O valoroasă colecție a celei mai longevive publicații aparținând românilor din exil, Cuvântul românesc, apărută lunar în Canada, între 1976 și 2005, poate fi studiată la Biblioteca Universității din Oradea. Publicația a intrat, în acest an, în fondul bibliotecii universitare, alături de alte ziare de peste ocean: Accente – Montreal, Observatorul, Zig-Zag româno-canadian și Pagini Românești.
Biblioteca Universității din Oradea a primit primele ziare ale românilor din Canada în anul 2021, grație unei donații făcută de domnul Marian Costache. Titlurile recent intrate în fondul bibliotecii nu fac decât să întregească acest fond documentar prețios, atât pentru cei care vor să studieze presa românească din diaspora, cât și pentru istorici.ată ce scria reputatul profesor de jurnalism Ilie Rad, în 2023, tocmai despre puținătatea surselor de documentare ce privesc Cuvântul românesc: „Din păcate, din cauza faptului că revista nu există în bibliotecile românești, ea nu poate fi cercetată și studiată. În anul 2005, când și-a încetat activitatea, după 30 de ani de apariție neîntreruptă, redacția nu a făcut nicio precizare în legătură cu soarta pe care o va avea arhiva redacției, inclusiv colecția revistei. În aceste condiții, cercetarea de față este una fatal limitată, bazată pe câteva referințe critice din două dicționare, precum și pe câteva numere existente în arhiva mea personală, din anii 2004-2005, când am colaborat la revistă (…)”.
Ei bine, lucrurile s-au schimbat. „La început de an universitar, Biblioteca Universității din Oradea își așteaptă cititorii pe care îi anunțăm că donația de ziare românești, primită din Canada, în anul 2021, este completată printr-o nouă donație făcută de domnul Marian Costache”, spune dr. Anarela Chiș, bibliotecar al instituției academice orădene. Acum colecția Cuvântului românesc pentru anii 1976-2005 este aproape completă. De asemenea, publicațiile bilunare canadiene: Accente – Montreal, Observatorul, Zig-Zag româno-canadian și Pagini Românești , pentru intervalul 2021 – 2023, au intrat și ele în fondul Bibliotecii Universității din Oradea, bibliotecarii lucrând, chiar în aceste zile, la înregistrarea colecțiilor. „Biblioteca Universității din Oradea este singura bibliotecă din România care se poate mândri că poate pune la dispoziția cititorilor și cercetătorilor aproape toate periodicele românești apărute de-a lungul timpului în Canada. Pentru a provoca interesul cititorilor noștri și pentru a veni în întâmpinarea eventualelor demersuri făcute de cercetători, Biblioteca Universității din Oradea își propune să organizeze, cât mai curând, o expoziție de prezentare a fondului ce cuprinde aceste ziare”, a mai declarat dr. Anarela Chiș. „Chiar dacă despre o parte a acestor publicații canadiene s-au scris articole științifice, care au avut ca temă Presa românească din diaspora, exil și comunitățile românești, prezentate și publicate în cadrul «Congresului Internațional de Istorie a Presei», din anul 2022 de la Novisad, Serbia, mai sunt multe de aflat”, a adăugat dr. Anarela Chiș.