În Monitorul Oficial Partea I nr.844/23.VIII.2024 a fost publicată Decizia Nr.221 din 10 aprilie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3) și (4) din Codul penal.
Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3) și (4) din Codul penal, excepție ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească în Dosarul nr. 7.130/197/2019 al Judecătoriei Brașov.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească, autoare a acesteia, susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în drepturi, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, viața intimă, familială și privată, interzicerea torturii și a discriminării. Arată că, în cauzele având ca obiect infracțiunea de violență în familie prevăzută de dispozițiile art. 199 din Codul penal raportat la art. 193 și 196 din același cod săvârșită asupra unor persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, Ministerul Public nu poate proteja în niciun fel interesele acestora din urmă, neavând posibilitatea să emită puncte de vedere cărora să li se poată da eficiență juridică în situația în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă, fără să fi fost pusă în mișcare și din oficiu de către Ministerul Public, iar plângerea prealabilă formulată este retrasă de reprezentanții legali ai persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, respectiv de persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. Astfel, dispozițiile de lege criticate conduc la aplicarea unui regim juridic diferit unor situații care nu se deosebesc în mod obiectiv și rezonabil, cu consecința nerespectării interesului superior al persoanelor vătămate lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, atunci când reprezentanții legali ai acestora au posibilitatea să își retragă plângerea formulată, fără a fi necesară încuviințarea Ministerului Public.
Consideră că prevederile art. 158 alin. (3) din Codul penal, coroborate cu cele ale alin. (4) al aceluiași articol, se caracterizează prin lipsă de claritate și previzibilitate și creează o situație discriminatorie, având în vedere că pentru minorii victime ale violenței în familie pentru care acțiunea penală s-a pus în mișcare din oficiu retragerea plângerii penale de către reprezentantul legal poate opera numai cu încuviințarea Ministerului Public, iar pentru minorii victime ale violenței în familie pentru care acțiunea penală s-a pus în mișcare la plângerea prealabilă a reprezentantului legal, retragerea plângerii penale de către reprezentantul legal poate opera fără încuviințarea Ministerului Public, interesul acestei ultime categorii de minori nefiind protejat, în condițiile în care de cele mai multe ori retragerea plângerii operează ca urmare a presiunilor exercitate asupra reprezentantului legal. Astfel, majoritatea covârșitoare a cauzelor vizează situația în care mama își retrage plângerea ca urmare a faptului că este chiar ea amenințată și/sau lovită de tatăl minorilor, care, de obicei, este și singurul întreținător al familiei.
Instanța judecătorească apreciază că este necesar, în scopul protejării interesului minorilor, ca orice retragere a plângerii penale formulate în numele acestora să fie însușită de Ministerul Public, în virtutea rolului său constituțional reglementat de prevederile art. 131 din Constituție. Totodată, precizează că trebuie avute în vedere și dispozițiile din Codul civil (art. 515), potrivit cărora reprezentanții minorilor nu pot să efectueze acte de dispoziție care nu sunt în interesul acestora, cum ar fi renunțarea la obligația de întreținere.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că în ceea ce privește copiii, care sunt deosebit de vulnerabili, măsurile aplicate de stat pentru a-i proteja împotriva actelor de violență care intră în sfera de aplicare a art. 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar trebui să fie eficiente și să includă nu doar măsuri rezonabile pentru a preveni relele tratamente de care autoritățile au avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, ci și descurajarea efectivă a unor astfel de încălcări grave ale integrității persoanei; astfel de măsuri trebuie să vizeze asigurarea respectării demnității umane și protejarea interesului superior al copilului (Hotărârea din 15 martie 2016, pronunțată în Cauza M.G.C. împotriva României, paragraful 56).
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 158 alin. (3) și (4) din Codul penal prin raportare la art. 199 din același cod sunt neconstituționale. Arată că dispozițiile de lege criticate stabilesc că pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanții lor legali sau cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege, iar în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.
Astfel, în cauzele având ca obiect infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 199 din Codul penal, respectiv violența în familie, săvârșită asupra unor persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, în situația în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă, fără să fi fost pusă în mișcare și din oficiu de către Ministerul Public, se ajunge la aplicarea unui regim diferit fără să existe o justificare obiectivă și rațională, nefiind respectat interesul superior al persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, întrucât reprezentanții legali ai acestora pot să retragă plângerea formulată, fără a fi necesară încuviințarea Ministerului Public.
Apreciază că prevederile de lege criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate și creează discriminare între persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă victime ale violenței în familie pentru care acțiunea penală s-a pus în mișcare din oficiu, situație în care retragerea plângerii penale de către reprezentantul legal poate opera numai cu încuviințarea Ministerului Public, pe de o parte, și persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă victime ale violenței în familie pentru care acțiunea penală s-a pus în mișcare la plângerea prealabilă a reprezentantului legal, caz în care retragerea plângerii penale prealabile de persoana care a introdus-o se poate face fără încuviințarea Ministerului Public, fiind afectat, în acest fel, interesul victimelor, în condițiile în care de cele mai multe ori retragerea plângerii se face ca urmare a presiunilor exercitate asupra reprezentantului legal.
În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane — care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate — să își corecteze conduita (Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunțată în Cauza Petra împotriva României, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, și Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României). Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 15 martie 2016, pronunțată în Cauza M.G.C. împotriva României, că statele trebuie să ia măsuri destinate să asigure o protecție efectivă, în special a copiilor, pentru a preveni relele tratamente despre care autoritățile au avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 158 alin. (3) și (4) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanții lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, retragerea se face cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.
(4) În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.”
În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, instanța judecătorească, autoare a excepției, invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 22 referitor la dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, ale art. 26 privind viața intimă, familială și privată, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 3 referitor la interzicerea torturii, ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie și ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instanța judecătorească, autoare a acesteia, solicită în realitate completarea dispozițiilor de lege criticate, astfel încât să prevadă că, în cauzele care au ca obiect infracțiunea de violență în familie prevăzută de dispozițiile art. 199 din Codul penal raportat la art. 193 și 196 din același cod săvârșită asupra unor persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă și în care acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare din oficiu, retragerea plângerii prealabile — de reprezentanții legali ai persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu, respectiv de persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege — produce efecte numai dacă este însușită de procuror.
O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (de exemplu, Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 640 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 24 decembrie 2019, paragraful 14, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, Decizia nr. 515 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, paragraful 13, și Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 26 septembrie 2022).
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3) și (4) din Codul penal este inadmisibilă.
