Muzicianul Gabriel Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă cu o săptămână, pe data de 11, a suferit un accident vascular cerebral masiv. Informația a fost confirmată de compozitorul Ionel Tudor. Mai mulți muzicieni au transmis mesaje de condoleanțe pe Facebook.
“Nu e adevarat! Nu se poate! Greu an a fost si inca mai este si iata ca in acesta luna trista de noembrie intunecat, pe tine dragul meu prieten Gabi Cotabita, te-au chemat ingerii. Multe am trait in viata, dar una din amintirile care nu mi s-au sters niciodata, este calatoria noastra impreuna la un spectacol la Hunedoara, cand in masina mi-ai pus sa ascult pentru prima data minunata ta piesa “Sunt doar un simplu trecator”. Atat de tare m-au miscat piesa si interpretarea ta, incat aceasta m-a insotit in multe din emisiunile de televiziune, sau spectacole pe care le-am facut, pe unele dintre ele chiar impreuna. Tu, dragul meu, cu singuranta n-ai fost “doar un simplu trecator”. Cu muzica ta, ai adus multa bucurie celor care veneau sa te asculte! Pentru ca se spune ca artistii nu mor niciodata, ci continua sa traiasca prin arta lor in sufletul celor care i-au admirat si tu minunatul meu Gabi Cotabita vei continua sa traiesti in inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”, spune Florin Piersic.
”Ai plecat, Gabi, si ai lasat muzica pop romaneasca fara una dintre cele mai mari si mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci si prieteni din tinerete! Am lansat impreuna piese care au bucurat generatii de ascultatori („Noapte albastra”, „Te rog, domnisoara, nu pleca”, „Si va mai trece-o noapte”, „Viata e un cazino”, „Sa nu ne spunem adio”, „Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat impreuna cu Joey de Alvaré primul CD din Romania! Am facut lucruri frumoase impreuna, lucruri care nu se pot uita! Am impartit multe momente ale vietii si carierei noastre impreuna!…Te vom pastra mereu in inimile noastre! Dumnezeu sa te odihneasca in pace si lumina”, a scris compozitorul Ionel Tudor pe Facebook.
”Am vorbit de 8 noiembrie, de ziua lui, nu mi-a spus că ar fi bolnav sau ceva. Sunt teribil de impresionatș și afectată și vreau sa adresez condoleante familiei si să îi fie drumul lin acolo sus. Si să ne amintim cât mai frumos de el”, a declarat Anca Țurcașiu la Realitatea.
Tot astăzi s-a stins din viață și artistul folk Marius Bațu (65 de ani) înainte de un concert programat la Timișoara. El se afla în turneu, azi urmând să cânte la Lugoj. A fondat grupul folk Poesis,a cantat în formațiile Pasărea Colibri și Holograf.
”O veste foarte trista in aceasta dimineata… Marius Batu ne-a parasit. Foarte bun muzician, coleg de scena si bun prieten! Drum lin!”, a scris folkistul Mircea Baniciu pe Facebook.