Când o persoană este prezentă alături de autorul infracţiunii pe parcursul desfășurării actului de conduită care reprezintă elementul material al infracțiunii şi, prin atitudinea sa, întărește voința autorului, încurajându-l în comiterea faptei (inclusiv prin cuvinte care descurajează o reacție a victimei ori care intimidează victima), sunt întrunite elementele participației penale sub forma complicității la infracțiunea comisă de autor.
Prin sentinţa penală nr. 552 din data de 29 aprilie 2022 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/211/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., printre altele, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i-au fost aplicate inculpatului pedepsele complementare prevăzute art. 66, alin. (1), lit. a), b), d), n), o) C. pen., iar în temeiul art. 65 alin. (1) s-a interzis inculpatului pedepsele accesorii prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alţii, inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 1300/A din 31 iulie 2023 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/211/2019, printre altele, s-a constatat că prin încheierea de şedinţă din data 16 martie 2023, instanța de apel a dispus, conform art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu şi condamnat în primă instanţă prin sentinţa apelată, din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen., în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind înlăturată forma agravată a alin. (3) din cuprinsul art. 205 C. pen.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 552 din 29 aprilie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desfiinţată în parte cu privire la latura penală a cauzei, sub aspectul încadrării juridice dată faptei de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:
S-a înlăturat din încadrarea juridică dată faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului A., a prevederilor art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen.
Au fost menținute pedepsele principale, complementare, accesorii aplicate inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi (2) C. pen. şi complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Au fost menținute operaţiunile de contopire realizate şi aferente tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni constatate pentru inculpat.
Au fost menținute dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
Prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.,recurentul inculpat A. a susţinut, printre altele, că fapta pe care a săvârșit-o în concret nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracțiunea de vătămare corporală sub aspectul laturii obiective.
Cu titlu preliminar, recurentul a precizat că a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru complicitate la infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., reţinându-se că, la data de 20 noiembrie 2016, în jurul orei 23:00, prin prezența și prin comportamentul său, raportat la acțiunile inculpatului B., i-a oferit sprijin moral acestuia în acțiunea de a lovi partea civilă cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza numitului C. leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 de zile de îngrijiri medicale. S-a constatat că fapta mai sus detaliată întrunește elementele complicităţii la infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
Recurentul a precizat că i se impută că i-ar fi oferit sprijin moral inculpatului B., în acțiunea acestuia de a lovi partea civilă C. cu o bâtă de baseball. Complicitatea intelectuală se caracterizează prin aceea că efectele sale se produc asupra psihicului infractorului, prin întărirea sau întreținerea intenției de a comite fapta prevăzută de legea penală. În concret, actul de complicitate intelectuală poate îmbrăca forma asistenței la comiterea actelor de executare. În doctrină s-a arătat că suntem în prezența unui act de complicitate morală și atunci când, în timpul săvârșirii infracțiunii, cineva asistă la comiterea actelor de executare. Evident, nu este vorba despre o simplă prezență pasivă, întâmplătoare, ci de un act intenționat, ce oferă sprijin moral autorului, prin aceea că el poate conta pe faptul că, în caz de nevoie, cel care asistă îi poate veni în ajutor. Or, în speță ne aflăm în ipoteza unei complicități negative, respectiv prezența pasivă a recurentului la comiterea actelor de executare de către inculpatul B., care, potrivit doctrinei, există atunci când o persoană asistă la săvârșirea unei infracțiuni și nu face nimic pentru a o împiedica. Astfel, complicitatea negativă, nefiind un act de participație, nu se pedepsește niciodată potrivit regulilor participației penale.
Pe cale de consecință, recurentul a solicitat să se constate că fapta pe care a săvârșit-o nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se impune pronunţarea unei soluţii de achitare pentru complicitate la infracţiunea de vătămare corporală.
Prin încheierea din 10 octombrie 2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/211/2019.
Înalta Curte a constatat că este admisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la complicitatea la infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform susţinerilor recurentului, în speță ne aflăm în ipoteza unei complicități negative, respectiv prezența sa pasivă la comiterea actelor de executare de către inculpatul B., care, potrivit doctrinei, există atunci când o persoană asistă la săvârșirea unei infracțiuni și nu face nimic pentru a o împiedica. Astfel, complicitatea negativă, nefiind un act de participație, nu se pedepsește potrivit regulilor participației penale.
Astfel cum s-a menționat anterior, analiza acestui aspect se poate realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.
Instanța de recurs în casație nu poate schimba o situație de fapt în raport de care nu a administrat nemijlocit probe referitor la criticile formulate cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (2) și (3) lit. a) C. pen., s-a constatat că acestea au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, recurentul făcând referire la probele administrate în cauză și susținând în mod neechivoc o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel. Recurentul a arătat că partea civilă avea posibilitatea în orice moment de a părăsi locuința, cu atât mai mult cu cât în cursul zilei următoare a și realizat în concret acest lucru, iar instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 20 noiembrie 2016, împreună cu inculpatul B., în condiţiile în care partea civilă C. avea femurul stâng rupt, a transportat-o pe aceasta, contrar voinţei sale, cu un autoturism, la un apartament situat în Cluj-Napoca, Strada (…) judeţul Cluj, unde au determinat-o să îşi sune tatăl pentru a-i cere bani şi unde au ţinut-o, contrar voinţei sale, până în dimineaţa zilei de 21.11.2016, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) C. pen.
