Preasfințitul Părinte Petroniu a fost contracandidatul PS sofronie la Episcopia Oradiei, după ce vreme de 7 ani a fost arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei.Practic, pentru a deveni episcop pentru Petroniu Sălăjeanul s-a inventat Episcopia Sălajului. Acum, după arestarea preotului Ionuț Pop, PS Petroniu e în centrul unui nou scandal care zguduie Episcopia Sălajului fiind indicat ca beneficiar direct al celor 3 milioane de lei de furtul cărora e acuzat Ionuț Pop.
Curtea de Apel Cluj a judecat,vineri, 1 noiembrie, solicitarea fostului vicar al Episcopiei Sălajului, preotul Ionuț Pop, de a scăpa de arestul preventiv. Preotul a declarat jurnaliștilor că „Hristos a fost judecat și condamnat. Baraba este liber astăzi”, iar întrebat dacă și alți inculpați ar trebuie să fie în acest dosar, preotul a răspuns „Da, da”.
Preotul Ionuț Pop a făcut un denunț la DNA Cluj în luna aprilie, denunț făcut la procurorul Mihai Birtoc, în care a relatat toate neregulile pentru care el acum este acuzat. Avocatul Bogdan Ilea a dat un prim comunicat de presă imediat după reținerea lui Ionuț Pop și a spus că a fost arestat pe nedrept.
Bogdan Ilea, avocatul preotului Ionuț Pop, a transmis că procesul a durat peste 2 ore, iar completul de judecată a amânat pronunțarea pentru data de 4 Noiembrie, luni, atunci când, speră el, adevarul va ieși la iveală.
Preotul a fost arestat în 26 noiembrie, fiind acuzat de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune și fals în înscrisuri. Acesta ar fi cauzat prin faptele sale, spun procurorii, un prejudiciu de 3 milioane de lei.
De cealaltă parte, avocatul spune că preotul a fost arestat pe nedrept și acesta ar fi denunțat, de fapt, încă din luna martie, mai multe nereguli din sânul Episcopiei, scrie graiulsalajului.ro
Avocat: Am documentat cu înscrisuri, până în prezent, aproximativ 57 de excursii externe, toate fiind plătite din banii episcopiei
Surse judiciare spun că Preasfințitul Petroniu, episcopul Sălajului, a fost audiat ca martor în dosar, iar alți preoți au fost sau urmează să ajungă la discuții cu anchetatorii.
Între timp, avocatul fostului vicar lansează acuzații grave la adresa episcopului. “Episcopul Sălajului a construit casa arhierească fără știrea Patriarhiei deoarece era construită pe numele său. Există dovezi directe și clare în acest sens. Acesta deține un număr de aproximativ 49 de imobile pe persoană fizică.
Mai deține, de asemenea, alte imobile prin interpuși. A deținut pe persoana fizică mai multe autoturisme de lux: Mercedes CLS, Mercedes S class, Audi”, spune avocatul Bogdan Ilea.
Într-un alt comunicat de presă, avocatul aduce în discuție numeroase excursii de lux care s-ar fi desfășurat pe banii episcopiei.
“Fiind mandatat de preotul Pop Ionuț, în calitate de apărător ales ale acestuia, sunt în măsură să aduc la cunoștința publicului faptul că într-o perioadă de câțiva ani a fost nevoit să îl însoțească pe Episcop în mai multe excursii externe. De menționat ca Ierarhii au nevoie de avizul Patriarhiei pentru a se deplasa în străinatate, pe baza unor invitații și strict în scopul unor activități specifice: întâlniri, conferințe etc . Deplasările au fost făcute civil, fără știința Patriarhiei. Am documentat cu înscrisuri, până în prezent, aproximativ 57 de excursii externe, toate fiind plătite din banii episcopiei, iar în aceste excursii s-a deplasat conducătorul episcopiei, împreună cu vicarul. Destinațiile alese sunt toate exotice: Miami, Seychelles, Bahrain, Dubai, Abu Dhabi, Corea de Sud, Japonia, Noua Zeelandă, Bahamas etc. ( există documente pentru toate deplasările). Deplasările erau achitate din fonduri ale Episcopiei.
Acestea însumează aproximativ 92.000 de euro din datele deținute până în prezent.
Ar mai fi de menționat că, de fiecare dată, pentru a preveni un refuz al vicarului de a-l însoți, acesta era amenințat cu o posibilă schimbare din funcție și pierderea inclusiv a parohiei Sf. Nicolae din Zalău.
Mai există și alte excursii care urmează a fi documentate. Așteptăm ca preotul Pop Ionuț să fie audiat de organele competente. De asemenea primim semnale că și alți preoți din Sălaj doresc să dea declarații despre nereguli”, spune avocatul Bogdan Ilea.
E important de menționat faptul că, pentru o corectă și echilibrată informare, am solicitat un punct de vedere oficial din partea Episcopiei Sălajului, prin intermediul adresei de e-mail afișată pe site-ul instituției. Telefonic, nu am reușim să vorbim cu nimeni la numărul de fix afișat pe site-ul propriu. Până la închiderea ediției, nu am primit niciun răspuns. Îl vom publica de îndată ce îl vom primi.
Sediul Episcopiei ca un cazinou din Las Vegas
Nu e prima data când Episcopia condusă de Petroniu Salageanu e obiect de scandal. In trecut, presa a scris ca sediul Episcopiei din Zalau arata mai degraba a cazino din Las Vegas. “Seara de seara, cladirea e iluminată în nuanţe stridente de roz, mov, albastru sau portocaliu. În aceste condiţii, mulţi dintre enoriaşi sunt atraşi de cladire mai mult pentru fotografii, decât pentru spovedanie”, scria b1.roAproximativ un milion de euro a costat sediul Episcopiei Sălajului, parte din donaţiile credincioşilor, dar şi de la stat. Cladirea a fost inaugurata, în septembrie 2013, în prezenţa Patriarhului Daniel. Petroniu Salajeanul a mai aparut in presa nationala dupa ce pe internet au aparut fotografii in care induceau ideea ca episcopul si-ar fi vopsit parul si barba.