele C-46/93 și C-48/93, Brasserie du pecheur SA/Bundesrepublik Deutschland, nu este aplicabil în speță. Ordinul M.A.D.R. conține dispoziții conforme cu dreptul european, iar eroarea de calcul imputată statului nu conferă reclamantei un drept protejat de dreptul Uniunii, așa cum rezultă din cauza C-443/2021, paragrafele 41-44.
În secundar, cu privire la puterea de lucru judecat invocată, prin raportare la decizia Curţii de apel Braşov nr. 32/R/2021, în dosarul nr. x/2/2016, şi decizia Î.C.C.J. nr. 2647/2021, în dosarul nr. y/2/2017, Înalta Curte reţine că aceste hotărâri privesc subpachetele 3a) şi 5a) – (porcine), obiect diferit de cauza de faţă, și că recurenta-reclamantă nu a fost parte în niciunul dintre aceste litigii.
Pe de altă parte, în cauză s-a opus autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate în dosarul cu nr. z/2/2017, de anularea a Ordinului nr. 826/2016, subpachetele 3b), 4b) – (obiect identic cu cel din prezenta cauză), litigiu desfășurat în contradictoriu cu reclamanta.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată din dosarul nr. z/2/2017, reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în persoana dlui D., Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Vâlcea, a solicitat următoarele:
1. anularea în parte a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a) – porcine şi Pachetul b) – păsări, publicat în Monitorul Oficial nr. 437 bis, din data de 10 iunie 2016, în privinţa: – Cuantumului de 3,92 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 3b) – Îmbunătățirea condiţiilor de bunăstare a pasărilor pe durata transportului, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului şi a – Cuantumului de 10,91 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 4b) – Corectarea nivelului nitriților şi nitraților din apa utilizată, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului;
2. obligarea pârâților Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la modificarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 – Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a) – porcine şi Pachetul b) – păsări, publicat în Monitorul Oficial nr. 437 bis din data de 10 iunie 2016, în sensul introducerii în Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi în Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului a: -Cuantumului de 14,29 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 3b) Îmbunătățirea condiţiilor de bunăstare a pasărilor pe durata transportului şi a – Cuantumului de 29,49 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria „Pui de carne” – Subpachetul 4b) Corectarea nivelului nitriților şi nitraților din apa utilizata;
3. anularea deciziei nr. 8968 din 25.11.2016, emise de către pârâta Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultura – Centrul Judeţean Vâlcea, prin care a fost respinsa contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de plată nr. b.1.4VL003/30.09.2016;
4. anularea deciziei de plată nr. b.1.4VL003/30.09.2016, emise de către pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea;
5. anularea tuturor actelor şi operaţiunilor administrative pregătitoare care au stat la baza emiterii deciziei de plată și a deciziei de respingere a contestaţiei, inclusiv nota privind plăţile acordate în cadrul Măsurii 215 – bunăstarea animalelor, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sub nr. 88211 din 20.01.2016 şi înştiinţarea nr. 1802/08.03.2016, emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea;
6. obligarea pârâților M.A.D.R., A.F.I.R. şi A.P.I.A. la repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a adoptării Ordinului M.A.D.R. nr. 826/2016, a emiterii deciziei de plată şi a deciziei de respingere a contestaţiei, prin efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru plata către reclamanta a diferenței de 403.567,44 lei (reprezentând echivalentul sumei de 90.025,75 euro, la cursul de 4,4828 lei/euro), rezultată din aplicarea ratei de sprijin aferente subpachetului 3b), în cuantum de 14,29 euro/UVM/an şi a celei aferente subpachetului 4b), în cuantum de 29,49 euro/UVM/an, din plata sprijinului financiar nerambursabil aferent efectivului de 33.097 capete pui de carne şi din anularea penalității aplicate prin decizia de plată, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei amenzi în cuantumul prevăzut la art. 24 din Legea nr. 554/2004;
7. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că în dosarul de mai sus, sentinţa nr. 1897/04.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti (de admitere a acțiunii) a fost casată în recurs, prin decizia Î.C.C.J. cu nr. 3744/20.07.2023, iar, în rejudecare, acţiunea reclamantei a fost respinsă (hotărâre neredactată până la acest moment), această soluţie definitivă se impune cu autoritate de lucru judecat, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, recurenta-reclamantă, într-un litigiu identic sub aspectul anulării Ordinului nr. 826/2016, Pachetul b) – păsări, subpachetele 3b) şi 4b), a pierdut definitiv procesul, soluţie care nu poate fi contrazisă în prezenta cauză și care se impune cu precădere față de puterea de lucru judecat invocată de recurentă.
În acest context, argumentele recurentei în susținerea puterii lucrului judecat sunt lipsite de relevanță și nu vor mai fi antamate.
Totuși, instanța de recurs va puncta chestiunea încălcării principiului neretroactivității, constatând că, într-adevăr, art. 11 din Ordinul nr. 826/2016 prevede că „cererile de plată depuse în anul 2015, pentru ambele pachete, sunt amendate prin clauza de revizuire prevăzută la art. 3 şi 4, prin limitarea perioadei la care acestea fac referire până la data de 31 decembrie 2015”, deşi ordinul este emis în anul 2016. Însă, în fapt, dispozițiile ordinului sunt dispoziţii prin care se aprobă doar conținutul cererilor de plată, dispoziții rectificative cu privire la valoarea sprijinului financiar din cererile de plată şi, din acest punct de vedere, nu se pune problema retroactivităţii actului. O decizie rectificativă, care corectează valoarea sprijinului financiar conform normei europene, prin natura și esența sa, nu poate fi considerată a avea un caracter retroactiv, în sensul decelat de recurentă, și nici nu poate conduce la încălcarea principiului previzibilității și predictibilității normelor juridice.
Pentru toate aceste considerente, criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.
Chiar dacă instanța de fond nu a analizat toate aspectele cauzei, iar considerentele hotărârii sunt greşite, casarea sentinței nu se impune, întrucât aspectele invocate în recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea acesteia.
