Atacantul lui Bodrum a fost folosit doar 8 minute în cele două partide din Nations League disputate de România contra echipelor naționale din Kosovo și Lituania și și-ar fi declarat nemulțumirea față de această situație.El a fost folosit doar 8 minute de către Mircea Lucescu și numai în partida de la Priștina, cu Kosovo.
Potrivit informațiilor obținute de cei de la Digi Sport, în aceste condiții el l-ar fi anunțat pe selecționer că nu va mai rămâne la națională.
Mircea Lucescu a reacționat imediat, potrivit declarațiilor lui Decebal Rădulescu.
După ce a aflat că va vedea meciul cu Lituania din tribună, Pușcaș ar fi amenințat că își face bagajele și pleacă.
Mircea Lucescu ar fi răspuns: ”Du-te, dacă vrei să pleci, du-te acasă”.
”Și de asta ar fi hotărât să nu-l mai cheme la națională”, a dezvăluit Decebal Rădulescu, la Digi Sport.
Locul lui George Pușcaș la prima reprezentativă ar putea fi luat de Daniel Bîrligea sau Louis Munteanu, doi atacanți în formă în Superligă.