Cea mai complexă şi spectaculoasă dintre cele 7 construite de administraţia judeţeană, cu două viaducte, patru pasaje şi două poduri, se află în faza finalăCentura Beiușului acoperă o suprafață totală de 9,33 kilometri, la care se adaugă al treilea tronson.
“Venim de fiecare dată cu mare plăcere la Oradea, în județul Bihor, oriunde am putut să participăm la inaugurarea unor obiective, obiective care au fost realizate din bani europeni, dar și din bani guvernamentali și din contribuția autorităților locale, pentru că sunt și bani de la autoritățile locale”, a spus, azi, la Beius Nicolae Ciuca cu prilejul finalizării proiectului centurii municipiului. Circulația pe noua centură din Beiuș va fi deschisă duminică, 13 octombrie, începând de la ora 17.Constructorii din etapa II sunt Drum Asfalt și Ile Viorel Construct, valoarea contractului fiind de 15.589.851,59 de lei, fără TVA. Proiectul nu a început de la zero, în timpul mandatului lui Cornel Popa a demarat întocmirea documentației tehnice, așa cum a spus Ilie Bolojan. Lucrarile la etapa III vor începe în primavara.
Liderul PNL si Președintele Senatului, Nicolae Ciuca a fost alături de constructor, de patronul Selina, Beniamin Rus, de președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, fostul ministru al transporturilor, Lucian Bode, deputatul Kiss Janoș, și nu în ultimul rând de fostul șef al CJ Bihor și parlamentar Cornel Popa la inaugurarea oficială a Centurii Beiușului. Este, așa cum a spus Ilie Bolojan un proiect la care a început sa se lucreze “efectiv de prin 2020 ca urmare al unei decizii bune al Guvernului României, al Ministerului Fondurilor Europene și al Ministerului Transportului de atunci, o etapă importantă, în descentralizarea investițiilor în rețeaua de drumuri naționale secundare pentru autoritățile locale”, fiindcă atunci în urma unei ordonanțe s-au putut delega autorităților locale contracte de investiții pe care Compania de Drumuri nu avea capacitatea să le lucreze sau era contracte mai mici .”Ministerul Transporturilor a fost un sprijin pentru noi. Am lucrat cu trei miniștri> Böde, Rula ;i Grindeanu”, a explicat Bolojan. Președintele PNL a precizat că realizarea unei variante ocolitoare a orașului vizează îmbunătățirea circulației și reducerea traficului greu care trece prin Beiuș, facilitând astfel viața locuitorilor. “S-au spus foarte multe lucruri și toate detaliile despre aceste obiective. Vreau să punctez doar câteva chestiuni esențiale și anume că particip pentru a doua oară la inaugurarea unei variante ocolitoare sau a unui drum de legătură. Prima a fost cel de la Sânmartin și am participat la activitatea de inaugurare a lucrărilor. Am venit și am văzut care a fost progresul acolo, după care, la inaugurare, astăzi, iată-ne aici la Beiuș.
Ceea ce nu s-a spus este un lucru care vine tot din 2020. Eram ministrul Apărării Naționale și mă trezesc cu un telefon de la domnul președinte Bolojan și-mi spune ‘putem să stăm un pic de vorbă?’ și îi zic ‘cum să nu’. Ne-am văzut la minister și uitați, ‘am o oportunitate de fonduri europene.
Există toate condițiile prin care să putem să realizăm o variantă ocolitoare a Beiușului, pentru că tot ceea ce înseamnă trafic greu pe legătura dintre Deva și Oradea trece prin prin oraș. Este absolut dificil și îngreunează viața locuitorilor din Beiuș’.
Și zic ‘cu ce vă pot ajuta?’. Și zice: ‘avem nevoie de un colț din cazarma care există aici la marginea Beiușului și nu e doar un colț. Nu este vorba doar de traversare, ne gândim să venim și cu un proiect pentru un parc industrial, astfel încât să contribuim la dezvoltarea comunității’.
De atunci, așa cum a povestit domnul președinte, până acum, proiectul a suferit transformări. A intrat într-un alt regim de proiectare și iată-ne, astăzi, aici, asistăm, participăm la inaugurarea obiectivului, unul, de altfel, foarte important și destul de complex. Sunt lucrări de artă. La rândul meu, îi felicit pe cei implicați, toate instituțiile implicate, constructorul, CNAIR.
Ceea ce doresc să subliniez este faptul că aici s-a înțeles foarte bine partea aceasta de parteneriat, prin cele două Ordonanțe, 88 și 101, când s-a gândit descentralizarea la nivelul PNL și, practic, a fost o necesitate, care, iată, produce efecte.
Legătura aceasta de parteneriat între instituțiile centrale și autoritățile locale, iată sunt cele care dau ritm lucrărilor atât de mult așteptate și necesare pentru comunitățile locale, dar și pentru infrastructura mare pentru că fac legătura între drumuri județene, fac legătura între drumuri naționale și facilitează foarte mult transportul și au o contribuție esențială la ceea ce înseamnă dezvoltarea comunităților”, a declarat Nicolae Ciucă