Peste 3000 de candidati înscriși la concursurile de intrare în profesia de magistrat organizate în perioada iulie 2024 – aprilie 2025.Plenul CSM a validat, marți, 24 septembrie, listele finale cu candidații înscriși la concursurile de admitere la INM și de intrare în magistratură, declanșate în această vară de Consiliul Superior al Magistraturii.Este vorba despre 3040 de candidați care îndeplinesc condițiile de participare și care, la începutul lunii octombrie, vor susține proba eliminatorie de verificare a cunoștințelor juridice la materiile drept civil, drept processual civil, drept penal și drept procesual penal.Anunțurile pentru cele două concursuri, cuprinzând toate informațiile necesare, sunt disponibile pe pagina de internet a Consiliului.<Aproape 9 candidați pe loc la admiterea directă (în creștere față de 3,81 la concursul organizat în aceeași perioadă a anului trecut pentru un număr dublu de posturi) și puțin peste 7 candidați pe loc la admiterea la Institutul Național al Magistraturii (în creștere față de 5,42 în anul anterior).
Se remarcă o creștere consistentă a concurenței pentru ambele concursuri, cu precizarea că aceasta este influențată și de numărul mai mic de posturi scoase la concurs>, spune judecătorul din CSM, Alin Ele.