Av. Bianca Elena Chirilă, avocat colaborator DOSEANU&ASOCIAȚII
Una dintre consecințele nefavorabile ale carantinei cauzate de coronavirus este creșterea majoră a numărului divorțurilor.
Desfacerea căsătoriei reprezintă singura modalitate legală de disoluție a căsătoriei, constatată sau, după caz, pronunțată de o autoritate învestită. Astfel, divorțul poate fi realizat pe cale judiciară, administrativă sau notarială. În acest sens, divorțul poate fi pronunțat ori constatat de către ofițerul de stare civilă, de notarul public sau de instanța de tutelă.
Potrivit dispozițiilor art. 373 NCC, divorțul poate avea loc:
• prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți, acceptată de celălalt soț;
• motive temeinice – din culpă, atunci când raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sau, la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
• motive de sănătate, la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
În ceea ce privește divorțul prin acordul soților pe cale judiciară, acesta poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie. Dar, condițiile generale de valabilitate privind această procedură impun existența consimțământului liber și neviciat și capacitatea de exercițiu. Astfel, divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre aceștia este pus sub interdicție. În principiu, soții trebuie să se prezinte personal pentru depunerea cererii de divorț prin acordul părților.
Noul cod civil prevede și 2 excepții de la acest principiu, respectiv cazul art. 373 lit. a teza I, cererea comună la divorț poate fi pusă prin mandatar comun, cu procură specială autentică și cazul art. 373 lit. a, teza a II-a, la depunerea cererii se poate prezenta numai soțul reclamant, urmând ca soțul pârât să accepte cererea de divorț prin acord la termenul ce se va stabili în acest sens.
Referitor la divorțul pe cale administrativă, condițiile în care se poate desface căsătoria prin această procedură sunt următoarele:
– consimțământul liber și neviciat al soților;
– să nu existe copii minori.
Desfacerea căsătoriei prin procedura notarială presupune următoarele condiții:
– consimțământul liber și neviciat al fiecăruia dintre soți, exprimat în fața notarului public;
– în cazul în care există copii minori, acordul soților trebuie să acopere toate capetele de cerere privitoare la aceștia;
– solicitarea raportului de anchetă socială.
Competența de soluționare aparține ofițerului de stare civilă sau notarului public de la locul încheierii căsătoriei sau de la ultimul domiciliu al soților. În principiu, cererea de divorț se depune personal de către ambii soți, împreună. Ca excepție, în cazul divorțului în fața notarului public, cererea de divorț se poate depune și prin mandatar cu procură specială autentică. Excepția se aplică numai în fața notarului, dar nu și în procedura administrativă. Dacă soții nu se înțeleg asupra numelui de familie, nu se va aplica regula revenirii la numele de dinaintea căsătoriei, ci ofițerul de stare civilă sau notarul public va emite dispoziție de respingere a cererii de divorț, iar părțile vor fi îndrumate spre instanța de judecată.
De reținut:
– există un termen de reflecție de minimum 30 de zile;
– data desfacerii căsătoriei este data eliberării certificatului de divorț;
– certificatul de divorț nu are mențiuni cu privire la culpa soților.
În cazul în care, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, e necesar să fie îndeplinite următoarele condiții pentru desfacerea căsătoriei:
– existența culpei unuia dintre soți;
– existența unor motive temeinice;
– aceste motive să fi vătămat grav raporturile dintre soți;
– din cauza vătămării grave a raporturilor dintre soți, continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă.
Astfel, pot constitui motive temeinice de divorț: violența în familie, violența psihologică, infidelitatea, consumul excesiv de alcool, comportament nepotrivit, săvârșirea unor fapte penale în urma cărora un soț execută o pedeapsă privativă de libertate etc.
Totodată, căsătoria se poate desface pentru separarea în fapt îndelungată, conform art. 373 lit. c NCC, în următoarele condiții:
– existența culpei reclamantului;
– soții să fie separați în fapt;
– separația să dureze cel puțin 2 ani.
Divorțul nu se poate pronunța dacă s-a stabilit numai culpa soțului reclamant, iar soțul pârât nu a cerut la rândul său divorțul, formulând cerere reconvențională. Dacă culpa aparține în exclusivitate reclamantului, căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, născându-se și dreptul la despăgubiri.
Condițiile în care se poate desface căsătoria din cauza sănătății unui soț sunt următoarele:
o starea de boală ce împiedică desfășurarea normală a relațiilor dintre soți să existe la momentul introducerii cererii de divorț, fiind fără relevanță momentul când a apărut natura bolii;
o starea de boală să fie de asemenea natură încât să împiedice continuarea căsătoriei;
o textul de lege permite numai soțului bolnav să solicite desfacerea căsătoriei în acest temei juridic.
Divorțul judiciar din cauza sănătății unui soț se pronunță de instanță fără a face referire la culpa soților, iar aceasta va ține cont de la caz la caz în ce măsură starea de boală face imposibilă continuarea căsătoriei, fiind administrate în acest sens probe concludente privind existența bolii și starea de sănătate a soțului bolnav. În acest sens, se poate desface căsătoria pentru boli de natură psihică, precum alienația, debilitatea mintală sau boli de natură fizică, precum o boală terminală care să implice posibilitatea de procreere etc.
Un aspect procedural esențial în ceea ce privește procedura de desfacere a căsătoriei pe cale judiciară ține de alegerea instanței competente să soluționeze cererea de divorț. Conform art. 915 NCPC, instanța competentă este judecătoria în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu comun al soților. Dacă niciunul dintre ei nu mai locuiește în această circumscripție sau dacă nu au avut o locuință comună, va fi competentă instanța de la domiciliul pârâtului, iar dacă acesta nu locuiește în țară, judecătoria de la domiciliul reclamantului.
Divorțul poate fi cerut pe cale administrativă, notarială sau judiciară, cu mențiunea ca soții nu pot alege calea administrativă dacă au copii minori născuți din căsătorie, din afara acesteia sau adoptați, dar pot demara procedura de divorț la notar sau la instanța de judecată competentă. Este adevărat ca o opțiune viabila, având inclusiv costuri reduse, este prin biroul notarial, insa sunt situații și când părțile nu se înțeleg. Sau sunt situații când deși se înțeleg, interesul unuia dintre soți ar trebui sa fie ca desfacerea căsătoriei sa fie pronunțată de catre instanta din culpa exclusiva.
După ce am citit mult pe internet pe aceasta tema, eu am optat pentru divorțul în instanță. Recomand și altor persoane dacă exista motive pentru desfacerea căsătoriei din culpa exclusiva a soțului – sau viceversa.
https://avodivort.ro/afla-cate-tipuri-de-divort-exista-care-sunt-motivele-si-ce-consecintele-sunt/