De la retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, executarea mandatelor de arestare emise de Regatul Unit în Uniune este reglementată de Acordul comercial și de cooperare (ACC) dintre aceasta și Regatul Unit. Curtea statuează că autoritățile judiciare ale statelor membre cărora li se solicită executarea unui astfel de mandat trebuie să efectueze o examinare autonomă a riscului de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu care persoana în cauză pretinde că se confruntă în cazul predării către Regatul Unit. Mecanismul de predare prevăzut de ACC diferă de cel prevăzut de Decizia-cadru privind mandatele europene de arestare.
Acordul comercial și de cooperare (ACC) încheiat între Uniunea Europeană și Regatul Unit pentru a reglementa relațiile dintre acestea după Brexit prevede printre altele o cooperare judiciară în materie penală întemeiată pe un mecanism de predare pe baza unui mandat de arestare.
Un judecător districtual din cadrul Tribunalului de Primă Instanță din Irlanda de Nord (Regatul Unit) a emis patru mandate de arestare împotriva unei persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni legate de terorism. În recursul formulat la Curtea Supremă a Irlandei, persoana interesată a susținut că predarea sa ar fi incompatibilă cu principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei modificări defavorabile a normelor privind liberarea condiționată, adoptată de Regatul Unit după presupusa săvârșire a infracțiunilor în cauză.
Curtea Supremă a Irlandei arată că Curtea Supremă a Regatului Unit a constatat deja compatibilitatea acestor norme cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) și că ea însăși a respins deja, în acest context, argumentul persoanei în cauză privind un risc de încălcare a CEDO.
Întrebându-se dacă aceeași concluzie putea fi dedusă în raport cu principiul legalității infracțiunilor și pedepselor consacrat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), ea a solicitat Curții de Justiție să se pronunțe cu privire la acest subiect.
În hotărârea pronunțată astăzi, 29 iulie, Curtea clarifică rolul pe care trebuie să îl joace autoritatea judiciară de executare a unui stat membru în cazul în care o persoană care face obiectul unui mandat de arestare întemeiat pe ACC susține că va fi expusă unui risc de încălcare a acestui principiu în cazul predării către Regatul Unit. Curtea precizează că această autoritate judiciară de executare trebuie să efectueze o examinare autonomă a acestui risc în raport cu carta, chiar dacă un risc de încălcare a CEDO a fost deja exclus.
Autoritatea judiciară de executare nu va trebui să refuze executarea mandatului de arestare decât în cazul în care, după ce a solicitat autorității judiciare emitente informații și garanții suplimentare, dispune de elemente obiective, fiabile, precise și actualizate în mod corespunzător care stabilesc că există un risc real de aplicare a unei pedepse mai severe decât cea inițial aplicabilă la data săvârșirii infracțiunii.
Curtea începe prin a sublinia că Decizia-cadru privind mandatul european de arestare nu reglementează executarea mandatelor de arestare emise de Regatul Unit după expirarea perioadei de tranziție specificate în Acordul de retragere.
De la această dată, executarea respectivă este reglementată de ACC. În temeiul acestui acord, un stat membru nu poate refuza executarea unui astfel de mandat de arestare decât pentru motive care decurg din acordul menționat. În acest cadru, atunci când adoptă o decizie de predare a unei persoane către Regatul Unit în temeiul ACC, autoritățile judiciare de executare ale statelor membre sunt obligate să se asigure că sunt respectate drepturile fundamentale recunoscute de cartă.
Curtea observă în această privință că sistemul simplificat și eficient de predare a persoanelor condamnate sau suspectate, instituit prin Decizia-cadru privind mandatul european de arestare, se întemeiază pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre și pe principiul recunoașterii reciproce. Acest principiuconstituie „piatra de temelie” a cooperării judiciare dintre statele membre în materie penală.
Este vorba despre o particularitate a relațiilor dintre statele membre care se întemeiază pe premisa fundamentală potrivit căreia fiecare stat membru împărtășește cu toate celelalte state membre și recunoaște că acestea împărtășesc cu el o serie de valori comune pe care se întemeiază Uniunea.
Un asemenea nivel de încredere poate fi stabilit și prin acorduri internaționale între statele membre și anumite țări terțe care au relații privilegiate cu Uniunea Europeană. Cu toate acestea, ACC nu stabilește astfel de relații privilegiate între Regatul Unit și Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât Regatul Unit nu face parte din spațiul european fără frontiere interne.
În plus, mecanismul de predare prevăzut de ACC diferă, cu privire la anumite aspecte, în mod substanțial de cel reglementat de Decizia-cadru privind mandatul european de arestare.
În acest context, atunci când persoana căutată se prevalează de un risc de încălcare a unui drept fundamental consacrat de cartă, autoritatea judiciară de executare trebuie să examineze toate elementele pertinente pentru a evalua situația previzibilă a acestei persoane în cazul predării sale către Regatul Unit.
Aceasta presupune, spre deosebire de examinarea în două etape care se impune în cadrul mandatului european de arestare, să se țină seama în mod simultan atât de normele și de practicile generale din această țară, cât și, în lipsa aplicării principiilor încrederii și recunoașterii reciproce, de particularitățile situației individuale a acestei persoane.
În sfârșit, în ceea ce privește modificarea normelor privind liberarea condiționată, Curtea statuează că o măsură referitoare la executarea unei pedepse nu va fi incompatibilă cu carta decât dacă determină o modificare a întinderii reale a pedepsei aplicabile la data la care a fost săvârșită infracțiunea în cauză, determinând astfel aplicarea unei pedepse mai severe decât cea aplicabilă inițial.
