<Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor salvează vieţi din anul 2013, când a fost acreditat.Prin competenţa şi dedicarea echipei ATI, reuşeşte să identifice majoritatea cazurilor potenţiale şi astfel poate oferi rudelor şansa să salveze viaţa unor semeni.Anul trecut spitalul bihorean a fost cel mai performant din țară în ceea ce privește donarea.Datorită activității SJCU Bihor, județul are rata de donare de peste 30 per milion de locuitori, adică puțin peste media naţională a Franței!>, transmite Agenția Națională de Transplant după ce în noaptea de miercuri spre joi o nouă prelevare a avut loc aici ca urmare a faptului că familia unei paciente în vârstă de 75 de ani, aflată în moarte cerebrală în urma unui stop cardiorespirator, a fost de acord cu donarea de organe dupa decesul rudei lor.
<Întregul efort a fost realizat datorită echipei ATI și echipei de coordonare a spitalului bihorean, formată din Dr. Pantiș Carmen -coordonator transplant, Dr. Negrău Marcel, Dr. Blaga Elena, Dr. Monica Filip, Dr. Mirt Simona, Dr. Pataki Ștefan, Dr. Sabău Tudorel Florian, Dr. Sije Ştefania, Dr. Popa Oana, Dr. Larisa Vărăşteanu şi un număr de 12 asistenţi ATI>, a transmis ANT.