Infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1007 din 08 octombrie 2024 a fost publicată Decizia nr. 46/2024 privind examinarea sesizării formulate de către Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în Dosarul nr. 7.387/197/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.Instanta suprema a stabilit ca fapta de mai sus nu are in vedere si situatia in care lucrarile continua dupa ce oprirea a fost dispusa de catre organele de urmarire penala (procuror, politisti judiciari, organe de cercetare penala speciale). Aceasta dezlegare de drept face distinctia intre organele de urmarire penala si organele de control de la articolele 27 si 28 ale Legii nr. 50/1991.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 8 februarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 7.387/197/2021, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală”?
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
121. Problema de drept ridicată de instanţa de trimitere vizează stabilirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii în situaţia în care lucrările de construire continuă după dispunerea opririi lor temporare, pe parcursul procesului penal, de către procuror, în cazul imobilelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
122. Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii incriminează două conduite distincte la lit. a) şi b). Astfel, la lit. a) este incriminată executarea fără autorizaţie de construire ori cu nerespectarea acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, cu excepţiile prevăzute. În acest caz este vorba despre o serie de lucrări realizate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate.
123. Realizarea acestor categorii de lucrări la imobilele menţionate, datorită importanţei lor deosebite în considerarea valorii istorice, arhitecturale, a fost prevăzută de legiuitor ca atrăgând direct cea mai gravă formă de răspundere, răspunderea penală.
124. Cea de-a doua infracţiune prevăzută în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, respectiv cea menţionată la lit. b) a art. 24, constă în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii.
125. În ceea ce priveşte semnificaţia sintagmei „organe de control” din conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, analizând textele legii, gramatical, dar şi sistematic, se constată că legiuitorul a realizat o distincţie clară, pe de o parte, între organele judiciare (procuror şi instanţă) care desfăşoară activităţi în cadrul unui proces penal…Integral pe https://gazetajuridica.ro/index.php/2024/10/09/iccj-dcd-admisa-infractiunea-prevazuta-in-art-24-lit-b-din-legea-nr-50-1991-privind-autorizarea-executarii-lucrarilor-de-constructii-constand-in-continuarea-executarii-lucrarilor-dupa-dispunere/