Titlul problemei de drept: Termenul în care poate fi invocată în cadrul contestației la executare prescripția dreptului de a cere executarea silită guvernată de dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Posibilitatea instanței învestite cu contestația la executare formulată de debitor de a invoca, din oficiu, prescripția dreptului de a obține executarea silită supusă Decretului nr. 167/1958.22
- Materia: civil
- Subcategoria: executare silită
- Obiect ECRIS: contestație la executare
- Acte normative incidente: art. 401 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă din 1865, art. 18 din Decretul nr. 167/1958, art. 707 alin. (1) Cod procedură civilă din 2010, art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului Civil
- Cuvinte cheie: contestație la executare, prescripție drept de a cere executare silită, termen, din oficiu.
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Având în vedere argumentele reținute în motivarea soluțiilor divergente exprimate de instanțele judecătorești, se impune cu prioritate identificarea reperelor pentru stabilirea legii aplicabile în timp sub aspectul prescripției dreptului de a obține executarea silită.
Codul de procedură civilă din 1865 cuprindea în Secțiunea a VI-a ind. 2 cu denumirea marginală „Prescripția dreptului de a cere executarea silită” (art. 405-405 ind. 3) dispoziții privind durata termenelor de prescripție, începutul prescripției, cauze de suspendare și întrerupere a prescripției, repunere în termen. Cu privire la regimul de invocare a prescripției dreptului de a invoca executarea silită, în lipsa oricărei dispoziții speciale în Codul de procedură civilă din 1865, erau incidente dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevăd că instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.
Prin opoziție cu reglementarea anterior menționată, Codul de procedură civilă din 2010 prevede la art. 707 alin. (1) că prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate.
Dreptul tranzitoriu propriu Codului de procedură civilă este cuprins la art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă:
- Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
- Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Rezultă din dispoziția de drept tranzitoriu proprie Codului de procedură civilă din 2010 că executările silite începute după intrarea acestuia în vigoare vor fi guvernate de dispozițiile acestui act normativ, determinată fiind așadar data înregistrării cererii de executare silită.
Cu toate acestea, înregistrarea cererii de executare silită după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010 nu atrage incidența dispozițiilor acestui act normativ și în privința prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă a fost abrogat expres la data intrării în vigoare a Codului civil, potrivit art. 230 lit. p) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil.
Art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil prevede că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Prin urmare, prescripția dreptului de a obține executarea silită începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a Codului civil rămâne supusă dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. A contrario, dacă prescripția dreptului de a cere executarea silită a început după intrarea în vigoare a Codului civil, ea nu mai intră în sfera de aplicare a Decretului nr. 167/1958, astfel că nu mai există o dispoziție legală care să prevadă obligația instanței de a cerceta din oficiu dacă dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.
De altfel, soluția este menționată la finele considerentelor Deciziei nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii.
“Prin urmare, au apreciat în mod corect instanțele ce au conturat jurisprudența majoritară, în sensul că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.”
Ca atare, pentru a determina dacă legea aplicabilă în timp prescripției dreptului de a obține executarea silită este Decretul nr. 167/1958, este determinantă stabilirea începutului prescripției.
În acest sens, data apariției titlului executoriu (adică data de la care se poate solicita executarea silită, data nașterii dreptului la acțiune) este relevantă pentru identificarea legii care stabilește începutul prescripției, spre exemplu data când hotărârea judecătorească este executorie sau data încheierii actului juridic (în ipoteza actului autentificat de notarul public care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, titlu executoriu în ambele reglementări, potrivit art. 101 alin. 1 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, respectiv art. 639 alin. 1 C. proc. civ. din 2010).
În consecință, dacă potrivit legii astfel determinate, prescripția dreptului de a cere executarea silită a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958, ea va fi guvernată de art. 405-405 ind. 3 C. proc. civ. din 1865, iar în completare, sub aspectul regimului de invocare, de art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Pornind de la premisele anterior menționate, rezultă că problema invocării prescripției dreptului de a obține executarea silită în afara termenului de formulare a contestației la executare și chiar de instanță din oficiu s-ar putea pune exclusiv pentru prescripții începute anterior datei de 01 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Codului Civil). Exclusiv pentru aceste prescripții sunt incidente dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, chiar dacă executarea silită ar fi guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă din 2010, cererea de executare silită fiind înregistrată după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Nu s-ar putea susține incidența art. 707 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă sub aspectul regimului de invocare a prescripției, acesta fiind guvernat de art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevede că instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.
Fie ele incidente aceste din urmă dispoziții legale, ele nu sunt de natură să conducă la concluzia că prescripția dreptului de a cere executarea silită ar putea fi invocată de debitor după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut pentru formularea contestației la executare ori din oficiu de instanţa învestită cu soluționarea contestației la executare formulate de debitor.
În ipoteza contestației la executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită este susceptibilă a fi invocată ca motiv în cadrul contestației formulate, astfel că ea se constituie în însăși cauza juridică a cererii formulate. Un atare motiv trebuie însă invocat în termenul de decădere de drept procesual de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. (c) din Codul de procedură civilă din 1865. În caz contrar, contestatorul este decăzut din dreptul de a invoca prescripția dreptului de a cere executarea silită în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește obligația instanței de a cerceta din oficiu dacă dreptul la executarea silită este prescris, astfel cum menționează expressis verbis art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aceasta este pe deplin operantă, însă exclusiv pentru a bloca demersul creditorului de valorificare a creanței (spre exemplu, în ipoteza contestației formulate de creditor împotriva refuzului de a efectua executarea silită). În ipoteza contestației la executare formulate de debitor, instanța nu ar putea, invocând prescripția dreptului de a cere executarea silită, să extindă cauza juridică a contestației la executare, adăugând la motivele invocate prin contestația la executare formulată pe acela al prescripției dreptului de a cere executarea silită.
De asemenea, prescripția dreptului de a cere executarea silită ar putea fi invocată de către debitor în termenul de formulare a contestației la executarea silită însăși, iar nu în cadrul contestației îndreptate împotriva unor acte de executare determinate.
În concluzie, opinia INM este aceea că prescripția dreptului de a cere executarea silită supusă Decretului nr. 167/1958 poate fi invocată prin contestația la executare formulată de debitor în termenul de decădere de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. (c) din Codul de procedură civilă din 1865. Instanța învestită cu contestația la executare formulată de debitor nu poate invoca, din oficiu, prescripția dreptului de a cere executare silită, supusă dispozițiilor decretului menționat.
În majoritate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia INM.
În opinie minoritară, s-a apreciat că prescripția dreptului de a cere executarea silită supusă Decretului nr. 167/1958 poate fi invocată din oficiu de instanța învestită cu contestația la executare formulată de debitor, întrucât contestația la executare este un incident ivit în cursul executării silite demarate de către creditor, iar teza contrară ar lipsi de conținut dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă – Pitești, 14-15 iunie 2019.
