Astăzi, 30 octombrie 2024, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea legii pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judi ciar în materie civilă.
Proiectul de lege a fost inițiat de Ministerul Justiției cu scopul de a aduce o serie de beneficii pentru justițiabili și pentru profesioniști după cum urmează:
Reducerea taxei judiciare de timbru în materia partajului judiciar:
Reglementarea taxei de timbru în materia partajului a fost criticată, în special de justițiabili, prin intermediul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, arătându-se că prin instituirea unui cuantum atât de mare al taxei judiciare de timbru pentru cererile de partaj se încalcă accesul liber la justiție. Deși excepțiile de neconstituționalitate au fost respinse ca fiind neîntemeiate, amintim că au existat opinii separate prin care s-a arătat că nivelul taxelor judiciare de timbru este unul excesiv, fiind mai mare chiar şi faţă de nivelul taxelor calculate la valoarea obiectului pretins printr-o acţiune în realizarea dreptului, fiind, astfel, de natură să ştirbească substanţa dreptului de acces liber la justiţie, precum şi a dreptului de moştenire. Astfel, s-a arătat că nicio raţiune nu justifică impunerea unei taxe judiciare de timbru în materie succesorală mai mare decât taxa judiciară de timbru în materia realizării dreptului (acţiuni în revendicare, acţiuni în pretenţii etc.), cu atât mai mult cu cât acţiunile în realizarea dreptului comportă o activitate evident mai laborioasă din partea instanţei de judecată. Totodată, în lucrările de specialitate pe această temă s-a arătat că acest cuantum ridicat al taxei de timbru nu este impus în interesul părţii adverse spre a o scuti pe aceasta de efectuarea unor cheltuieli judiciare inutile şi nici în interesul bunei administrări a justiţiei pentru acoperirea serviciului prestat de către instanţele judecătoreşti, din moment ce contraprestaţia este vădit exagerată din perspectiva cuantumului raportat la valoarea prestaţiei efectuate de instanţa de judecată.
Potrivit propunerii de reglementare, cererile în materia partajului judiciar privind stabilirea bunurilor supuse împărțelii, creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună, raportul donațiilor, reducțiunea liberalităților excesive și partajul propriu-zis vor fi taxate cu jumătate din taxa stabilită, potrivit art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, pentru acțiunile şi cererile evaluabile în bani.
2. Uniformizarea taxei judiciare de timbru prevăzută pentru cererile care au ca obiect divorțul prin acord și pentru cele întemeiate pe prevederile art. 373 lit. b) şi c) din Codul civil (vătămarea gravă a raporturilor dintre soți și separare în fapt mai mare de 2 ani):
Cu privire la taxarea acestor categorii de acțiuni, doctrina şi jurisprudenţa au semnalat faptul că menţinerea unor taxe diferite nu este justificată, subliniindu-se că o taxă mai mare în cazul divorţului prin acord nu se justifică, administrarea dosarului şi ansamblul probator fiind mult mai complexe în cazul divorţului pentru motive justificate; în plus, în loc ca părţile să fie stimulate să divorţeze prin acord, se încurajează divorţul prin stabilirea culpei, procese care sunt mai lungi, mai costisitoare şi care uneori încarcă rolul instanţelor doar din considerente pecuniare.
3. Instituirea unei prevederi exprese cu privire la dovada plăţii taxei de timbru, pentru cazul în care plata a fost efectuată prin virament sau în sistem online:\
Deşi posibilitatea plăţii online este consacrată fără echivoc de dispozițiile art. 40 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, în lipsa unor dispoziții clare privind dovada plăţii, în practică s-a constatat apariţia unor interpretări neunitare cu privire la acest aspect. Astfel, o condiţionare a valabilităţii plăţii online de viza şi ştampila instituţiei bancare (aşa cum se întâmplă uneori în practică) goleşte de conţinut avantajele acestui mijloc de plată (celeritate, comoditate în efectuarea plății), ceea ce contravine chiar finalităţii reglementării. De asemenea, este de reţinut faptul că, potrivit practicii bancare, extrasul de cont este valabil şi fără semnătură şi ștampilă. În măsura în care instanța are îndoieli cu privire la plata taxei judiciare de timbru, se poate adresa direct instituției bancare, cu solicitarea de a confirma decontarea tranzacției atestate de documentul de plată.
4.Instituirea unor noi cazuri de restituire a taxei judiciare de timbru:
Textele propuse se înscriu în seria măsurilor destinate degrevării instanţelor de judecată şi a promovării mijloacelor alternative de soluţionare a conflictelor, în prezent neexisând un temei expres pentru restiuirea taxei judiciare de timbru atunci când părţile soluţionează litigiul printr-o tranzacţie sau pentru ipoteza în care părțile aleg să încheie un compromis și renunță la judecată.
