Sistemul Informatic de Monitorizare Electronica se va aplica la nivel naţional începând cu 1 octombrie 2024.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat, că de la 1 octombrie vor putea fi monitorizați cu brățări electronice inculpaţii aflați sub control judiciar. De asemenea, în cazurile de violență domestică, agresorii împotriva cărora a fost emis ordin de protecție, vor fi și ei supravegheați electronic de către autorități.Bratarile electronice sunt considerate o piedică în calea persoanelor care înţeleg să se sustragă de la răspunderea penală pentru faptele lor. Legea 146 din 2021. Printr-o hotărâre de guvern, în aceasta vara fost astfel creat cadru legal care era aplicabil, în cazurile de violenţă domestică, în situaţia ordinelor de protecţie emise pentru a proteja victimele. “De la 1 octombrie vor putea fi monitorizaţi electronic şi inculpaţii faţă de care magistraţii dispun măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune. Şi aceeaşi măsură se va putea aplica şi pentru inculpaţii faţă de care instanţa de judecată a luat măsura arestului la domiciliu”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook. Ea a mai spus că „pentru toţi aceştia va fi posibilă monitorizarea electronică prin purtarea brăţărilor electronice, «bijuterii judiciare» cu ajutorul cărora inculpaţii se vor conforma obligaţiilor stabilite de magistraţi”. „Dacă vor încerca să plece din ţară, în ciuda obligaţiilor de a nu o face, se va emite o alertă care va fi urmată de o intervenţie rapidă a organelor abilitate. Este un mijloc modern de care va beneficia întreg sistemul judiciar şi prin el, noi, societatea!”, a conchis Gorghiu.Primul proiect legislativ privind introducerea brăţărilor electronice ca dispozitiv de supraveghere a fost depus în 2019, dar legea a devenit operaţională abia din octombrie 2022 şi doar în cadrul unor proiecte-pilot, în anumite judeţe.La nivel național, primul caz de folosire a brăţării electronice de supraveghere a avut loc la București, dispozitivul fiind montat asupra unui bărbat care şi-a agresat concubina.Cea de-a doua etapa viza județele :în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea, iar cea de-a treia >Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.