Propunerea de prelungire a delegării domnului judecător BERINDEI OLIMPIU DANIEL în funcția de președinte al Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Oradea a figurat pe ordinea de zi a ședinței de ieri, 14 noiembrie, a Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii . Cu un vot de 7-1, s-a decis prelungirea delegării domnului judecător BERINDEI OLIMPIU DANIEL în funcția de președinte al Secției penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Oradea, începând cu data de 26.11.2024, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. Ultima prelungire a mandatului a avut loc în luna mai. Cu 16 ani de vechime în magistratură, judecătorul Berindei a activat între 2009 și 2014 la Judecătoria Oradea, după care timp de un an s-a mutat la Tribunalul Timis. În 2015 s-a transferat la Tribunalul Bihor, unde a fost delegat, în luna octombrie a aceluiași an, ca șef al Secției penale.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.