Participant la Jocurile Olimpice, fostul bober Dragoș Panaitescu Rapan, s-a prezentat la Spitalul Pelican cu dureri la ambii genunchi, deplasându-se în ultima perioadă cu ajutorul bastonului.Fostul sportiv s-a adresat doctorului Remus Coste, medic primar Ortopedie-Traumatologie, fiind diagnosticat cu gonartroză avansată la genunchiul drept și având nevoie de o intervenție chirurgicală de protezare totală de genunchi.
Participant de trei ori la Jocurile Olimpice, Dragoș Panaitescu Rapan, acum în vârstă de 79 de ani, a practicat mai multe sporturi, devenind campion național la ciclism, bob și motociclism.
“Mă aflu foarte rar pe un pat de spital cu toate că mă apropii de 80 de ani în septembrie, am avut o viață sănătoasă din multe puncte de vedere.
Am făcut însă sport, de nivel înalt, participare chiar la Jocurile Olimpice de trei ori și asta a influențat partea mecanică a corpului, de la haltere, de la alergări prelungite și acum am acuzat dureri la ambii genunchi, dureri pe care le-am trecut cu mers pe bicicletă, ne-am mai dus la băi, dar nu au fost suficiente, astfel încât în iarna aceasta, încă lucrez iarna și stau mult în picioare pe munte, la altitudine, fiind și o vreme foarte proastă, am intrat într-o criză de reumatism, cum spunem noi profanii în medicină și am ajuns să nu mai pot merge decât cu bastonul.
La Spitalul Pelican am venit mai întâi cu soția mea care s-a operat aici anul trecut, la ambii genunchi, la 68 de ani, ea nu a făcut sport niciodată, iar acum e ca nouă, poate să se ocupe de grădină, plăcerea ei. Așa că nu am mai avut nicio ezitare și am apelat la Spitalul Pelican, tot la domnul doctor Coste Remus.
Dacă nu am fi aici în spital aș zice că nici nu am fost la operație, nu am avut dureri deloc. Sunt extraordinar de mulțumit, dacă era după mine, de ieri plecam acasă, dar domnul doctor mi-a spus că mai am nevoie de perfuzii. Aș putea să merg chiar și fără baston”, spune pacientul.