Președintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționale asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii 9/1991 privind înființarea Institutului Român pentru Drepturile Omului. Șeful statului a arătat că actul normativ i-a fost trimis de Parlament, spre promulgare, pe 6 iulie, și că încalcă mai multe prevederi ale Constituției.
În opinia președintelui României, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) lit. j), art. 111 alin. (1), art. 117 alin. (3) coroborate cu art. 75 alin. (1) și art. 76 alin. (1) și alin. (2), art. 138 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.
Mai precis, șeful statului susține că ”adoptarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1991 privind înființarea Institutului Român pentru Drepturile Omului ca lege organică, în temeiul art. 117 alin. (3) din Constituție, în condițiile în care în cuprinsul legii criticate nu există nicio prevedere din care să rezulte că IRDO acționează în regim de putere publică, face lipsite de claritate atât natura juridică, cât și regimul de funcționare al acestuia”.
Președintele Iohannis atrage atenția că legea criticată a fost adoptată, ca lege organică, de Senat, în calitate de cameră decizională, deși acest lucru trebuia făcut de către deputați: ”Având în vedere că, la art. I pct.1 din legea criticată, IRDO este calificat ca o instituție publică de interes național, chiar dacă autonomă, dar fără prerogative de putere publică, apreciem că legea ar fi trebuit adoptată ca lege ordinară, însă în acest caz ar fi trebuit dezbătută și adoptată în calitate de Cameră decizională, de Camera Deputaților.”
În plus, cu toate că domeniul reprezentat de efectuarea de cercetări privind diverse aspecte ale promovării și respectării drepturilor omului în România și pe plan internațional poate fi circumscris unui anumit interes public, legiuitorul nu a acordat statut de utilitate publică și nici nu a autorizat institutul să presteze un serviciu public, se mai arată în sesizarea de neconstituționalitate.
Textul complet al sesizării de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1991 privind înființarea Institutului Român pentru Drepturile Omului: