Sâmbătă, 5 octombrie 2024, Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit. Evenimentul a avut loc la Palatul Snagov, acolo unde cei doi miri au fost înconjurați de cele mai dragi persoane, dar și celebrități din showbiz-ul românesc, politicieni și personalități din lumea medicală. Deși tabloul pare să fi fost complet, absența lui Raed Arafat, apropiat și prieten vechi al cuplului, a fost imediat remarcată de majoritatea invitaților. În urmă cu o zi, Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță au rostit cel mai important ”DA” din viața unui cuplu. Evenimentul a fost planificat în mare secret, actrița fiind cea care s-a ocupat îndeaproape de fiecare detaliu. Petrecerea de nuntă a fost una fastuoasă, într-un cadru de vis – la Palatul Snagov, iar invitații au avut o serie de cerințe de respectat.La nunta Monicăi Bârlădeanu cu Valeriu Gheorghiță au fost prezenți o mulțime invitați din domeniul medical, politică, dar și nume importante din showbiz-ul românesc. Cerința viitoarei mirese a fost ca cei prezenți să respecte un dress code impus de ea: Black Tie.Valeriu Gheorghiță a fost coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19, funcție care i-a permis colaborarea – pe timpul pandemiei – cu Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Pe lângă faptul că cei doi au format o echipă din punct de vedere profesional, Raed Arafat este un apropiat de încredere al familiei medicului Gheorghiță. Absența șefului DSU la nunta prietenului său a fost imediat remarcată de majoritatea invitaților.
În orice caz, a fost o zi importantă pentru Valeriu Gheorghiță, așa că speculațiile pe seama absenței lui Raed Arafat au apărut la scurt timp. Deși nunta a avut loc într-o zi de sâmbătă, pentru Raed Arafat este o zi lucrătoare, asta ar putea înseamnă că programul de lucru nu i-a permis să participe la eveniment. Totodată, nu este exclusă varianta în care Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență să fi avut anumite probleme personale de rezolvat, probleme care l-au împiedicat să fie prezent la petrecere.