text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
Alexandru Pantea s-a născut în familia lui Nicolae Pantea, din Petid, cântăreţ al bisericii ortodoxe din localitate. A venit pe lume pe 28 noiembrie 1929, ca al treilea fiu al familiei. Însă bunicul său, Avram Ioan, zis Ciobu, cum de bucurie că mai are un nepot s-a dus la cârciumă și s-a „omenit” cu rachiu cu prietenii, a uitat să se ducă să îl înregistreze la notar. Acest lucru s-a făcut prin tribunal, în anul 1942, cu data de naștere 1 decembrie 1929.
Liceul l-a urmat la Beiuș, la „Samuil Vulcan”, pendinte de Episcopia Greco-Catolică. Alexandru Pantea a fost arestat, pe 28 mai 1948, cu o lună înainte de susținerea examenului de maturitate, în lotul „Vulturii Carpaților”. Organizația a fost catalogată ca fiind „politică și paramilitară”, ea reunind 13 elevi de la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, care și-ar fi propus „răsturnarea prin violență a regimului de democrație populară instaurat în R.P.R. și înlocuirea lui cu vechiul regim de exploatare burghezo-moșieresc”. Potrivit Sentinței din dosarul nr. 400/1949 a Tribunalului Militar Cluj, Secția I-a, din 25 martie 1949, „la începutul anului școlar 1947/1948 se țin două ședințe în pădurea Delani”, de asemenea, tinerii participă la conferințe „conferințe de literatură antidemocratică” și despre „viața și idealurile tineretului țărănist”.
Alexandru Pantea şi colegii săi vor fi duşi la Siguranța din Beiuş, iar în aceaşi zi, cu toţii, vor fi transportaţi la Oradea. „Seara am ajuns la Siguranța din Oradea unde ne-au introdus jos la subsol în niște celule umede, proaspăt tencuite, cu apă pe jos. Celulele erau proaspăt amenajate în acest subsol de către meseriașii ce făceau parte din loturile de nemți adunați pentru munca forțată și cazați în vechea Cetate a Oradei (un fel de prizonieri). În celule nu erau paturi, pe jos era apă și am stat, singur, pe niște scânduri”, povesteşte Alexandru Pantea în cartea sa „Memorii – Secvenţe din anii vieţii mele”.
Anchetat de un securist ce urma să deturneze un avion spre Iugoslavia
A fost anchetat de către căpitanul Elekes Tamas (Toma), adjunctul Securităţii din Oradea, cel care, pe data de 6 iulie 1949, a fugit de la Oradea împreună cu sublocotenentul Ilie Rada, cu toate dosarele Securităţii care trebuiau duse la Bucureşti, deturnând un avion. Sub ameninţarea armei, pilotul i-a dus pe cei doi în Iugoslavia, unde au cerut azil.
Spre sfârşitul lunii iulie 1948 întregul lot a fost mutat, pentru nouă luni, la Penitenciarul Oradea. În tot acest timp, Alexandru Pantea nu a fost niciodată scos la plimbare şi a avut posibilitatea să se spele o singură dată. „Hainele de corp de pe noi nu le-am schimbat deloc, pentru ca nu au permis să ne aducă pachete cu schimburi sau mâncare de acasă. … nu am primit nici un pachet sau scrisoare de acasă și nici nu ne-au dat voie să scriem și am rămas cu aceleași haine, inclusiv lenjerie de corp cu care am fost arestați”, rememorează Alexandru Pantea.
Grupul din Beiuş a fost judecat în ziua de Buna Vestire, pe 25 martie 1949, de către Tribunalul Militar Cluj. Elevii cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani au primite următoarele condamnări: Măduța Ioan, Ardelean Gheorghe și Roman Dănilă – 4 ani; Brișcan Maximilan, C(i)îrtea Gheorghe, Banciu Gheorghe, Pantea Alexandru – 3 ani, Popa Emil, Ardeleanu Petru – 2 ani; Borz Terente, Crișan Ioan, Fofiu Ioan și Bala Corneliu – 1 an și 6 luni. În urma recursului, a fost redusă pedeapsa în cazul lui Pantea Alexandru, C(i)îrtea Gheorghe, Banciu Gheorghe de la 3 ani la 2 ani și 6 luni.
