În ședința din 21 octombrie Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în dosarul nr. 1734/62/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:
„Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 58 lit. c din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în calculul stagiului complet de cotizare, ce trebuie realizat de către asigurații cu handicap mediu, intră și: perioadele asimilate prevăzute de art. 49 alin. I lit. b și c din Legea nr. 263/2010; perioada suplimentară la vechimea în muncă, acordată pentru perioadele realizate în grupa I sau în grupa a II-a de muncă, în baza legislației anterioare datei de 01.04.2001, la care face referire art. 17 alin. I din Legea nr. 263/2010.”
Prin Decizia nr. 51 Înalta Curte a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în calculul stagiului complet de cotizare, ce trebuie realizat de către asiguraţii cu handicap mediu, intră şi perioadele asimilate prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 263/2010 sau perioada suplimentară la vechimea în muncă, acordată pentru perioadele realizate în grupa I sau în grupa a II-a de muncă, în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, la care face referire art. 17 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.
Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.