5. Clarificarea prevederilor art. 8 alin. (3) din OUG nr. 51/2008:
Proiectul are ca resort o nevoie acută în ceea ce privește necesitatea asigurării unui cadru legal adecvat şi adaptat realităților economico-sociale în materia ajutorului public judiciar, menit să asigure liberul acces la justiție din perspectiva costurilor. Complementar modificărilor recente aduse prin Legea nr. 31/2023 în lumina solicitărilor primite din partea justițiabililor și a societății civile, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg referitoare la asigurarea accesului la justiție din perspectiva costurilor, prin proiect se propune reformularea prevederilor art. 8 alin. (3) din OG nr. 51/2008, în considerarea faptului că, în lipsa criteriului flexibil prevăzut de acest text, beneficiul ajutorului public judiciar ar putea deveni iluzoriu; practic, transpunerea la nivel național a prevederilor art. 5 alin. (4) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/EC[1] şi preluarea standardelor din cuprinsul acestui act normativ unional şi pentru proprii cetățeni au lăsat judecătorului posibilitatea de a încuviința cererea de acordare a ajutorului public judiciar pentru ipotezele în care apreciază că situația concretă a solicitantului, fără a o caracteriza în mod necesar o „situație materială precară”, este de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a evoluat, astfel încât, de la aplicarea prin analogie a argumentelor privitoare la recunoaștere a dreptului la ajutor judiciar în materie civilă, s-a ajuns la interpretarea potrivit căreia, deși art. 6 par. 1 din Convenție nu garantează un drept la ajutor judiciar gratuit în toate cauzele civile, absența ajutorului judiciar poate, în anumite circumstanțe, să dea loc unei violări a dreptului de acces la un tribunal şi a dreptului la o procedură echitabilă (Ivanova împotriva Finlandei, dec. din 28.05.2002).
Astfel, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să limiteze accesul efectiv la justiție, acordarea ajutorului public judiciar este obligatorie şi nu facultativă. De altfel, Curtea Constituțională a României a observat în jurisprudența sa[2] că dispozițiile art. 8 alin. (3) din OUG nr. 51/2008 permit instanței de judecată să individualizeze acordarea acestui ajutor în funcție de nevoile reale ale solicitantului. Potrivit jurisprudenței CEDO, sistemul ajutorului judiciar instituit de legiuitor trebuie să ofere garanții substanțiale pentru evitarea arbitrariului (a se vedea, inter alia, Bakan împotriva Turciei, hot. din 12.06.2007, §§ 75, 76). Având în vedere cele de mai sus, propunerea de modificare a prevederilor art. 8 alin. (3) din OUG nr. 51/2008 urmărește clarificarea normei – în sensul recunoașterii dreptului la acordarea ajutorului public judiciar atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, revenind instanței sarcina individualizării acestuia în funcție de situația solicitantului – astfel încât să nu lase loc arbitrariului.
Instituirea posibilității pentru instanța de judecată de a acorda ajutorul public judiciar şi persoanelor juridice fără scop lucrativ, cu sediul în România, atunci când acestea acționează, în condițiile legii, pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale, sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general, când apreciază că, față de datele referitoare la situația economico-financiară a acestor persoane juridice fără scop lucrativ, continuarea procesului ar fi de natură să le afecteze în mod semnificativ activitatea curentă.
Propunerea, al cărei impact financiar este minim (norma propusă are caracter excepțional, fiind limitată la ipoteza în care aceste entități fără scop lucrativ acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale, sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general – a se vedea, în acest sens, şi prevederile art. 37 din Codul de procedură civilă – Legitimarea procesuală a altor persoane[1]), are, mai degrabă, caracter simbolic, urmărindu-se ca statul să îşi poată manifesta solidaritatea față de asociațiile fără scop lucrativ care luptă pentru apărarea în justiție a unor valori fundamentale în statul de drept.
Propunerea de completare (care vizează, cum am arătat, exclusiv o categorie limitată de persoane juridice fără scop lucrativ) are în vedere faptul că în timpul procesului ar putea apărea anumite cheltuieli neprevăzute (e.g. necesitatea efectuării unei expertize tehnice judiciare sau a asistenței juridice calificate), în contextul existenței unor dificultăți financiare cu care s-ar putea confrunta persoana juridică fără scop lucrativ care, fără a justifica un interes personal, acționează în condițiile mai sus arătate. Amintim că cererea de acordare a ajutorului public judiciar poate fi formulată oricând în cursul judecății.O soluție legislativă asemănătoare, dar mai extinsă, regăsim în dreptul comparat: legislația franceză prevede posibilitatea ca, în mod excepțional, să se acorde ajutor public judiciar unei persoane juridice fără scop lucrativ, atunci când nu dispune de resurse suficient.