După pronunţarea sentinței, vor fi transportaţi la Târgşor. „Sosim cu vagonul dubă în 10 aprilie 1949, dimineața, în gara Ploiești Sud. În închisoare, la prânz, după ce ne-au servit o ciorbă de fasole, ne-au încolonat din nou spre a ne duce la Târgșorul Nou, destinația noastră. Ieșim din Ploiești, trecem prin localitatea Strejnic și, după câțiva kilometri parcurși, ajungem în Târgșorul Nou. Am mers pe jos circa 12 km, și cum eram slăbiți, după ce aproape un an am stat numai în celulă, pe drum, la câte 1 – 2 km, făceam câte o haltă să ne odihnim”, mărturiseşte Alexandru Pantea.
Regimul de la Târgşor a fost unul mult mai lejer, aici Alexandru Pantea urmând să îi cunoască pe Virgil Maxim, Vasile Turtureani şi Ioan Puşcaş, viitorul academician, care va deveni un reputat medic, descoperind un medicament pentru ulcer.
Infernul de la Gherla
La Gherla, va fi transferat în plin proces de reeducare. A fost mutat în camera 103, unde a fost introdus şi Vichentie Murărescu, student la Politehnică, cel care va conduce reeducarea. „În fiecare zi, după apelul de dimineață, ne obliga să stăm pe prici cu picioarele întinse orizontal și corpul vertical, cu mâinile întinse către vârful picioarelor … . Murărescu ne aplica la fiecare câte o corecție, bătaie cu bâta la fund și mâini să ne facă oameni cinstiți …”
Alexandru Pantea a fost, ulterior, mutat în renumita cameră 99, unde principalii torţionari au fost Mihai Livinschi şi Ion Stoian, aici fiind „bătut cu picioarele de la priciuri şi cu cearceaful alergând prin camera 99”.
Pe data de 10 mai 1951 a fost pus în libertate, la expirarea pedepsei. Începe o nouă bătălie pentru a se realiza profesional. S-a angajat ca muncitor necalificat la Cooperativa Lemnul Oradea. Apoi pleacă în Valea Jiului, unde a urmat o școală de mineri de şase luni și a fost încadrat ca șef de brigadă la Mina Petrila. A urmat o școală de topografi de mină, iar în timp ce lucra la mina Aninoasa, a reușit să obțină diploma de absolvire a liceului. Cu mari eforturi se va înscrie la Facultatea de Matematică-Fizică din Universitatea din București, cursuri fără frecvență. În paralel, a urmat, la zi, Facultatea de Electrotehnică la Institutul Politehnic Timișoara.
Inginer, profesor, inventator
În anul 1959 a absolvit Facultatea de Electrotehnică, fiind repartizat ca inginer la Întreprinderea de Rețele Electrice Ploiești. În anul 1961 a susținut examenul de licență la Facultatea de Matematică Fizică. Din anul 1959 a lucrat ca inginer la I.R.E. Ploiești, fiind promovat șef de secție P.R.A.M. începând cu anul 1970. Tot atunci s-a înscris la doctorat, la Facultatea de Automatică a Institutului Politehnic București, obținând titlul de doctor inginer în automatizări electrice în 1974.
În paralel cu activitatea din cadrul întreprinderii a predat, prin cumul, matematica la liceul din Băicoi și cursuri de specialitate la Grupurile Școlare din Ploiești și Câmpina, până în anul 1980. Ca inginer, deţine zece brevete de invenții singur sau în colaborare cu alți colegi. S-a pensionat în anul 1992.
A fost căsătorit, a avut doi copii și trei nepoți şi a locuit în Ploieşti. A trecut la cele veşnice pe 12 martie 2017.
Bibliografie:
- Alexandru Pantea, Memorii. Secvențe din anii vieții mele, Editura Evdokimos, Bucureşti, 2016;
- Arhiva personală Cristina Liana Puşcaş, Chestionar Alexandru Pantea, completat la data de 27 august 2014;
- Cristina Liana Puşcaş, Rezistență anticomunistă în întrebări și răspunsuri, Editura Eikon, București, 2017;
- Crăciun întemnițat, ediție îngrijită de Cezarina Condurache, Editura Evdokimos, București, 2016;
- www.memoriarezistenţei.ro.
Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.
Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro
Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici
Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500
Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/
