”Gusturi și tradiții de Bihor” este o experiență plină de savoare și inspirație, considera bihorenii care au participat și anul trecut, la prima ediție la eveniment. Gusturi autentice și de momente de neuitat. <Am descoperit rețete tradiționale minunate unele noi pentru mine, altele deja consacrate. Regăsiți în imagini doar o parte din ele, cum ar fi: Supă rece de vișine, Cici de Bihor, Boți pițigați , Supă de gulaș, Zamă de șelată, Răchișe pe plită, Gulaș de fasole, Zamă de răzălăi, Plăcintă țărănească, Papricaș de pui cu găluște, Lapte de pasăre, Scoverzi, care mi-au îmbogățit atât gătitul, cât și sufletul.Este o oportunitate fantastică de a redescoperi tradițiile noastre, de a savura preparate delicioase și de a ne bucura împreună de farmecul Bihorului.
Participarea la acest eveniment va fi cu siguranță o sursă de inspirație pentru rețetele mele viitoare și sper să vă inspir și pe voi să păstrați vii aceste tradiții>, spune Lavinia, una dintre participante. :i azi, pana la ora 21:30, târgul e deschis. la ediția a II-a ,,Gusturi și Tradiții de Bihor”, un proiect al Consiliului Județean Bihor.
A doua ediție se va desfășura în Parcul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea (Str. Armatei Române nr. 1/A).
Programul detaliat al activităților pentru ambele zile:
• 13:00 – 21:30: Preparate culinare „de Bihor”
• 13:00 – 19:00: Meșteri populari
• 13:00 – 19:00: Producători locali
• 18:00 – 20:00: Program folcloric
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor (AMD Bihor), împreună cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Primăria Municipiului Oradea și Visit Oradea.
Partenerii proiectului sunt Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Teatrul de Stat „Regina Maria” și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”.