Alina Gorghiu, ministra Justiției, a transmis următorul mesaj referitor la adoptarea de către Senat a propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor (L419/2024):
„Asistența juridică devine gratuită pentru victimele următoarelor infracțiuni: racolare a minorilor în scopuri sexuale, pornografie infantilă, hărțuire sexuală, tortură, sclavie, supunere la muncă forțată sau obligatorie, Ele vor primi compensație financiară pentru prejudicii materiale, daune morale și vor avea mai mult timp să o ceară. Termenul s-a majorat de la un an la 3 ani. M-am raliat inițiativei colegului meu, deputatul PNL Cristi Băcanu. Astăzi a fost votată de Senat. Sper să treacă cât mai repede de Camera Deputaților. Mai ales că în primele 6 luni ale anului avem aproape 1.200 de dosare active privind traficul de persoane și minori. Este, deci, o lege mai mult decât necesară.”
Traficul de persoane reprezintă o formă de criminalitate deosebit de gravă, cu un imens impact negativ social, dar deosebit de profitabilă pentru infractori. Pentru a combate traficul de persoane, a cărui tendință este în creștere la nivel global și în Europa, în condițiile în care un procent mare al victimelor traficului de persoane din Uniunea Europeană (UE) și Marea Britanie sunt cetățeni din Europa de Est, inclusiv din România, soluțiile trebuie gândite multidirecțional. Pe lângă agravarea pedepselor, tragerea la răspundere a infractorilor și confiscarea profitului ilegal, la celălalt capăt, trebuie împuternicite victimele, prin sprijin psihologic și social, însă nu doar pe perioada procesului penal, ci și în perspectivă. Victima traficului de persoane trebuie susținută astfel încât să nu se mai întoarcă în exploatare, inclusiv prin componenta restaurativă a justiției, prin acordarea unui suport financiar suficient, care să se constituie atât într-o reparație pentru suferința îndurată, cât și într-o premisă pentru șansa la o nouă viață, independentă și demnă. De asemenea, alte victime vulnerabile, ale infracțiunilor de mare violență, ale violenței domestice sau ale infracțiunilor sexuale trebuie să primească o compensație adecvată, garantată și în termen util în scopul de a avea mijloacele de accesare a sprijinului calificat, pentru a face față traumelor și a se reconstrui funcțional.
România a transpus în etape prevederile Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, în special în textul Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, precum și ale Directivei 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, precum și a altor acte normative, s-au adus modificări și completări importante Legii nr. 211/2004 în considerarea faptului că în data de 8 noiembrie 2018, Comisia Europeană emisese avizul motivat în cauza 2016/0142 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a Directivei 2012/29/UE, invitând România să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat în termen de două luni de la primirea acestuia de către autoritățile române, respectiv până la data de 8 ianuarie 2019.
Guvernul României a adoptat ordonanța menționată pentru a evita riscul aplicării de sancțiuni pecuniare, deoarece Comisia Europeană putea propune CJUE să aplice, în cazul României, o sumă forfetară minimă de 1.887.000 euro și penalități cominatorii între 2.289 și 137.340 euro per zi de întârziere, potrivit Comunicării C (2017) 8720 (intitulată actualizarea datelor utilizate pentru calcularea sumei forfetare și a penalităților cu titlu cominatoriu pe care Comisia urmează să le propună Curții de Justiție în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor).
Aceste prevederi legale nu au deschis, însă, cu adevărat, accesul victimelor la compensații din partea statului, în continuare numai despăgubirile materiale fiind posibil a fi primite de la stat, în limita a 10 salarii minime brute pe economie, după o procedură greoaie de dovedire a insolvabilității autorului infracțiunii. Or, pentru o victimă a traficului de persoane, a tentativei de omor, a vătămării corporale sau a diverselor forme de abuz sexual, dovedirea unui prejudiciu material este dificilă, față de natura probațiunii. De aceea, de esența accesului la despăgubiri a acestor victime ale infracțiunilor violente săvârșite cu intenție este deschiderea posibilității de a solicita de la stat compensarea daunelor morale.
În prezent există posibilitatea acordării de compensații financiare pentru daune morale doar cu caracter temporar și prin derogare de la dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 211/2004. Aceste prevederi, însă, trebuie să se regăsească în cuprinsul Legii nr. 211/2004, care să recunoască, coroborat, posibilitatea obținerii de compensații financiare de la stat pentru daunele morale și un cuantum mai ridicat pentru despăgubirile materiale. Situația actuală arată, la nivelul tuturor tribunalelor din țară, un număr foarte mic de cereri având ca obiect procedurile de acordare a asistenței juridice gratuite, a compensației financiare și a avansului din aceasta, ceea ce reflectă necunoașterea dispozițiilor derogatorii din Legea nr. 230/2022.
Pe de altă parte, însă, prin introducerea în chiar corpul Legii nr. 211/2004 a posibilității compensației financiare pentru daunele morale, nu se poate vorbi despre un impact financiar nou, el fiind deja estimat pentru perioada următoare la momentul modificării și completării Legii nr. 318/2015, lege în care s-a și indicat sursa de finanțare. Modificările propuse prin prezentul proiect de act normativ au în vedere cele stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în Hotărârea din 16 iulie 2020 în cauza C-129/19, Presidenza del Consiglio dei Ministri c/ BV. În această cauză, având ca obiect o trimitere preliminară privind Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității, CJUE a explicat noțiunea de “despăgubire echitabilă și corespunzătoare”, care trebuie acordată victimei infracțiunii din partea statului, pe calea compensației financiare.
Sub aspect tehnic, proiectul de lege rezolvă problema evidenței deficitare a cauzelor având ca obiect cererile prevăzute de Legea nr. 211/2004, în condițiile în care, de lege lata, membrii Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni se desemnează dintre toți judecătorii de la toate secțiile tribunalului, nu de la o singură secție, astfel cum este conceput sistemul electronic de evidență Ecris. În consecință, se aduc minime modificări regulilor de procedură privind soluționarea acestor cereri, astfel încât înregistrarea acestor cauze să se realizeze la secția penală și să se soluționeze de către judecători specializați în materie penală, care sunt mai familiarizați cu specificul infracțiunilor contra persoanei și cu impactul pe care acestea îl au asupra victimei.
Asigurarea accesului mai ușor al victimelor la procedurile prevăzute de Legea nr. 211/2004 se va realiza prin abilitarea Ministerului Justiției de a elabora modele de cereri introductive de instanță pentru victimele infracțiunii, pentru obținerea asistenței juridice gratuite și a onorariului executorului judecătoresc, precum și pentru a solicita compensația financiară sau avansul din aceasta. De asemenea, ținând seama de durata mare a unora dintre dosarele penale, în special cele de trafic de persoane și trafic de minori, suma de două salarii minime pe economie pentru asistența juridică gratuită este insuficientă, motiv pentru care ea va crește la cinci astfel de salarii, instituindu-se și o procedură care permite reiterarea cererilor în cazul dosarelor complexe cu o durată mare de soluționare.
