Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a cinci inculpați, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. b, c, d și alin.2, lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 41 alin. 1 si 3 și art. 77 lit. a din Codul penal (faptă reținută în sarcina tuturor inculpaților);
- furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1, lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 si 3 și art. 77 lit. a din Codul penal (faptă reținută în sarcina a patru dintre inculpați) și
- punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 si 3 din Codul penal (faptă reținută în sarcina unui inculpat).
Din noiembrie 2018 până în februarie 2019, cei cinci au sustras telefoane mobile şi alte produse electronice de valoare mare din magazine de profil din judeţele Braşov, Galați, București, Iași, Vrancea, Satu-Mare, Suceava și Dolj, prejudiciul total fiind de 1.148.341,31 lei, precizează un comunicat de presă.
Modul de operare
Inculpaţii alegeau, după criterii bine stabilite, magazinul unde urmau să pătrundă prin efracţie. Cu 1-2 zile înainte de acţiune la magazin se deplasa cel puţin unul dintre făptuitori. Acesta verifica atât exteriorul, căile de acces, gradul de vulnerabilitate al sistemelor de închidere a uşilor de acces în magazine, eventualele camere de supraveghere, cât şi interiorul magazinului, pentru a cunoaşte poziţionarea vitrinelor care conţineau telefoane mobile şi alte produse electronice valoroase.
În momentul în care hotărau acţionarea, membrii grupului plecau spre oraşul unde se afla magazinul vizat cu două autoturisme. Unul din acestea era folosit efectiv la săvâşirea infracţiunii, al doilea era folosit pentru transportul bunurilor furate. Inculpaţii aveau asupra lor doar telefoane cu numere de telefon „de faptă” precum şi unul sau două cartele SIM folosite în special pentru trafic de internet. În timpul săvârşirii faptei, hoţii ţineau legătura între ei sau cu familiile doar de pe aceste dispozitive.
În timpul acţionării în magazine, făptuitorii aveau feţele acoperite şi purtau mănuşi. Maşinile folosite pentru deplasarea către şi de la locul faptei erau schimbate periodic şi li se aplicau plăcuţe de înmatriculare ce erau sustrase de la alte autoturisme parcate în apropiere. După părăsirea magazinului prădat, se aruncau aceste plăcuţe de înmatriculare, circulând în continuare cu numerele reale ale autoturismelor.
Aflaţi pe traseul spre locul infracţiunii, grupul efectua permanent manevre contra filaj. Ajungeau cu o seară înainte de comiterea faptei în localitatea unde era magazinul vizat. Verificau vecinătatea precum şi gradul de izolare pe timpul nopţii, căile de acces, lucruri ce puteau facilita sau îngreuna comiterea faptei propriu-zise.
În mod obişnuit, fapta era savârşită între orele 05:00 şi 06:00, cei cinci, îmbrăcaţi în haine de culoare închisă, cu feţele şi mâinile acoperite, forţau cu leviere sau şurubelniţe uşile de intrare în magazine, pătrunzând în incinta acestora, fără să ţină cont de declanşarea alarmelor antiefracţie. Până la sosirea firmelor de pază, se spărgeau vitrinele, se adunau telefoanele şi alte obiecte valoroase expuse, pe care le introduceau în sacoşe de rafie sau genţi de sport şi părăseau rapid locul faptei.
„În rechizitoriu, procurorii au mai reținut faptul că trei dintre membrii grupării infracționale au fost condamnați de instanțe din alte țări europene pentru infracțiuni similare, săvârșite pe teritoriul acestora”, se mai arată în comunicat.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.