Primăria Oradea, dată în judecată de o asociație a cetățenilor pentru un sens giratoriu / Aceasta susține că prin proiect s-ar tăia mai mulți arbori, iar pentru lucrare nu există un PUZ.
a fost contestată în instanță de Asociația Consiliul Consultativ Cetățenesc (ACCC) Bihor, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.Acest proiect, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) 802/2024, presupune demolarea unor clădiri din zonă pentru a crea o intersecție rotundă destinată fluidizării traficului.
ACCC Bihor a inițiat o acțiune în contencios administrativ pe 29 octombrie, solicitând suspendarea și anularea deciziei.
Asociația susține că hotărârea a fost emisă fără o fundamentare temeinică și că Primăria nu a realizat studiile necesare pentru o astfel de modificare în centrul istoric al orașului.
În plângerea depusă, ACCC Bihor invocă lipsa unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) actualizat pentru această zonă protejată, care ar trebui să prevadă în detaliu impactul proiectului asupra fronturilor stradale și vegetației, dat fiind că proiectul include și eliminarea unor aliniamente de arbori pentru a lărgi strada Tudor Vladimirescu la trei benzi de circulație.
Mai mult, reprezentanții asociației au adus în discuție și absența unui studiu de trafic care să justifice necesitatea unui sens giratoriu într-o zonă istorică, protejată prin lege, și lipsa unei analize alternative care să evalueze soluții mai puțin invazive pentru gestionarea traficului.
ACCC Bihor, înființată în 2020, a devenit cunoscută pentru opoziția sa față de unele proiecte edilitare din Oradea. Anul trecut, asociația a obținut anularea în instanță a unor prevederi ale Planului Urbanistic General (PUG), care propuneau lărgirea străzilor Avram Iancu și Evreilor Deportați și construcția unui drum de legătură ce ar fi impus demolarea unor clădiri vechi. Instanțele au apreciat că măsurile propuse ar contraveni legii protecției monumentelor istorice, care reglementează cu strictețe modificările ce pot afecta ansamblul Centrului Istoric Oradea, înscris pe lista monumentelor de patrimoniu național.
Asociația speră că, și de această dată, instanța va lua o decizie similară, invocând precedentul creat.
La inițiativa primarului Florin Birta, Consiliul Local Oradea a decis în septembrie demolarea a trei imobile, aflate la adresele Plevnei nr. 15 și Tudor Vladimirescu nr. 37 și 39, pentru a elibera spațiul necesar construirii sensului giratoriu. Primăria a estimat investiția totală la 12,7 milioane de lei, proiectul fiind parte dintr-un plan mai amplu de fluidizare a traficului.
Consiliul Local a aprobat recent sumele necesare achiziționării apartamentelor din aceste imobile, totalizând 1,3 milioane de euro.
Totuși, unul dintre proprietarii de pe strada Tudor Vladimirescu a solicitat o amânare, menționând că nu a decis încă dacă va accepta oferta de vânzare. Primăria intenționează să finalizeze tranzacțiile cât mai rapid, pentru ca lucrările să poată demara în 2025.
Proiectul a stârnit deja opinii divergente în rândul orădenilor. Unii locuitori din zona centrală și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul demolărilor și la modificările aduse peisajului urban. Alții consideră că proiectul ar putea îmbunătăți circulația în zonă, deși și-ar fi dorit mai multe informații privind efectele și alternativele propuse.