Anterior conferinței județene neurochirugul Aurel Mohan era președinte interimar al PSD Bihor. Florian Bodog a condus multă vreme PSD Oradea. Începând de vineri începe dinastia doctorilor la cârma PSD bihor. Aurel Mohan e președinte cu acte în regulă, iar Florian Bodog prim-vicepreședinte. Și fostul președinte Ioan Mang e în structura de conducere: e unul dintre cei 17 vicepreședinți aleși vineri la Conferința Organizației Județene a PSD Bihor organizată la Filarmonică.401 membri ai PSD Bihor și-au votat vineri noua conducere. În sală au fost prezenți și foștii președinți ai PSD Bihor din perioada de glorie a formațiunii, atunci când social democrații dețineau conducerea CJ Bihor prin Mihai Bar și Prefectura Bihor prin Florian Serac. De la eveniment au lipsit candidatul la Primăria Oradea și fostul lider al PSD Oradea, consilierul municipal Adrian Madar, dar și fostul prefect de Bihor Claudiu Pop revenit în forță în PSD Bihor. A fost însă prezent Traian Gabriel Ghilea care e și ales unul dintre vicepreședinți. Vedeta evenimentului a fost ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, reprezentantul București-ului și cel mai tânăr ministru din Guvernul Ciolacu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.Votul pentru structurile de conducere a fost unul deschis și fără emoții pentru candidați.
<Este o onoare deosebită și în același timp o responsabilitate pe care o îmbrățișez cu recunoștință și cu hotărâre. Această alegere nu este doar o recunoaștere personală, ci mai ales un semn al încrederii voastre în direcția în care dorim să îndrumăm partidul nostru. Împreună putem face schimbări semnificative pentru binele județului și al cetățenilor, pentru că tot timpul politica PSD a fost pentru oameni…„Să punem PSD pe harta organizațiilor care contează!”>, a spus Aurel Mohan.
Cine conduce PSD Bihor
Alături de Aurel Mohan și Florian Bodog echipa de conducere e formată din vicepreședinții:
Ioan Mang, subprefectul Emilian Pavel, subsecretarul de stat Gabriel Traian Ghilea, primarii: Cristian Laza (Sânmartin), Florin Cazan (Țețchea), Sorin Sarca (Borod), Ioan Purge (Gepiu), Daniel Curta (Cărpinet), Dumitru Togor (Ineu), Daniel Avrămuț (Tulca), Adrian Ștefănică (Remetea), Iarko Segheciu (Derna), Ioan Mughiuruș (Batăr), Silviu Petrița (Copăcel), consilierii județeni Bujor Chirilă, Florian Oros și inspectorul școlar Nicolae Avram.
Secretar executiv al PSD Bihor e Felix Cozma, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar în funcția de președintă a Ligii Aleșilor Locali Bihor a fost ales un om cu imagine și la nivel național, primărița de Căbești, Corina Ene.
<Astăzi PSD Bihor a ales o echipă la conducerea organizației județene! O echipă de profesioniști, condusa de dl. dr. Aurel Mohan! Împreună cu Ministrul transporturilor, dl. Sorin Grindeanu, cu dl. deputat Ioan Mang și cu dl. senator Florian Bodog am participat la conferința de alegeri a organizației PSD Bihor.I-am urat succes și putere de muncă noului președinte al PSD Bihor și echipei sale în viitoarea bătălie electorală. La locale, PSD și-a consolidat poziția ca cel mai puternic partid din România, în decembrie vom confirma prin rezultatele noastre că oamenii au încredere în noi>, a spus ministrul Bogdan Ivan care reprezenta organiza’ia de Bistri’a, cea care a condus o vreme organizația de Bihor până la desemnarea președintelui Mohan. Ministrul Sorin Grindeanu a fost vedeta evenimentului, toate doamnele din PSD Bihor și-au dorit o fotografie cu fostul premier. Dincolo de ecran, Sorin Grindeanu e o prezență agreabilă, cu zâmbetul pe buze, cu verb și care e deschis la conversație.