Față de criticile invocate în raport de cazul de casare susținut de apărare (fapta nu este prevăzută de legea penală), se observă că recurentul are în vedere o altă situație de fapt decât cea reținută în acuzația formulată împotriva sa prin rechizitoriu și considerată probată de instanța de apel, astfel încât criticile sale exced competenței recunoscute de lege instanței de recurs în casație care se rezumă la concordanța dintre faptele reținute de instanța de apel și elementele de tipicitate ale infracțiunii incriminate.
Analizând recursul în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii.
Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).
Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)” (Decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală).
Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de vătămare corporală, incriminată de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., susţinând că acţiunile sale reprezintă o complicitate negativă, nefiind un act de participație, în sensul că doar a asistat la săvârșirea infracțiunii de către B. și nu a făcut nimic pentru a-l împiedica, astfel că o complicitatea negativă, nefiind un act de participație, nu este infracțiune și nu se pedepsește potrivit regulilor participației penale.
Conform apărării, complicitate negativă există atunci când o persoană care, știind că se va săvârși o infracțiune, nu aduce acest fapt la cunoștința autorităților sau care, fiind de față la săvârșirea unei infracțiuni, nu a intervenit pentru împiedicarea consumării acesteia.
Cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la complicitatea la infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv prin decizia pronunțată în apel.
Fapta celui care asistă la lovirea unei alte persoane și nu o ajută este infracțiune independent de poziția subiectivă a față de autorul care lovește victima (de sprijinire a autorului loviturilor sau de nepăsare față situația victimei, care nu are posibilitatea de a se salva). Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 C. pen.) incrimineazăomisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei (…) integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putința de a se salva. Atunci când integritatea corporală și sănătatea victimei sunt lezate ca urmare actelor autorului, iar imposibilitatea victimei de a se salva este determinată inclusiv de conduita celui care nu numai că nu acordă ajutor, dar susține actele autorului care produc o vătămare corporală victimei, sunt întrunite condițiile de tipicitate ale participație penale sub forma complicității la infracțiunea de vătămare corporală [art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.], astfel cum este cazul în speță.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 20.11.2016, în jurul orei 23:00, prin prezenţa sa şi prin comportamentul său raportat la acţiunile inculpatului B., i-a oferit sprijin moral acestuia în acţiunea sa de a lovi partea civilă C. cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza acesteia leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele infracţiunii de complicitate la vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. Curtea de apel a reţinut căinculpatul A. care, prin ajutorul moral dat primului inculpat, tradus prin prezenţa la locul exercitării agresiunilor, susţinerea şi încurajarea morală a coinculpatului, pe care l-a asistat, ironizând victima, a realizat acte de complicitate morală la comiterea infracţiunii de către autor.
Contrar argumentelor recurentului, instanţa de apel nu a pronunţat o soluţie de condamnare în absența unei conduite proprii a complicelui, de sprijinire a actelor autorului. Situaţia de fapt, astfel cum rezultă din considerentele deciziei citate mai sus, arată că recurentul din prezenta cauză a susţinut conduita autorului prin acte de complicitate morală, ironizând partea vătămată în timp ce era lovită de autorul infracțiunii de vătămare corporală, conduita sa fiind de natură să îl încurajeze pe autorul infracțiunii. Atunci când o persoană este prezentă alături de autorul infracţiunii pe parcursul desfăşurării actului de conduită care reprezintă elementul material al infracțiunii şi, prin atitudinea sa, întărește voinţa autorului, încurajându-l în comiterea faptei (inclusiv prin cuvinte care descurajează o reacție a victimei ori care intimidează victima), sunt întrunite elementele participaţiei penale sub forma complicității la infracțiunea comisă de autor. Practica judiciară este constantă în acest sens, astfel că soluţia instanţei de judecată nu reprezintă un reviriment jurisprudențial, aşa cum a susţinut apărarea (în acelaşi sens, T.S., s.p., d. 2060 din 1976, C.D., p. 277; T.S., s.p., d. 5479 din 1971, C.D. p. 271; T.S., s.p., d. 2697 din 1982, C.D. p. 288; T.S., s.p., d. 7357 din 1970, în R.R.D. nr. 10/1971, p. 176 în aplicarea Codului penal anterior ale cărui dispoziţii în materie de participaţie penală, relevante în cauza de faţă cu privire la condiţiile complicităţii, nu au fost modificate în Codul penal în vigoare).
Din cele ce preced, se constată că instanța de apel a descris faptele care se circumscriu unei complicități morale, caracterizată prin aceea că efectele actelor complicelui poartă asupra voinței autorului, prin susținerea conduitei autorului și descurajarea reacției victimei infracțiunii. În cauză sunt întrunite condițiile de existență a participației penale sub forma complicității: a) autorul a comis o faptă prevăzută de legea penală; b) complicele a descurajat o eventuală apărare a victimei nu numai prin prezența sa în tot timpul în care autorul faptei a lovit cu violență victima, dar și prin cuvinte care au descurajat victima, ajutându-l astfel pe autor să comită fapta mai ușor, în absența unei reacții a victimei, c) complicele a prevăzut că, prin lovirea violentă a victimei de către autor, integritatea corporală a victimei este afectată, stabilindu-se astfel legătura subiectivă cu autorul infracțiunii, care a fost încurajat în conduita sa; d) cronologic, actele complicelui s-au situat după luarea rezoluției infracționale de către autorul faptei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală și de minori, în dosarul nr. x/211/2019.
