Conducerea Serviciului teritorial Oradea a DNA va fi preluată de procuroarea Felicia Popovici din 20 septembrie a decis secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). <Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcția de procuror șef al Serviciului teritorial Oradea din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a doamnei POPOVICI IRINA FELICIA, procuror în cadrul acestei structuri specializate, începând cu data de 20.09.2024, până la ocuparea funcției prin numire, în condițiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. (unanimitate)>, se arata în ordinea de zi soluționată a ședinței secției pentru procurori a CSM din 17 septembrie.Felicia Popovici a preluat inițial conducerea DNA Oradea în 2018, într-o perioadă tulbure pentru unitatea orădeană, pe fondul unor nemulţumiri legate de activitatea foştilor şefi, apoi în ianuarie 2021 a demisionat pentru a intra în concediu prenatal dorind sa rămână în funcție de execuție.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.