În data de 21 octombrie 2024 a avut loc, online, Întâlnirea președinților secțiilor specializate (foste comerciale) din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară în materia contenciosului administrativ și fiscal ocazie cu care s-a pus problema referitoare la corelaţia dintre încetarea executării silite şi suspendarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită pentru ipoteza lipsei de bunuri urmăribile ale debitorului
Într-o primă opinie, se susţine că emiterea încheierii de încetare a executării silite de executorul judecătoresc, în condiţiile art. 703 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv din cauza lipsei de bunuri urmăribile ale debitorului, conduce la suspendarea termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. Cursul termenului de prescripţie se suspendă cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile, iar suspendarea încetează la momentul dobândirii de către debitor a unor bunuri urmăribile. Conform acestei opinii, creditorul poate solicita reluarea executării silite, prin formularea unei noi cereri de executare silită şi deschiderea unui nou dosar de executare, caz în care motivul de contestaţiei privind incidenţa prescripţiei dreptului de a cerere executarea silită nu va fi incident considerându-se că a intervenit suspendarea termenului de prescripţie între momentul emiterii încheierii de încetare
executării silite şi data formulării unei noi cereri de executare silită.
Referitor la corelaţia articolelor art. 703 alin. 1 pct. 2 şi art. 705 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit primei opinii se consideră că reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită are în vedere ipoteza în care deşi a fost suspendat cursul termenului de prescripţie pentru lipsa de bunuri, se descoperă ulterior bunuri în patrimoniul debitorului, moment în care încetează suspendarea şi prescripţia îşi reia cursul.
Dacă se cere reluarea executării silite după ce se împlineşte termenul de prescripţie (spre pildă, se descoperă/se dobândesc bunuri de către debitor, iar creditorul rămâne în pasivitate
pe o durată mai mare de 3 ani) atunci intervine prescripţia executării silite şi executarea silită nu mai poate fi reluată. Însă, în ipoteza în care nu se probează că debitorul a obţinut bunuri anterior noii cereri de executare silită formulate de creditor, atunci se va considera că executarea silită a fost suspendată până la momentul introducerii noii cereri de executare silită.
Într-o a doua opinie, se apreciază că se impune a se face distincţie între actele de procedură emise de executorul judecătoresc, în condiţiile art. 657 alin. 1 Cod procedură civilă.
Încheierea de suspendare a executării silite, emisă în condiţiile art. 701 alin. 2 Cod procedură civilă, şi încheierea de încetare a executării silite emisă în condiţiile art. 703 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Emiterea încheierii de încetare a executării silite de executorul judecătoresc în condiţiile art. 703 alin. 1 pct. 2, respectiv din cauza lipsei de bunuri urmăribile ale debitorului nu conduce la suspendarea termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. Conform acestei opinii doar prin emiterea unei încheieri de suspendare a executării silite, la cererea creditorului (conform art. 701 alin. 2 C. proc civ.) cursul termenului de prescripţie a executării silite se suspendă din cauza lipsei de bunuri ale debitorului, data emiterii încheierii de suspendare reprezentând momentul de la care se suspendă cursul termenul de prescripţie.
Art. 708 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă (suspendarea prescripţiei) îşi are aplicabilitate cât timp nu a intervenit încetarea executării silite ca urmare a constatării lipsei bunurilor urmăribile, iar executorul, respectiv creditorul, efectuează în continuare acte de identificare ale unor eventuale bunuri ale debitorului ce pot fi puse în executare.
A interpreta că prin emiterea încheierii de încetare a executării silite pe motivul lipsei de bunuri urmăribile ale creditorului se suspendă cursul termenului de prescripţie a executării silite ar conduce la plasarea debitorului într-o poziţie injustă generată de posibilitatea de a fi supus executării silite în baza aceluiaşi titlu executoriu într-un termen incert, chiar îndelungat, care ar ţine strict de voinţa creditorului.
În plus se consideră că emiterea încheierii de încetare a executării silite pentru lipsa bunurilor urmăribile echivalează cu o desistare voluntară a creditorului şi implicit curgerea unui nou termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită de 3 ani, începând cu data ultimului act de executare silită efectuat.
Întrucât problema vizează materia dreptului procesual civil, fără a exista aspecte specifice raporturilor juridice care rezultă din exploatarea unor întreprinderi sau procedurii insolvenței, propunem înaintarea temei de practică neunitară către catedra de Drept civil și Drept procesual civil din cadrul Institutului Național al Magistraturii, în vederea includerii acesteia în punctajul de discuții aferent acestei discipline.