În urma sesizării de către UNBR, s-a recunoscut dreptul avocaților de a intra în sediile unităților de parchet în baza împuternicirii/delegației avocațiale, fără legitimări suplimentare.
În urma sesizării de către Uniunea Națională a Barourilor din România, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis că legitimarea avocaților care asistă sau reprezintă părțile implicate în activități de urmărire penală se va realiza în acord cu normele statutare ale profesiei de avocat, în baza împuternicirii sau a delegației avocațiale.
În 23 septembrie 2024, UNBR a solicitat Parchetului recunoașterea dreptului avocaților care asistă sau reprezintă părțile sau care participă la alte activități de urmărire penală, de a avea acces în fața unităților de parchet care au sediul pe Strada Scaune nr. 1-3, sector 3 în baza împuternicirii sau a delegației avocațiale, fără legitimări suplimentare din partea personalului Jandarmeriei Române.
UNBR a precizat că împuternicirea sau delegația avocațială este actul prin care avocatul se legitimează față de terți și înscrisul care probează puterile pe care clientul le-a conferit avocatului de a-l asista și reprezenta în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice, a instituţiilor şi a altor persoane juridice, pentru apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
Parchetul a explicat că problema semnalată a apărut în contextul aderării României la spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, pe fondul implementării, începând cu 31 martie 2024, la nivelul Jandarmeriei Române a aplicației eDAC – sistemul digital de verificare a documentelor de identitate.