Uniunea Studenților din Oradea anunță că, între 30 septembrie și 3 octombrie 2024, va avea loc o nouă ediție „Săptămânii bobocilor”.
Gândit, încă de la lansarea sa, ca o modalitate de ai familiariza pe cei mai tineri studenți ai Oradiei cu facultățile pe care le vor urma, dar și cu viața de student, evenimentul își propune să contribuie la mai buna integrare a „bobocilor” în ceea ce înseamnă activitatea de zi cu zi a Universității din Oradea și a celorlalte centre academice din oraș. Devenită aproape un festival studențesc, în cel mai bun sens al expresiei, „Săptămâna bobocilor” a ajuns la cea de a III-a ediție și a crescut an de an. În 2023 au fost înregistrați 1.300 de participanți, iar anul acesta organizatorii se așteaptă că numărul lor să treacă de 1.500.
În primele două zile, studenții și voluntarii din cadrul USO vor organiza sesiuni de orientare și familiarizare a tinerilor lor colegi cu viața universitară și comunitatea studențească. „Pe ateliere și grupe de lucru, organizate la nivel de facultăți, cei mai tineri colegi ai noștri vor afla, de la studenții din anii mai mari, ce sunt creditele, care e diferența dintre o oră de laborator, un seminar sau un curs, cum se desfășoară examenele la nivel universitar, unde e secretariatul facultății lor și ce orar are, taxe etc. Ne-am propus să le dăm bobocilor cât mai multe informații utile și sfaturi practice, de care au nevoie”, explică Raluca Lezeu, președintele USO.
„Vom organiza și un captivant treasure hunt prin Oradea”, anunță reprezentanta studenților orădeni. „Pornind la gară, trecând pe pietonală, prin Cetate, pe la muzeu, până în campusul central al Universității din Oradea, la terenurile de sport, cantina și biblioteca universității, noii noștri colegi vor putea să descopere orașul care le va fi casă pe perioada studenției”.
De asemenea, USO își propune ca anul acesta să pună la dispoziția bobocilor un complex „Ghid al studentului”, accesibil prin intermediul unui cod QR, și un „Ghid al șmecherului”, acesta va cuprinde informații practice precum: unde pot avea acces la cele mai rapide servicii de fotocopiere, unde se află cafeneaua cea mai apropiată de facultatea lor, unde își pot face o fotografie pentru carnetul de student sau unde îi pot pune coperți lucrării de licență.
Nu vor lipsi nici petrecerile dedicate celor mai noi studenți ai Oradiei. În cea de a treia zi a „Săptămânii bobocilor”, după o serie de prezentări ale organizațiilor studențești, va avea loc un after-party, găzduit de unul dintre partenerii evenimentului. În seara următoare, studenții vor ocupa pasajul Vulturul Negru, pentru mega-petrecerea lor. Organizatorii anunță reduceri și scutiri de la plata accesului în mai multe localuri din zona cunoscută drept epicentrul distracției orădene. „Pentru că și distracția face parte din viața de student, petrecerea va fi o introducere în viața de noapte a orașului nostru”, explică Raluca Lezeu.
„Toate aceste evenimente sunt menite să le ofere celor mai noi membri ai comunității noastre academice oportunitatea de a socializa, de a-și face noi prieteni și de a crea amintiri de neuitat”, a mai adăugat președintele USO.
Toți cei care vor să își înceapă studenția „într-un mod memorabil” sunt invitați să se înscrie la eveniment aici: https://forms.gle/HhajFvu5DMCRNS5k8