În Monitorul Oficial Partea I nr. 1086/30.X.2024 a fost publicată Decizia nr.328 din 9 iulie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, respinsă ca neîntemeiată de către Curtea Constituțională.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia învederează că nu este avut în vedere conținutul generic al art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, ci interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Acestea apreciază că reglementarea criticată este una care are consecințe, în principal, în plan administrativ, însă în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, instanța supremă extinde aceste prevederi la modul absolut, cu consecințe în materia dreptului de proprietate, dispunând că lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii de constatare a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii. Consideră această interpretare ca fiind neconstituțională, întrucât absolutizează aceste prevederi în raport cu orice situație juridică existentă, decizia fiind obligatorie pentru toate instanțele din țară, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 3 iunie 2019. Potrivit art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate”, iar prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului- verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.”
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 697 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010, Decizia nr. 201 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 26 august 2020, Decizia nr. 411 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 25 octombrie 2023, și Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 4 iunie 2024, prin care Curtea a statuat că aceste dispoziții de lege sunt constituționale.
Astfel, prin Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2024, mai sus menționată, paragraful 17, Curtea a statuat că dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 prevăd cu claritate că nu se consideră finalizate construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor și, interpretat în ansamblul prevederilor Legii nr. 50/1991, textul supus controlului de constituționalitate are un conținut normativ clar și precis pentru a putea fi aplicat și oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora să înțeleagă sensul lor și să își adapteze conduita. De asemenea, având în vedere importanța domeniului executării lucrărilor de construcții, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prin obligația obținerii autorizației de construcție și prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligație se protejează drepturile și libertățile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligația obținerii autorizației de construcție are drept scop prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligații are în vedere prevenirea consecințelor unor sinistre în cazul executării unor construcții necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcții. Așa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor sunt operațiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, precum și anumite standarde de calitate și siguranță.
De asemenea, prin Decizia nr. 697 din 25 mai 2010, precitată, referitor la susținerea potrivit căreia s-ar aduce atingere art. 44 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, Curtea a reținut, în esență, că activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății.
Din perspectiva criticilor formulate în speță, Curtea Constituțională observă că prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, paragrafele 83—85, s-a reținut că obligativitatea autorizației de construire, ca cerință pentru intabulare, rezultă fără dubiu din prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și ale art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, care impun existența certificatului de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizației de construire, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire, și existența procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, ambele acte presupunând în mod logic preexistența autorizației de construire. Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, „Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor (…)”. Câtă vreme, potrivit art. 37 alin. (5), construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia nu se consideră finalizate, în privința acestora nu se poate elibera de către autoritatea competentă procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, ceea ce conduce la imposibilitatea intabulării, chiar dacă aceasta nu mai este expres prevăzută. Fiind astfel lămurit faptul că, în lipsa autorizației de construire, dreptul de proprietate asupra construcției nu ar putea fi recunoscut de autoritățile administrative, în sensul că titularul nu ar putea să solicite înscrierea construcției în evidențele fiscale și de publicitate imobiliară, neavând, în consecință, nici posibilitatea de a dispune de acest drept, concluzia care se impune este aceea că prin cererea de constatare pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra construcției titularul tinde să înlăture impedimentul legal al constatării dreptului pe cale administrativă și să înfrângă legitimitatea refuzului autorităților printr-o hotărâre judecătorească ce beneficiază de efectele prevăzute de Codul de procedură civilă, cu consecința eludării dispozițiilor legale imperative care impun obligația de a obține autorizația de construire.
Totodată, la paragrafele 89—91 ale aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că proprietarul terenului are posibilitatea să urmeze procedura Legii nr. 50/1991 pentru intrarea în legalitate cu privire la construcția realizată pe terenul său, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială nefiind reglementată ca o opțiune a constructorului în raport cu legea specială care reglementează autorizarea construcțiilor. Autorizația de construire poate fi emisă nu numai înainte de realizarea construcției, dar și ulterior, în procedura intrării în legalitate, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 50/1991 și art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991. După intrarea în legalitate, prin obținerea tuturor autorizațiilor prevăzute de legea specială, în temeiul procesului-verbal încheiat la terminarea lucrărilor, constructorul, proprietar al terenului, are posibilitatea să își intabuleze dreptul de proprietate asupra construcției, nefiind necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate dreptul de proprietate. Instanța supremă a învederat că aceste considerații sunt valabile numai cu privire la construcțiile edificate după data de 1 august 2001, deoarece, prin excepție de la regula prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor numai în cazul în care acestea sunt autorizate, alin. (2) al aceluiași articol permite, pentru construcțiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, să se intabuleze dreptul de proprietate în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află situată construcția, precum și a documentației cadastrale. În ceea ce privește construcțiile edificate după data de 1 august 2001, fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia, precum și în privința construcțiilor care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 și ale art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 împiedică recunoașterea dreptului de proprietate pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, instanța neputând să valideze prin hotărâre judecătorească precaritatea unei situații juridice create printr-o conduită contrară legii.
Așa fiind, prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a stabilit că lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului- verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.
În sprijinul celor mai sus statuate, Curtea Constituțională observă, de asemenea, că prin Decizia nr. 16 din 20 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 9 noiembrie 2020, instanța supremă a reținut, la paragrafele 116 și 117, că la terminarea construcției proprietarul este obligat să obțină un certificat de atestare prin care autoritatea administrativă confirmă faptul că lucrarea autorizată respectă prevederileautorizației. În absența acestui document, construcția edificată are doar o existență faptică. Așadar, prin art. 37 alin. (5) și (6) din Legea nr. 50/1991 sunt stabilite sancțiuni în situația nerespectării regimului edificării construcțiilor din punct de vedere juridic. Așa fiind, recepția lucrărilor conforme cu autorizația de construire condiționează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcției, însă nu poate împiedica finalizarea acesteia din punct de vedere material. La paragraful 119 al acestei decizii, instanța supremă a subliniat că este necesar să se deosebească între momentul terminării construcției, ca fapt material, și finalizarea acesteia din punct de vedere juridic, care are relevanță pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției. În acest context, Înalta Curte a reamintit că există situații în care, deși construcția a fost terminată fizic potrivit destinației sale, nu se dobândește dreptul de proprietate asupra acesteia până la momentul respectării condițiilor prevăzute de legislația în domeniu, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019.
Având în vedere cele mai sus menționate, Curtea Constituțională reține că art. 37 din Legea nr. 50/1991 consacră principiul că existența juridică a construcției și implicit dreptul de proprietate asupra acesteia se nasc în momentul recepției construcției și intabulării în cartea funciară. Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație. Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă îndeplinesc două condiții cumulative, și anume dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, aceasta din urmă fiind obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Potrivit art. 37 alin. (6) prima teză din lege, dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverințe/unui certificat de atestare a edificării construcției.
Așadar, Curtea apreciază că nu pot fi reținute criticile autoarelor excepției de neconstituționalitate privind încălcarea normelor constituționale care consacră egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul de proprietate privată.
